Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
BIFURCAŢII. Despre creația științifică
- 08-03-2013
- Nr. 664
-
Liviu ORNEA
- Rubrici
- 1 Comentarii
De multe ori, stînd de vorbă cu oameni din lumea artelor sau citindu-i, pe ei sau pe forumiști, inclusiv pe forumul revistei noastre, m-a frapat profunda neînțelegere a literaților, a artiștilor, chiar a unor reprezentanți ai „științelor umaniste“ față de ce înseamnă cercetarea și creația din științele zise exacte. Neînțelegere care provine din necunoaștere – pentru că, dacă despre rezultatele cercetării științifice se vorbește adesea, despre felul cum s-a ajuns la ele nu se spune decît că a durat mult și a cerut multă muncă. Ceea ce e adevărat, dar nu lămurește mare lucru. Există, în primul rînd, o mare neîncredere față de articolele cu mai mulți autori, specificul, mai ales, al științelor aplicate. Mefienții uită însă că volumul imens de cunoștințe și complexitatea tehnologiilor moderne fac aproape imposibilă cercetarea individuală: nimeni nu mai poate gestiona și lucra de unul singur într-un laborator. E firesc ca, în cazul unor experimente, să semneze toți cei care au lucrat în laboratorul respectiv – dar meritul revine celui care semnează primul, așa-numitul „prim autor“; această poziție în lista autorilor înseamnă că el a avut ideea, a conceput teoria și a condus experimentul. Din întreaga listă, care poate avea și o sută de nume, […]
ca revin da pan’ paduri, ca vaz ca nu comenteaza nime’.
Vorba care conteaza e *intuitzia*, mirosu’, simtzirea…
Ca, de fapt, ca shi-n Arta… Ca, p-un *alt* Forum , m-au acuzat, unii, ca-s „artiste”. Shi, uite: ma *chiar mandresc cu asta*!
Ca, potzi scrie *muuult* & *despre nimik*. In *matematica*…
Io unu’ (nu, nu ma dau „mare”, ma dau doar „artist”), io judec Theorema *numa’ dupa enuntz*.
Ca, nu imi pasa cat de greu a fo’ sa scrii gunoiu ala (daca-i cazu’).
Ca, io sunt de parerea lu’ Hardy: cum ca, anume: „nu e loc in perpetuitate pentru matematica urata”.
Pentru mine unu’ (care ma opun ideii scrise de catre G.-C. Rotta, cum ca, adica, – ca, *io* sunt un contra-exemplu inca traitor ideii lui *cretze*), sa shtii – ca, iata, ieshii da pan’ hibernare numa’ pen’ a-tzi chiar raspunde, pentru ca ma „mananca” chestiunile astea, de „pshihologie a matematicei” – ca sa re-luam discutzia, dupa apranteza asta cam lunga, cum ca io chiar *cred* in ceea ce scria/spunea Hardy.
Ca, matematica, adica, are, dintre shtiintze, a mai *inalta* incarcatura *estetica*.
Shi, cine n-o *chiar vede*, cine *nu se mira*, cine *nu admira* elegantza argumentului lui Euclid cu privire la infinitatea primelor, zau, io *cred* ca *nu are loc pan’ matematica*…
Dar, cu *cine*, oare, discutam *noi*? Pe *cine* vrem, noi, oare, d-a convinge? Fapt: creeru’ omului *nu e facut pentru chestii abstracte*. Punct.
Ca, omu-i *facut* ca sa „culeaga”, ca sa „gajbeasca” – cu *mana*! Celor care mi se „opun”, le-aduc aminte rivolutziunile *anterioare* (industriale). Shi, le-aduc aminte faptu’, observat da catra *mine* (ca student & ca prof): cum ca numa’ cam 5-10% dintre studentzii de la o facultate de Matematica dau semne c-ar „fi”…
Shi, atuncea, dragi cetitori, io va *intreb*: da’ di ce sunt platitz’ pa *cei mai dashteptzi oameni* chiar *atat de putzin*?
I-o-ntrebare pi care le-o adresez, acuma, nenorocitzilor astora de *governantz’ *.
Numa’ fain,
ca shtii cine sunt