BIFURCAŢII. Învățămîntul. Culegere de probleme
- 15-03-2013
- Nr. 665
-
Liviu ORNEA
- Rubrici
- 21 Comentarii
Pe 1 martie, la Universitatea din București a avut loc o întîlnire a reprezentanților chimiei, fizicii și matematicii din universitățile mari din țară (consorțiul Universitaria). Scopul declarat: să formulăm o reacție comună la ceea ce tuturor ni se pare că e starea proastă a științelor pe care le reprezentăm – în preuniversitar și universitar deopotrivă. Am constatat repede că problemele nu țin atît de specificul științelor exacte, cît de principiile după care e organizat învățămîntul. De exemplu, cu toții am fost de acord că trebuie refăcute planurile de învățămînt și programele, că trebuie scrise manuale noi. Impresia mea e că eram în amfiteatrul acela destui care aveam chiar idei suficient de clare despre ce și cum trebuie făcut. Doar că Ministerul și Institutul pentru Ştiințele Educației, care se ocupă de aceste lucruri, nu pe noi ne întreabă, ci pe niște „specialiști“ nu se știe cum selectați pentru un mare proiect pe fonduri structurale, cu întîlniri în diverse „locații“ și termene mai mult sau mai puțin precise – bref, nu iese nimic (în acel amfiteatru erau decani, prodecani, directori de departamente și școli doctorale de la cele mai puternice facultăți de științe din țară; nici unul nu fusese consultat). Noi am […]
lu’ Grigore, trebshoara: uite, bre, Grigore, *io* nu mai am „snaga” pa care-o aveam odata (aia da ma „mana” pa mine, la 16-17-18-19 ani d-a o chiar face, adicatilea, d-a petrece timp cu , ma cam scuzi, *aplicatzii* ale unor rezultate *binecunoscute*).
Fie ele dashtepte, ori ba.
Desigur, autoru’ nu gaseshte de cuvintza de-a raspunde, uite c-o fac *io* , pantru *el*: cand mai ‘batraneshti, *nu* te mai multzameshti cu *aplicatzii*. Nu shtiu dac-am fo’ destul da *explicit*. Ca, tre’ sa „vii” cu neshte chestii „d-ale tale”…
Numa’ fain,
Nea Marin
batrane „lucid”, ca ne cunoashtem di *muuulta vreme*, cum ashi fi vrut sa-tzi raspund. Dar, cu „slashurile” astea (spune-mi daca tzi s-a-ntamplat & tzie), nu mai am *chef*…
Oricum, vom pune noi de-o discutziune,
Nea Marin
Draga Liviu,
Poti rezolva ceva probleme din culegere sau este ca pe vremea tineretii tale?
De departe – atat de rrrominika cat si de coana Ioropa – , nea marine, filosofezi corect „in printzipiu”. Asa e, ISI nu e singurul criteriu al valorii, adicatelea e necesar dar nu si suficient. Dar e SINGURUL criteriu care poate face diferentza in latrina puturoasa acre se numeste sistemul universitar de azi al rrrominichii (evident ISI-ul strainez cu IF peste 1). Stii altul la fel de larg aplicabil? Spune-l ! Iar cu UE cazul Ciprului e premonitoriu si pentru rrrominika si bulgarika: ori cu noi, ori cu barbaria siberiana a oligarhilor putinisti. Cunosti o alta alternativa pentru a trai civilizat ACILEA, pe malurile Dambovitzei? Ca nu ne angajeaza pe totzi seicii aia mirosind a gaz.
s-o speram, „lucid”, tre’ sa-ngaimez p-acilea ca era vorba de-un raspuns *primului* tau mesaj de mai sus.
Cat priveshte „ura” fatza cu ISI, ce sa-tzi mai scriu *io*? Ca, sunt cu *musca pi caciula*? Nu, nu-i vorba de *ura*, e vorba doar de-a observa ca *nu tat ce-i ISI* e *chiar cum o scrii chiar tu*.
E vorba de-a mai *nuantza* , oleachoara, chiar trebshoara, ca *avem*, pan’ tzara, ISI cu *ghiotura*…
Intrucat priveshte C.E. (Ioropa, adica, a da fu’ calarita, odata, d-un taure), pa *mine*, ti rog sa ma cam scuzi: ca, daca Romania *intra-n euro*, a *chiar sfeclit-o*. Ia ui la Cipru, ia vez’ daca-tzi chiar *place*?
In ceea ce priveshte faptu’ ca pan’ Ioropa aia (cum shtim bine, calarita d-un taure!) toate merg „bine”, te cam insheli.
Coruptzie, birocratzie *cat cuprinde*, *mimat de lucru* cat *cuprinde*, de *ce*, anume, ne-am „inflacara” noi, *oare*? Mai ales ca, au *redus* educatziunea superioara de la patru la trei? Shtii ce? Io m-ashi *lipsi* (solipsist cum sunt, ca-mi pasa numa’ de „lumea mea”) de Ioropa asta *daca* am avea *oameni ca lumea pan’ frunce*…
Ca, p-acilea am chiar ajuns: sa ne „scape” Ioropa de *proprii noshti hotzi*! Ca, di *aia* am votat ca sa intram, *numa’ di aia*…
No numa’ fain,
Nea Marin
da!
Numa’ fain,
Nea Marin
Să-i ascultăm și pe universitarii cu copii in preuniversitar, ei au exemple: http://www.contributors.ro/editorial/cum-produce-scoala-tampiti/
Fiul meu a scăpat de „binefacerile” învățământului de cazarmă: a făcut liceul Waldorf din Bucuresti. Au fost pentru el niște ani minunați, chiar și în condițiile unui Waldorf românesc. De ce nu se extind astfel de școli și rămân doar la stadiul de experiment tolerat?
Persoanele care acum sunt extrem de preocupate de soarta invatamantului sunt cele care isi bat joc de ore si de studenti (dand spre exemplu examen cu cate 3-4 grupe intr-o singura zi, predand in dorul lelii etc) si care pe baza unei false „productii stiintifice” jefuiesc bugetul prin salarii de la universitate, institut, granturi, comisii la minister etc etc. Este vorba despre orgoliu si avaritie.
Nu știu dacă intervențiile sunt chiar așa de nedrepte, pentru nimeni nu a spus că sistemul educațional nu are probleme. S-a spus doar că această adunare s-a organizat doar din rațiuni de imagine, așa cum a fost toată politica educațională din perioada Funeriu. Și s-a mai spus că a participat cine nu trebuie, sau mai exact persoane care nu sunt deloc interesate de o reformă reală a sistemului, ci sunt mânate doar de diverse orgolii și interese personale.
Domnule ludic, sunteti si dumneavoastra parte din jalnica populatie moldo-valaha? Sau sunteti de peste munti? Sau de aiurea? Din pacate nu incercati sa va dumiriti care sunt motivele care au condus la actuala stare de lucruri. Ar fi o minima dovada de luciditate!
v-o spun ca autorul chiar *are* dreptate.
trec peste mesajele (cred eu, cam ne-drepte), care poarta asupra „politizarii” trebii – trebshoara-n cauza e *starea invatzamantului*.
Ca, autorele *scrie el, chiar ceva*, chiar *p-acilea*: anume ca, soarta invatzamantului a fost „lasata” pre mana unor *inari*. Se scrie, mai sus, de chiar „Institutul Natzional de mere & pere…”.
Ashtia-s *toxicii*, bre! Aceshti „specialishti”, aceshti „methodishti”, care *habar nu au de materie*.
Ajunshi, cine shtie cum, pan’ Bukale, pan’ „centru”, ishi exhiba *incompetentza* pan’ a-i supune pa „palmashii” da pa la catedra la munci de Sisif, incarcandu-i cu… *hartii da facut*.
Ca, la *doar asta sa chiar pricep*, nenorocitzii *ashtia*, care-mi sunt & mi-au fost *dushmani* de cand ma shtiu.
Ca o nenorocita din asta mi-a dat *mie* chiar *nota 6 la „metodica”*! Ca, nu i-am dus buchetu’ da flori… Se-ntampla la Cluj, in 1980.
‘Tre’ timp, mi-au trebuit *doi ani* ca sa fiu considerat, *local* drept unu’ dintre ai mai cei, asha & pa dincolea.
Tanar profesor fiind, la *gimnaziu*. Am esperentza la *toate „nivelurile”, esceptand shcoala primara & *shtiu ce va scriu*.
Putzini „intra” in invatzamant pentru ca *au chemare*. Pe „vremea mea”, intrau (ca & pe vremea *asta*), doar cei care nu puteau intra pi *altundeva* (mai bine platit, mai bine *vazut* – hi, hi, *barbat profesor de „generala”*!, cine, care fata faina-l ia da barbat?)
Astfel ca, au ajuns pan’ invatzamant, *muuulte gunoaie*.
Scurta arithmetica: un prof *prost*, distruge *generatzii* de elevi , desigur, *fara de impunitate*, cateva *mii* intr-o veatza da *rahat*…
E vorba, dragilor, de-o *anume* „pozitzie” fatza cu meseria asta, care-i comparabila cu aia da *popa*. Shi, pozitziunea-i *a sotzietatzii*, in *intregul dansei*.
Deigur: de popa, de medic, de profesor, *nu scapi*, neam!
Spre deosebire, insa, de primii, care te „strang da coaie” cand e cazu’, profu’ e cam pan’ bataia vantului: ca, desigur, *s-aranjeaza*, se mai poate „lucra”, oleaca, p-acolea – ca, desigur, avem progenituri, aia-s *prost platitz’*, vor „pune botu’*…
Shi, cei mai multzi, *il chiar pun*. Desigur, va scriu pan’ limbaju’ *golanesc* pe care-l *chiar merita* golanimea asta de populatziune, care *nu* intzelege, neam, cum ca
-horribile dictu – chiar *munca-l face pa chiar om…
Am mai scris-o, de nenumarate ori: sistemu’ de invatzamant e un sistem *gingash*, greu de urnit/schimbat fara de un *clar* obiectiv de *tzara*.
Nu-i doar la *noi*, situatziunea asta. Ca, scria cineva mai sus (Tatarca?) ceva induioshator: ca, adicatilea, copchii „vaz” shcoala ca p-o mashina „castratoare” (ghilimelele mele).
Dar, *cand n-a fo’ chiar *asha*?
Shi asta pentru ca, *desigur*, la fel a „stat” problema invatzamantului (in *toate* civilizatziunile tropaite d’istorie):
sistemele *au nevoie*, se pare, de inshi „in-regimentatz’ „, pa care sa-i manipuleze ushor.
Ach, draga „Tatarca”, ma secashi la ficatz’ cu „visurile” tale, zau asha!
Vezibine: educatziunea (e parerea mea) e o chestiune de *iubire* & de *stima* (stima, desigur, in „superior”): ca, numa’ pi ai de-i *iubeshti*, numa’ pi aia de-i *stimezi* ii potzi „trata” oleaca mai *dur*. Cerandu-le *mai mult*, ashteptand *mai mult* de la ei, *incurajandu-i*, aratandu-le ca *pot* etc. etc.
Da’ vezibine: ca *nu tat prostanu’ di la catedra* o chiar ‘tzeledge…
No numa’ fain,
Nea Marin
….este turnesolul incompetentei si imposturii fatza de SCARA VALORILOR, cea adevarata, recunoscuta international, la fel cum ura fatza de Uniunea Europeana este ura coruptilor si impostorilor fatza de LEGEA cinstei si a performantei. Din pacate, cei care urasc au ajuns ultra-majoritari atat in sistemul universitar si de cercetare cat si in jalnica populatzie moldo-valaha de azi. Asta ne este natzia, ne meritam tratatzia!
Din punct de vedere strict teoretic aveți dreptate, însă practic, acei despre care vorbiți vor fi destul de greu de identificat, pentru că nu vor fi niciodată în lumina reflectoarelor (100% de acord cu dl. Mărescu). Distinsa adunare de care amintește domnul Ornea nu este altceva decât ceata reformatoare a domnului Funeriu, aflată în criză de identitate. EI, obișnuiți să aibă Ministerul Educației la picioare, EI obișnuiți să fie consultați în orice fleac de către Ministru, EI, care tăiau și spânzurau în zona distribuirii banilor din sistemul educațional, ei bine tocmai EI s-au trezit brusc pe tușă. Tocmai EI, care au foarte mulți bani, foarte multe lucrări ISI, foarte mulți bani, foarte multe citări, foarte muți bani, foarte multe contracte, brusc nu mai sunt luați în seamă. Și atunci ce-i de făcut ? Facem o adunare. Numai că distinșii Academicieni (actuali și viitori), directorii de departamente, decanii și prodecanii cu CV-uri burdușite de ISI și Hirsch au uitat că ultima pe lista competențelor Domniilor Lor este tocmai activitatea didactică. Și asta pentru că majoritatea au un hobby comun: turismul științific. EI sunt atât de scârbiți de ceea ce se întâmplă în țară, încât simt nevoia ca măcar 200 de zile pe an să stea departe de această mocirlă mioritică, nedemnă de valoarea LOR. Și astfel, planurile de reformă sunt gândite în sălile de așteptare din aeroporturi și gări exotice, la dineurile marilor conferințe de pe Coasta de Azur, sau Hawaii, neavând mai nimic în comun cu realitatea.
Dle Ornea,
Rezultatele unui fel sistematic de ‘a gandi corect’, intins pe o lunga perioada nu mai sunt satisfacatoare de multa vreme. Lamentatiile nesfarsite nu obosesc si vin din toate directiile.
Intalnirea cu adevarat pozitiva ar fi sa se puna pe tabla si sa se disece -ca la lectia de anatomie- pur si simplu competenta de a gandi; cu cerul instelat deasupra si cu legea morala in suflete.
Ar fi inceputul de care are nevoie libertatea pentru a genera fructele binestarii individuale si comunitare deopotriva.
Domnule ludic, problema consta in faptul ca nu mai sunt studenti. Nici macar doctoranzi. La Iasi nici macar de prasila. Poate ca s-au mutat cu totii la Oradea! De ce nu faceti o reclamatie la dna? Oare cei care se plang acum de starea proasta a invatamantului nu sunt cei care cu onoare l-au condus in ultima vreme. Nu este autorul articolului unul dintre cei care au decis ce si cum trebuie facut in ultima vreme?
Ba avem, avem academicieni care cunosc si modul de gandire al unui copil de 12-14 ani, ba chiar avem academicieni care vad prapadul pe care il fac multi profesori printre copiii de 12-14 ani. Mi-am dat seama de curand ca nu programele sunt defecte, ci in mare parte interpretarea lor. Incalcarea programelor. O ora de cin’zeci de minute e buna numai daca e incarcata de informatie, numai daca este cantitate. Metabolismul copilului de azi este suprasolicitat. Cati au avut curiozitatea, in graba lor, de a intreba copilul cum se simte intr-o ora? dar dupa cinci, sase ore incarcate, in care trebuie sa fie densitate de informatie? Un Academician de la noi atrage atentia inca din 1978, dac nu ma insel, ca predarea a luat-o pe un fagas periculos. Si avea dreptate. Sunt foarte putini profesori care pot si vor sa invete un copil sa gandeasca. Aruncam vina pe calculatoare, pe televizor, pe Internet, inventam pedepse pentru copiii care nu si-au facut lectiile, in loc sa le lasam timp suficient pentru a-si face lectiile cu adevarat la scoala. Pentru foarte multi copii, scoala – cladire, sala de clasa, ora -a devenit un spatiu concentrationar, un loc de detentie si foarte multi profesori au grija sa le amplifice aceasta impresie. Copiii stiu sa spuna ca simt un disconfort, dar nu stiu cum sa spuna spuna ce simt. Sunt foarte multi copii care incep „sa se piarda” imediat ce intra in regimul de detentie al scolii noastre in care foarte multi sunt preocupati de activitati extracuriculare si de Calitate. E un amestec bezmetic, o mare coliva unde in fiecare zi mai vine unul si mai pune o bomboana. Despre ce vorbiti? despre competente? auziti-i pe cei care au impresia ca obiectiv si competenta e acelasi lucru. Mi se parea de mult bun simt propunerea ca tinerii care termina o scoala de trei ani sa faca o „ucenicie” inainte de a incepe sa le dicteze copiilor ce sa scrie pe caiete si apoi sa-i asculte cum reproduc minunatele informatii. Cred ca nu e nevoie de o schimbare radicala ci de o ameliorare reala, nu numai pe hartie, in scoala noatra. Nu citesc, vai, copiii nu citesc! Unde ar mai putea citi copiii? la scoala. Gresit, la scoala au de invatat, nu de citit. Au inceput niste kestii cu care se incearca un santaj precum cu copiii mici: „daca esti cuminte, iti cumpar inghetata” se traduce acum cu „hai sa facem lecturi prin intermediul calculatorului” si alte d’astea, care mai de care mai…nu stiu cum. Starea stiintelor din articolul de mai sus s-ar ameliora daca stiintele ar face loc vietii pe care o contin, daca ar face o hora mare cu domeniul legat de limba si de comunicare (muzica, limba romana sau nu) si de alte arte. Si de tot, pana la urma. Daca ar iesi din orgoliile vechi si ar arata adevarata fata pe care o au: o frumusete, iar nu un mijloc de consstrangere pentru copilul de gimnaziu sau liceu. Exista si profesori care stiu cum sa faca lucrurile sa mearga. Exista si profesori care stiu cum sa ajunga la ceva din sufletul copilului. Vreti manuale noi? Intrebati copiii, ei va vor ajuta sa alcatuiti un manual. O sa fiti mirati ce competente au copiii nostri! Eu, daca as fi profesor, as avea un singur obiectiv inainte de cele cin’zeci de minute ale orei: sa imi amintesc ca am fost si eu copil si sa fac pentru copilul din clasa ceea ce a facut pentru mine profesorul/profesorii la care am tinut eu pe cand eram copil, sa fac in asa fel incat copilul sa-si puna intrebari dupa ce ajunge acasa si a doua zi sa-mi spuna ca i-a venit o idee pe care vrea sa mi-o spuna. Cat inca mai avem academicieni si profesori care ne pot invata, sa-i ascultam. Si…cine nu are COPII sa si-i cumpere. Imbarbatati-va, domnilor, imbarbatati-va-ti.
Doua lucruri rezulta din cele zise de domnul Ornea: ca este parte a unor cluburi foarte selecte si ca o mina de personalitati, doar, poate sa tina lumina aprinsa, in folosul maselor, care, se vede treaba, nu pot decit sa bijbiie bezmetic in lumea ideilor.
Adunarea descrisa a cuprins un numar de universitari cu activitate buna (dupa indici scientometrici), de la rezonabila la excelenta, dar fapt este ca fosti sau actuali membri prin comisii nationale s-au adunat intr-o spirala quasi-exclusivista intr-un amfiteatru de vreo 50-60 de locuri, adica suficient pentru numarul de vorbitori si cunostintele lor apropiate. Desi evenimentul a fost anuntat relativ democratic pe unele site-uri, nici un mecanism nu fost pus in miscare spre a asigura interactia cu restul lumii: academici de calibru comparabil, dar nefacind parte din aceste bisericutze de auto-adulare, clasa de mijloc a universitarilor (adica cei cu parametri ISI mai modesti, dar capabili de gindire si bune intentii) si nu in ultimul rind, cu pre-universitarii, daca tot s-a avut grija sortii lor. Lista vorbitorilor a fost stabilita in conclav, nici macar dupa modelul normal al unei conferinte stiintifice, unde se fac vreo doua circulare avind citiva vorbitori onorifici prestabiliti, dar dupa care se pot face inscrieri la prezentari si din rindul poporului participant.
Pentru ca glorificarea evenimentului e asigurata de articolul domnului Ornea, cred ca e posibil sa il vedem si din alte perspective. A fost o sarabanda de idei de tot soiul, de la bune la exaltate, dar fapt e ca intr-o lume academica normala un asemenea “happening” nu prea ar fi de inchipuit, sau ar arata ridicol. Si iata cum ilustrii nostri progresisti contribuie la starea de confuzie in care ne aflam, tot agitind apele, nelasind sansa mecanismelor normale de autoreglare, sa actioneze fara sa simta tentatia jocului cu bilutzele stralucitoare ale panoului cu butoane.
Clase speciale? Patronate de universitati? De ce nu scoli primare patronate de gimnazii? Desigur, elevilor 1-4 le ramine sansa sa boss-uiasca clasa 0 si gradinita. Desigur ca mecanismul de patronare, cooperare si verificare, este compatibil si cu egalitatea de sanse, scoala din Budureasca avind aceleasi daturi si date ale sortii cu orice colegiu de nume si renume din capitala, in privinta acestei oferte. S-ar mai naste si intrebarea daca toate universitatile sau toti universitarii au dreptul si datoria acestui patronaj, sau doar cei alesi, spre a-si spori numarul de centre de colectare de lauri. dupa care tinjesc, se pare, cu toata fiinta, de organizeaza asemenea sindrofii academimondene.
Academicele numele ilustre nu gasesc mai de cuviinta sa isi foloseasca autoritatea morala incercind o interactie, vizibila public sub forma de atitudine, cu alte zone de politic si social (guvern, piata muncii) care sa grijeasca de soarta output-ului universitar (sansele si directiile de angajare ale absolventilor), decit sa preseze patronizator rezervoarele input-ului pre-universitar? Nu au fost in toiul activitatii lor de maturitate aceste personalitati cind s-au infiintat fabricile de diplome? Nu au vazut si prevazut tendinta? Nu au putut nicicind avea contact cu cei care puteau formata un cadru sanatos pentru micile universitati a caror crestere in teritoriu ar putea sa fie, in pricipiu, benefica? Output-ul universitatilor mari nu s-a varsat in personalul celor mici? Marile personalitati de la universitatile mari nu au avut nimic de zis in aceasta privinta, macar atunci cind aspirantii marunti ai universitatilor mici ii cooptau prin comisiile doctoratelor si avansarilor lor? Cunosc niste cazuri cutremuratoare de inconstienta deontologica.
Dar de ce o fi nevoie de inca o carutza de idei reformatoare? Nu a fost suficient de cuprinzatoare legea Funeriu? E drept ca actuala guvernare a pus-o de o contrareforma, dar nu au apucat sa desurubeze chiar multe lucruri. Iar unele, chiar trebuie reasezate, precum rescalarea gimnaziu-liceu. Acum spuma intelectualitatii se simte nebagata in seama, de vreme ce nu i s-a cerut parerea. O fi fost deschiderea mai favorabila in 2009-2011? Nu au apucat atunci sa injecteze bunele idei, ca doar unii dintre ilustrii participanti, inclusiv domnul Ornea aveau fir scurt si prietenie cu ministru Funeriu?
Nu sint bani destui? Legea salarizarii unitare asumata de PDL, care totusi nu a fost aplicata vreodata, aseaza universitarii la mijlocul scalei valorice, desi decent ar fi sa fie in patrimea superioara. Numele celebre nu s-au legat atunci cu lanturi de gardurile ministerelor muncii sau finantelor, pentru binele comunitatii stiintifice.
Ministeriatul Funeriu ar fi avut sansa decenta sa se limiteze la niste contributii reformatoare in domeniul universitar-cercetare, daca domnia sa a avut niste excelenta in acest domeniu, lasind altora dreptul de a ajusta celelalte parti. Nu exista nici un model cantitativ sau prospect rezonabil care sa justifice stricarea proportiei traditionale primar:gimnaziu:liceu=4:4:4. Lipsa de masura a acestei parti ambitioase, narcisiste si imature a intelectualitatii se vadeste in frenezia cu care inviltoreaza resentimente si utopii, uitind ca societatea nu poate actiona la un set de reguli propuse automat ca un servo-motor, pentru ca are ea insasi mecanisme de auto-reglare, care nu trebuie zadarite cu noi si noi stimuli la fiecare urcare pe scena a idolilor forului. Intelepciunea reformei este ca dupa ce ai atins un nivel rezonabil (cum era prin preajma admiterii in Europa) sa mai scutesti poporul de lectiile de perfectiune in care conferentiariii se prezinta de model. Tot propavaduind despre reforma poti sa te trezesti, pe nesimtite, retrograd, mai ales cind, nestiind toata arhitectura, ajungi de pui termopane la ferestrele unor traditii functionale. Avind interese in functionarea buna a lumii academice reprosez sever reformistilor ca au tulburat apele in toata balta, distrugind perdeaua de nuferi ce incepuse sa creasca frumusel pe sub unele poduri, neglijind din grandomanie rolul natural al ecosistemului si anotimpurilor. De dragul gloriei locale, pe departament, pe bransa, s-au lasat manipulati de politic si au incercat a manevra, la rindul lor, in breasla si in dependintele ei.
Luind seama si celelalte postari:
Este foarte gresita si strategia discursiva a dihotomiei in progresisti si impostori. Cade in prapastie o intreaga clasa de mijloc, care pe fondul unui traditional etos ezitant si moral flexibil (asta e datul amestecului cultural orient-occident in care ne aflam, nu-i putem scapa in termodinamica sociala a etapei) nu se vor regasi in filipicele partizane ale acestei ideologii, ori mai rau, pentru camuflare, vor mima si ei forma atitudinii, in pofida unui fond inadecvat. Pentru intarirea osaturii deontologice trebuie practicata lupta impotriva imposturii, cu ascutisurile spiritului si ironiei, in departamentele si sectiunile unde progresistii identifica dinozauri ori sopirle, strigatele de lupta si imaginarul violent in scena publica fiind de mai putin folos. Eu fac asa, drept pentru care nu am pupat in viata mea locuri prin comisii, comitete, conduceri (desi m-as revendica in fruntea lotului national in subdomeniul meu secret), dar socot ca e mai bine in acest mod, ca principiu si mai eficient ca practica, ba chiar destul de interesant si ca modus vivendi. Am un cv rezonabil, ce imi permite sa traiesc binisor din proiecte locale sau burse internationale si dintr-o perspectiva mic burgheza pe care mi-o permit, pot sa cred ca nu sint bune nici imprecatiile asupra imposturii, bazate pe o cazuistica politizata, bubele adevarate fiind mai grele si mai adinci in organismul academic in care traim, nici aservirea trup si suflet catre capetele iluminate artificial de pe scena, fiindca si acelea pot avea scorburi si ar trebui sa ne respectam intii propria frunte si inclinatia ei inspre zenit. Geaba predici morala in eter daca nu poti consolida nici un fel de victorie in bivuacurile de pe teren. Iar daca poti sa obtii cit de cit niste satisfactii de sfintire a locului prin atitudine, vezi ca e disonant sa le tot zici din gura, ca Guica, sora lui Moromete, cu referinta la “alea”, surorile vitrege, care maninca averea lui Paraschiv, Nila si Achim, adunind averi in lada lor de zestre, in dezavantajul merituosilor baieti a lui Ilie.
In genere, in chestiuni care tin de tenta morala e bine sa nu invoci morala insasi, ci un interes instrumental ce se poate negocia sau transa prin infruntare. E.g. ar fi fost decent ca ministrul Funeriu sa realizeze greselile facute in domeniul pre-universitar (el e cu coada pe sus si acum) pentru salvarea masurilor luate in universitar, iar academicii ar putea sa lase grija formatarii liceelor, pe motive de ascendenta intelectuala, cautind sa vada daca chiar pot sa respecte valoarea in curtea lor. Eu am in minte citeva exemple care demonstreaza ca nu e bine sa crezi ca un cv bun inseamna si moralitate perfecta, ori adecvare pentru demnitati publice. Prin conspiratii ale celor a caror pozitionare de superioritate este indelung cautata si lucrata, la care adera toti cei care cred ca ii legitimeaza pozitiv adeziunea- adesea inchipuita- la aceasta casta se poate atinge ocazional vreun mai-bine ca de margarina, dar nu binele organic si sanatos.
Un exemplu de abominatie gestionata in perioada progresismului pdl : s-au derulat recent si inca mai sint pe rol niste programe de burse post-doctorale. Post-doctoral inseamna ca cel cu patalama de doctor, exercitindu-si virtutile dovedide de creatie si independenta stiintifica, se duce undeva prin lumea sau tara larga, ocupind prin concurs asemenea pozitii, in general, departe de universitatea-muma. El este cvasi-independent acolo pe unde ajunge, gazda si oaspetele avind beneficii mutuale din schimbul de experienta. Mai mult, activitatea unei burse post-doctorat este, in mare, favorabila universitatii gazda, fiindca oaspetele se simte obligat ca, la un pret comparabil sau mai mic decit cel al localilor, sa produca eficient, spre a rasplati ospitalitatea stiintifica. Cum s-au facut la noi postdoc-urile? In cea mai mare parte, cu candidati locali, anihilind astfel citeva din elementele benefice ale fenomenului postdoc. Ba inca, formind si niste tensiuni locale, fiindca postdocii (in genere, incepatori in lumea academica) aveau de asta data salarii mai mari decit cei pe posturi medii in scala. Dar inca minunea specific romaneasca, nevazuta nicairea: postdocii, oameni liberi, dupa cum ziceam, in lumea larga, la noi erau adunati cu arcanul pentru niste cursuri de cultura stiintifica genarala, saptaminal intr-o anume perioada. Profesorii, platiti bine, ai acestor cursuri se alegeau in genere din protipendada conexa unor manifestari ca aceasta. Fapt este ca si in stiintele pozitive avem parte de o structurare elitista maligna, comparabila cu cea acuzata in umanioare de miscari de genul “boierii mintii” si “idolii forului”.
Totul va fi mult mai bine cind pulsiunile celor cu tendinte de tip “patronizing” vor fi temperate la prestatia normala gen “primus inter pares”, intr-o societate unde functionarea meritocratiei nu presupune suverani, suzerani si prostime.
PS
Cuvintul “punctual”, in sensul de “concret, pe puncte” a fost inventat ori cel putin practicat cu asiduitate vizibila de “tinarul” Basescu, prin talk-show-urile si “tv-duminicile in familie” de prin anii ‘97-‘99. Cred ca ar trebui evitat acest sens, lasindu-i semnificatia traditionala, de “la timp” intr-o intilnire.
Complet gresit ! Exista specialisti care stiu ce trebuie sa faca
dar nu sunt lasati de „politic”. Fiindca asa „da bine” la
„popor”. Ia mai lasati-i pe cei care nu vor sa invete sa
ramana repetenti ca altadata (de sute de ani au existat
reexaminari la examene, teze, etc si lucrurile au mers bine).
De unde ideea aceasta ca acum toti trebuie sa aiba o
diploma de facultate chiar daca nu stiu sa scrie bine sau
sa vorbeasca corect ? Lasti-i la scoli profesionale, de meserii
sau numite cum doriti, dar oferiti-le locuri de munca. Asta
este problema „politicului”, sa ofere locuri de munca, nu
sa se substituie specialistilor din fiecare domeniu, sau sa
numeasca impostorii lor in toate locurile ca sa desavarseasca
haosul din tara (economie, sanatate, invatamant si
cercetare) ! Este atat de simplu, dar nu este „de interes”, caci
„noi si ai nostri” din pardid ce castigam ?
…..este una din conditiile relansarii invatamantului stiintific si tehnic. Tocmai am auzit ca Fabrica de apa grea va fi lichidata pentru ca \\\”politicul\\\’ nu se poate decide daca Romania mai are nevoie de reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda – probabil e mai \\\”ecologic\\\” sa montam moriste sa le bata vantul suportate de toti in pretul kilowatului. Deci corect; problema se rezolva de sus in jos pe cale POLITICA. Dar actuala clasa politica formata multi-majoritar din gunoaie (vezi cv-urile ministrilor si secretarilor de stat) nu este in stare sa formuleze macar un singur mare obiectiv strategic pentru Romania: furnizor de alimente ecologice? paradis al turismului sexual? Macar de s-ar decide si la asa ceva decat sa lase totul sa se naruiasca incet-incet.
Dar si universitarii din stiintele exacte au o mare vina: ia numarati cate facultati de mate, fizica, chimie erau in 1989, cu cate cadre didactice si cate locuri sudenti si doctoranzi si cati sunt azi in puzderia de sorbonici judetene? Si nimeni ni face nimic, macar sa inchida cuibul de impostori-corupti de la Oradea. Ati aflat ca s-a intamplat ceva cu famiglia Mang pana acum? Aiurea, fiind \\\”ai nostri\\\” la putere, cine sa se atinga de clanul manglitorilor? S-a discutat acest caz la intalnirea de la 1 martie? Evident ca nu si oare de ce? Noroc cu DNA-ul ca macar in justitie mai demanteleaza cate o mafie tribunaliera. Noua cine sa ne curete grajdurile lui Augias? Echipa abramburica-pricopie-costoiu-prisacariu-gigel nu-mai-stiu-cum? De tot rasu\\\’-plansu\\\’, dar vina e in primul rand a celor putini si competenti care tac in popusoi.
Dupa ce a pus pe roate invatamantul universitar, Liviu face ordine si la liceu. Asteptam cu interes opiniile privind reforma in invatamantul prescolar.
Eu cred că avem o mare problemă în România în zona educațională, legată în primul rând de dorința unora de a reforma tocmai zona în care se pricep cel mai puțin, sau chiar deloc. Astfel, profesorii de liceu dau lecții în presă și la TV despre strategii de reformare în cercetarea științifică și învățământul superior, academicienii (actuali sau potențiali) se ocupă de zona preuniversitară, iar tot soiul de super-specialiști franco-japonezo-germani vor să reformeze sistemul educațional în totalitatea sa. Mai lipsește să aducem experți inter-galactici, că poate ei vor avea mai mute „succesuri”. De ce oare nu se preocupă fiecare de segmentul pe care-l cunoaște cel mai bine ? Eu am serioase rezerve că un academician, sau un profesor universitar cunoaște suficient de bine sistemul de valori și modul de gândire al unui adolescent de 12-14 ani, pentru a-i putea trezi interesul în ceea ce privește aplecarea lui către o anumită disciplină. Mai mult decât atât, într-o societate defectă cum este cea din România, este cu mult mai complicat să aduci lucrurile la normal, față de optimizarea lor într-o societate funcțională. De aceea în România, este mai mult decât necesar ca persoanele care vor să se ocupe de reformarea educației să cunoască până în cel mai mic amănunt modul de organizare și funcționare a segmentului educațional vizat, mentalitățile cadrelor didactice care operează în zona respectivă, felul de a gândi al elevilor, studenților etc. Și asta pentru că nu este suficient să identifici o măsură corectă, ci trebuie să găsești și modul de aplicare cel mai adecvat. Altfel, așa cum am văzut în recentele experimente, efectul poate fi exact contrar.