Nebunia, singura raţiune salvatoare

În ultima perioadă, regizorii mainstreamului teatral românesc şi-au întors din ce în ce mai mult privirea către „greii“ teatrului şi ai literaturii universale (pro­babil dînd din nou apă la moară vocilor care se plîng că dramaturgia contemporană este neglijată) şi au relevat aspecte surprinzătoare din lucrări bine-cunoscute (de pildă, Purcărete, cu Aventurile lui Gulliver, Mihai Măniu­ţiu, cu Viaţa e vis, după piesa lui Calderon, şi chiar şi controversatul Afrim, cu Năpasta lui Caragiale, Dabija, cu Două loturi, tot după Caragiale etc.). Nici Felix Alexa nu este străin de această tendinţă şi, după ce anul trecut venea cu Domnişoara Iulia a lui Strindberg, la Teatrul Maghiar din Cluj, în 2013 a pornit la drum cu Gogol – Însemnările unui nebun, montat la ArCuB, un proiect teatralo-muzical, cu Marius Manole şi Alexander Bălănescu.   De ce Gogol, cu Însemnările unui nebun, şi de ce acum? Felix Alexa spune că e momentul cel mai oportun: „Ce poate fi mai potrivit în zilele noastre, cînd lumea pare că se răstoarnă cu totul, decît această «nebunie» gogoliană? Trăim într-un timp în care necunoscutele sînt atît de mari, încît vrem cu toţii, într-un fel sau altul, să evadăm într-o lume paralelă, fie ea şi plăsmuită“. Şi […]