Identităţi multiple: observaţii pe marginea unui roman

Claudiu M. FLORIAN – Vîrstele jocului. Strada Cetății

  • Recomandă articolul
Romanul de debut al lui Claudiu M. Florian nu a trecut pînă acum neobservat, bucurîndu-se de pildă de atenția lui Dan C. Mihăilescu, „Omul care aduce cartea“. Copilăria în România comunistă, Tran­silvania multietnică și multireligioasă, relațiile româno-săsești reprezentate nu doar prin ochii copilului, ci de însuși copilul pe sfert sas, pe sfert oltean și pe jumătate giurgiuvean: temele volumului „prind“, iar prozatorul-diplomat (Claudiu M. Florian este în prezent prim-secretar al Ambasadei Româ­niei din Berna) le tratează cu onestitate și pe alocuri cu umor. Dacă nu au făcut-o deja, criticii literari vor analiza poate stilistica romanului, procedeele auctoriale, perspectiva voit inocentă a copilului care povestește și atuurile ori cusururile ei în economia romanului de față. Toate aceste aspecte merită comentate. Însă dincolo de stil și formă, Vîrstele jocului. Strada Cetății ridică, atît voluntar, cît și, poate, involuntar, probleme de fond despre România de ieri și de astăzi și despre fosta prezență și actuala absență pe scară largă a sașilor transilvăneni din peisajul etnic autohton. Saşii, limba germană şi Germania Fe­derală Romanul este unul autobiografic, o literaturizare a propriilor experiențe infantile petrecute în anii ’70, cei în care se trece de la aparentul dezgheț ceaușist la formele tot mai pronunțate ale ceaușismului […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.