ARTE VIZUALE. Master Plan
- 26-07-2013
- Nr. 683
-
Mihai PLĂMĂDEALĂ
- Arte
- 0 Comentarii
Între 12 şi 26 iulie 2013, Galeria Căminul Artei a găzduit expoziţia Master Plan, realizată, după cum sugerează şi titlul ales, pe baza lucrărilor de disertaţie ale noii promoţii de la Facultatea de Arte Plastice, Secţia Grafică, din cadrul Universităţii de Arte Bucureşti. Expozanţii, în ordinea de pe afişul evenimentului, au fost: Cosmin Ciobanu, Irina Gandă, Alina Marinescu, Gabriela Mateescu, Ioana Nicoară, Cristina Iordan, Ilinca Šeda, Oana Stanciu şi Alexandra Terzi, iar coordonatori: conf. univ. dr. Nicolae Aurel Alexi, conf. univ. dr. Eugen Alexandru Gustea, asist. univ. drd. Daniela Vasiliu şi asist. univ. drd. Constantin Medeleanu. Fiecare promoţie exprimă, din punct de vedere plastic, o anumită stare de spirit corespunzătoare orizontalelor şi racordurilor conceptuale, stilistice şi profesionale cu lumea, în general vorbind. Astfel apar periodic generaţii aşa-zis valoroase, dar şi unele mai puţin fericite, cel puţin din punctul de vedere al profesorilor şi al criticii de specialitate ori de ocazie. Absolvenţii studiilor aprofundate de anul acesta, de la Grafică, dau semnale pozitive privind nu doar valoarea individuală, ci şi forţa grupului. Nu este vorba despre un grup de creaţie şi nici despre preluarea amprentei stilistice a profesorilor, ci despre o stare de spirit benefică. Dascălii lor, mari profesori, au acea […]