Pisicile pe acoperişul fierbinte
- 25-09-2013
- Nr. 692
-
Radu Călin CRISTEA
- Politic
- 14 Comentarii
Dacă dai o căutare pe Internet folosind două cuvinte-cheie („rupe“ şi „USL“), găseşti întinse constelaţii de cugetători, unul mai aprig ca altul, care, de prin primăvara lui 2011, prevesteau iminentul deces, de obicei în chinuri groaznice, al acestei alianţe. Episodul recent al învolburării comunicării publice dintre Crin Antonescu şi Victor Ponta a fost recepţionat de profeţii apocalipsei useliste ca un semn în sfîrşit edificator al proniei divine: li se adevereau prezicerile, USL îşi dădea sfîrşitul, cu cei doi copreşedinţi pecetluind apropiatul exitus într-un sîngeros duel fratricid. Minune însă, miracolul nu s-a produs nici de astă dată, din aceeaşi cauză ocolită cu migală de detractorii USL: această construcţie politică, dependentă pînă la o limită de legătura dintre liderii ei, nu este în mod vădit pîndită de pericole externe sau interne. Opoziţia pălăvrăgeşte în acelaşi limbaj gîngav şi le poate stîrni o anume emoţie doar amatorilor de excentricităţi cinice prin figuraţia ei nespus de debilă; opoziţia zilelor noastre, confiscată de propriile infirmităţi în străduinţa ei mai degrabă decorativă de a vorbi aceeaşi limbă, nu are forţa de a stînjeni actuala majoritate, darmite s-o „rupă“. Nu rezistă nici ipoteza imploziei alianţei la putere, oricît ar fi supralicitate animozităţile de prin filiale, elanurile […]
Daca Antonescu il va accepta in preajma lui pe mafiotul de Thiess, asa cum am citit prin presa,m-am lamurit, se duce totul naibii totul., sa scoata Psd un candidat si sa ne linistim.
USL rezista doar in varianta cu Antonescu la Cotroceni. Altfel e clar ca se rupe. Pentru PSD n-ar fi foarte complicat sa-si stringa o majoritate, alaturi de UDMR, strinsuri de prin PPDD si alti probabili dezertori. N-ar fi insa o majoritate de calitate. Ar mai fi un scenariu, cu Antonescu care sa forteze ruperea USL, liberalii s-ar delimita de efectele sociale ale guvernarii si Antonescu ar candida singur la presedintie. Nu fara sanse sau chiar cu sanse mari.
Daca Antonescu si Ponta o tin doar in frecusuri ata se va rupe. Io zic asa: Antonescu a lasat neamendate cam multe din sfidarile celor din PSD pe proiecte de legi, dar mai ales initiative guvernamentale despre care PNL a aflat din presa. Daca se reglau conturile cind trebuia nu se ajungea la sicanele reciproce de acum. Autorul are dreptate, USL continua sa fie la pamint cu comunicarea. Cine mama naibii ii impiedica pe astia din USL sa se intilneasca si sa stea de vorba intre ei ca sa nu mai arate in public rufele nespalate in familie.
Pertinenta si plastica analiza, cu exceptia ultimei fraze, mult prea optimiste!
Antonescu e dependent de durata vietii USL. A incurcat-o daca firul se rupe inainte de prezidentiale. Riscul pentru o majoritate ca USL este ca, la un moment dat, PSD sau PNL sa vrea s-o ia pe cont propriu. In primul rind Antonescu ar trebui sa-si potoleasca partidul, ca e mai mic si a ajuns mai mare si datorita unei generozitati a lui Ponta de a accepta proportia candidaturilor. Daca Antonescu ii mai lasa mult sa latre pe Rosca si Orban si daca mai baga fitile in parlament nu-l vad vine.
Antonescu n-a intrat inca in vria campaniei. Sa vedem cind il foarfeca baietii rai. Nu prea vad ce ar putea scoate nasol despre el. Au mai filfiit si in 2009 niste hirtii masluite cum ca ar fi colaborat cu Secu. In chestii de coruptie, afaceri, chestii pe bani nu pare sa fi fost bagat. Problema lui Antonescu e chiar Antonescu care trebuie sa se exerseze ca prezidentiabil, sa invete limbi straine, sa aiba contacte personale cit mai bune, sa faca ceva curte ambasadelor occidentale. Cu glagoria sta bine. La ora asta n-are adversar.
Nu sint cu USL-ul ca au ajuns o gramada care nu-si poate potoli cretinii. L-am vazut pe parlamentarul ala imbecil Cristea cum se ratoia ca un activist PCR la „Pozitia copilului”. Citi din astia or mai fi in capita USL? Oricum, mi-a fost asa de scirba in timpul lui Boc ca acum mi se pare ca parca se mai misca ceva. Nu sint sigur. Ponta o sa-si rupa gitul daca o sa mai iasa la inaintare cu chestii din astea ca Rosia Montana. Ceilalti premieri au fost mai diplomati, nu s-au atins de chestia asta care oricum va face bum in poala guvernului. De Antonescu nu pot sa spun multe pentru ca ar trebui sa mi le spuna el, sa ma convinga, sa ma traga de guler, sa n-am incotro sa-l votez. Revenirea la monarhia constitutionala ar rezolva totul, nu exista alta solutie. S-ar mai balacari partidele politice cu un Rege pe tron? E Regele Mihai prea batrin? Nu e niciodata pentru o tara de dementi ca a noastra. Ar aparea rar in public si s-ar lasa sfatuit de Consiliul de Coroana.
Baietii astia doi se mai cearta si de plictiseala. Cu cine naiba sa polemizezi cind in opozitie e mai liniste ca la Bellu? Cu Neamtu? Cu MRU? Cu Blaga? Nu-mi amintesc din ’90 incoace o opozitie atit de slaba si de cazuta in cap. Guvernul din umbra al PDL arata cam ce pot muschii opozitiei. Iar Madam Boghicevici? Pai n-au prins-o cu ocaua mica? Iar Ialomitianu? Asta nu era ala cu toata familia proptita bine prin fonctii la stat? Poate iese ceva din nebunia din strada, desi nu-mi fac sperante. Era unul care agita o pancarta cu „Jos capitalismul”? De ce nu l-au luat la suturi? Si se mai revendica din Piata Universitatii, maiculita mare.
R.C.C. s-a FRIPT RĂU ! sau doar A ORBIT de-ATÎTA SOARE !
A devenit, nici mai mult nici mai puţin, un MIC Mititel Bine ARS !
Analiza lui Cristea a sarit peste povestea lui Zgonea cu furnicutele PSD. PSD ii un partid greu cu cea mai barosana baza de masa. Nu mai sint doar babalicii din vremea lui Iliescu care voteaza. Daca Antonescu se otaraste la Ponta ce-ar vrea, sa zica saru ‘mina, vorbesc cu ai mei sa te voteze cind o fi cu prezidentialele? Antonescu sa se tina de treburile lui, l-am auzit zicind niste chestii interesante despre alegerile din Germania, gigea baiatul, asta trebuie, nu sa te zburlesti la ursul PSD ca e mare si nu stii cind iti arde o laba.
Ponta sa mai creasca si sa nu mai fie asa repezit. Nu mai e copilotul lui Titi Aur. Eu zic ca nu e rau ca se va sparge (?) buba cu Rosia Montana. Macar sa stim o chestie. Oricum cealalta jumatate va fi nemultumita. Mi-e scirba de tot scandalul cu R. Montana, prea multa ipocrizie pe bani grei. Cum vine vorba de proiectul asta Romania se desteapta, are societate civila, ONG-uri de care n-a auzit nimeni isi rup camasile de pe ele ca sa combata mediul. Altceva n-au in cap. Da bine sa iesi la promenada in strada si sa dai cu peturile de caldarim. Jumatate din demonstranti urla la luna pt. ca sint suparati pe lume, nu pentru ca ar avea habar de R. Montana.
Scriind despre ele ca despre niste binefaceri inerente insanatosirii unui organism altminteri sănătos tun. Astfel optimist privind, cancerul e debordanta manifestare a prea vitalului, de aplaudat dar si de temperat, știut fiind ca si excesul de sănătate poate dauna – nu neaparat insa si optimismul triumfal trebuie dozat,helas!
Tot astfel privind, nu conteaza chiar deloc ghionturile pe care si le administrează bidiviii politici cu de-a sila inhamati laolalta – e semn al fratiei de arme sa-si dea la gioale, sa se balacareasca public, sa se ameninte reciproc.
Într-un banc politic, trenul comunismului se opreste la cap de linie, in taiga. Daca tot nu se poate merge mai departe, soluția este sa tragi perdelele si sa zici ca totul merge ca pe roate.
Ponta sigur stie mai multe decit spune. Clar are orgoliul sa nu-i iasa vorbe ca pune investitorii straini pe fuga. Daca proiectul cade se va ajunge sigur la Tribunalul International de la NY unde guvernul va merge ca mielul la taiat. Numai acolo se vor stabili daunele. Cifrele vehiculate in Romania sunt niste prostii. Ca om politic Ponta nu poate fi insensibil la protestele anti. Stim ce a spus pina acum, ca a votat in guvern pentru proiect, dar ca in parlament va vota impotriva. Ar fi bine pentru el sa n-o mai scalde asa. Ori e alba, ori e neagra.
Da e corecta analiza vazuta de departe (ochean intors) …insa in actualul context se pune o intrebare concreta si simpla (ochean normal) – Ce vrea de fapt sa faca Ponta – premierul cu Rosia Montana?