DE RECITIT. De ce scriu?
- 03-10-2013
- Nr. 693
-
Geo BOGZA
- Editorial
- 1 Comentarii
De ce scriu? Poate din aceleaşi motive pentru care vor fi scris alţii înaintea mea, cei care, citiţi cu o neistovită pasiune, mult înainte de a bănui că eu însumi voi scrie cîndva, au avut o atît de covîrşitoare influenţă asupra mea, deschizîndu-mi ochii spre mine însumi şi spre lume, plămădindu-mă încă o dată şi făcînd să mă nasc a doua oară, întru omenie si cunoaştere, încît fără ei — marii si veneraţii mei părinţi — chipul şi statura-mi ar fi fost altele, nu-mi închipui cum, aşa cum plopul care creşte în lumina zilei nu-şi poate închipui cum ar fi arătat dacă i-ar fi fost dat să crească într-o peşteră. De ce scriu? Ca să-i tulbur pe oameni, să le reamintesc că sînt oameni, că omenia e o realitate care poate fi simţită şi pe care se poate conta, ca pe mireasma şi substanţa pîinii, plămădită din grîul care e un dar al soarelui. Din credinţa că as putea să-i fac pe cei ce mă citesc mai buni, aşa cum cei pe care eu i-am citit m-au făcut mai bun, ca să pun încă o aşchie pe focul ce arde de veacuri, într-un atît de mare întuneric, în ceasul în […]
M-am intrebat daca, inainte de a fi publicat in volum, textul va fi avut tribuna vreunei aparitii in gazeta ( pare lung pentru a fi fost obisnuita saptaminala tableta din Romania literara), cu gindul nu atit la tema expunerii, cit la finalul cu expresie euharistica. E, totusi, interesant cum in vremea regimului ateu, doar cuiva cu “greutate” in ierarhia literara (Preda, Bogza, Paunescu –la acesta, vai,ce greutate!-…) i se ierta a avea “iesiri” publice de expresivitate cristiana. Am inventariat cindva o ‘expunere de motive’, oarecum similara celei de mai sus, in scrieri diariste ale lui Ionesco. Daca in occidentul libertatii de credinta si de expresie Ionesco se exprima cu oarecare nadejde umila (Un Homme en question): “J’écris aussi dans l’idée que peut-être ma déroute, mon desarroi d’homme desemparé, touchera le Seigneur… ”, iata, sub comunismul ateu, Bogza incheia cu formula mare-preoteasca de fils du Seigneur…