BIFURCAŢII. Matematica lui Marcel Aymé
- 18-10-2013
- Nr. 695
-
Liviu ORNEA
- Rubrici
- 2 Comentarii
Într-una dintre Poveștile motanului cocoţat ale lui Marcel Aymé, Problema, e vorba, aţi ghicit, despre matematică. Delphine și Marinette, două fetiţe foarte simpatice, în jur de zece ani, se chinuiesc deja de două ore să rezolve problema pentru a doua zi – și n-au nici o idee. Problema e extrem de grea, după cum chiar învăţătoarea le atrăsese atenţia. Dar, „din moment ce învăţătoarea v-a dat-o, înseamnă că o puteţi face“ (dacă nu iese, e pentru că nu se concentrează ele cum se cuvine, pentru că le stă gîndul numai la joacă, pentru că-s niște proaste care nici măcar o problemă nu-s în stare să facă etc.): părinţi rezonabili, ca întotdeauna, gata să-și beștelească copiii din nimic. Enunţul buclucaș e următorul: „Pădurea comunală are o suprafaţă de șaisprezece hectare. Știind că un ar e plantat cu trei stejari, doi fagi și un mesteacăn, cîţi arbori din fiecare specie conţine pădurea comunală?“. Greu, să recunoaștem! Disperate, fetiţele apelează la prietenii lor de joacă, animalele de la fermă (care vorbesc, vezi bine). După lungi conciliabule, găina albă – foarte deșteaptă, de altfel – găsește soluţia: pădurea comunală e chiar în spatele casei, n-au decît să meargă și să numere. Ceea ce […]
abia acu’ citii cele de mai sus, mi-aduc si eu aminte cum plangeam, intr-a patra, din pricina parantezelor – nu, n-auzisem nici eu de ”litere” atuncea.
Ca, nu ne explicase invatzatoarea de ce anume nu e egal
2+3×5 cu (2+3)x5, ca nu se obosise. Da, da, e grea matematica shcolarilor mici! N-am trecut de ”regula de trei compusa”, nu o intzeleg nici acum, c-am un blocaj
mental, nu vreau sa re-traiesc acele vremi de coshmar.
Am indoieli cu privire la ”morala” matematicii – cum vaz ca scrie ”cititor” mai sus. Ca-n rest, scrie chiar bine.
desigur, nu ne referim aici sa ”sociologia” practicienilor ci la ”morala matematicii” per se.
Cele bune,
Nea Marin
Prin ’67 abia venisem pe Pamant. Citind acum cele de mai sus presupun ca venisem cu o informatie din alte timpuri, poate chiar privisem candva peste umarul scriitorului, pentru ca am simtit mereu ca matematica este, cu siguranta, altceva. Cand am incercat sa obtin, cu siroaie de lacrimi, niste raspunsuri, nu m-a luat nimeni in serios. Eram doar un copil care nu voia sa invete la matematica. Intr-una din zilele mele de slujitor al copilului din scoala, problema a revenit „pe tapet” absolut intamplator: trecand pe langa clasa a V-a, unde era usa deschisa si se auzeau explicatiile doamnei de matematica, m-au cuprins iar intrebarile. Cum se face ca un copil e pornit la drum cu filosofia lui Aristotel si printr-a opta ajunge la Descartes. Ii intreb pe cei care se pricep mai bine. Doamna de matematica mi-a dat un raspuns pe care o doamna de matematica il poate da, in spiritul si litera programei pe care o respecta de ani de zile. Eu, mai visator de felul meu, am ramas din nou fara raspunsuri; intrezaresc o sansa – indepartata, e drept – prin introducerea filosofiei la clasele mici. Am citit candva ca in „afara” scolarii mici au facut demult cunostinta cu filosofia. Scolarilor nostri li se da si lor sansa cunoasterii de felul acesta, dar procesul poate fi ingreunat de imobilitatea unor adulti…Povestea de mai sus, ca orice poveste, are personaje inzestrate cu puteri supranaturale care, comunicand, vin in ajutorul protagonistilor. Sunt trei plus unu – unde „unu” ar corespunde Pajurii din povestile noastre, aici Inspectorul – reprezentant al autoritatii. Pajura era programata sa-l poata manca pe Voinicul din poveste, insa – in chip neasteptat – il ajuta sa iasa din prapastia dintre cele doua taramuri. Fetitele se intorc la joaca lor. Fara sa mai zabovim si in simbolistica Padurii, privim contextul actual. Matematica este morala, filosofie si poezie totodata. Morala se gaseste si in religiile lumii. Domnul Liviu Ornea a aruncat de multe ori manusa, dar ni se pare ca taman dumnealui ezita.