Punct triplu. Umanitate. Etnie. Documentare
- 18-10-2013
- Nr. 695
-
Mircea Sorin RUSU
- Arte
- 0 Comentarii
Sufletul uman, natura şi legile fizicii sînt coordonatele pe care se construieşte spectacolul lui Bogdan Georgescu, realizat pe un text propriu, împreună cu Olga Macrinici (asistent de regie), Irina Gâdiuţă (scenografie), Sever Bîrzan şi Jancso Levente II (sound-de – sign) şi Kászoni Attila (light design), alături de asistentul de documentare Simina Corlat şi consultantul Daniel Oltean. Întregul material este organizat după regulile teatrului documentar, cu partea sa de ficţionalizare a unui eveniment real (în cazul de faţă, sinuciderea unui clujean, într-o iarnă, în Lacul Tarniţa, împreună cu doi dintre copiii săi). Cazul ca atare este relativ cunoscut, la momentul respectiv el fiind într-o oarecare măsură acoperit de presă, din articolele publicate rezultînd că existau foarte multe semne de întrebare şi necunoscute, ce nu puteau fi umplute decît cu speculaţii bazate pe declaraţii ale cunoscuţilor, colegilor sau prietenilor (la urma urmei, ce-l poate fa – ce pe un bărbat a – flat puţin dincolo de vîrsta de mijloc să se arunce iarna într-un lac de peste 70 de metri adîncime, parţial acoperit de gheaţă, şi să ia cu el şi doi copii, o fetiţă de trei ani, legată cu un cablu electric de trupul tatălui, şi un băiat mai mare, […]