Paul Cornea şi nevoia mărturisirii
- 30-10-2013
- Nr. 697
-
Ovidiu ŞIMONCA
- Editorial
- 11 Comentarii
La 90 de ani, pe care îi împlineşte duminică, 3 noiembrie, Paul Cornea iese în public cu o carte excepţională. Rar am folosit un asemenea cuvînt, dar, de această dată, acest atribut – excepţional – are o relevanţă imediată în fiecare pagină a acestei cărţi intitulate Ce a fost – cum a fost, apărută la Polirom şi realizată împreună cu Daniel Cristea-Enache, care a folosit tehnica deja cunoscută: întrebare-răspuns, întrebare nouă derivată din răspuns-răspuns nou. De ce ar fi Ce a fost – cum a fost un volum care sfarmă convenţii, o apariţie uimitoare pentru anul editorial 2013? În primul rînd, Paul Cornea îşi dezvăluie angajamentul la cauza comunistă cu o duritate asumată pînă în cele mai mici detalii. Nevoia de mărturisire este stringentă la Paul Cornea. Citim despre opţiunea pentru cauza comunistă, apărută în timpul războiului, opţiune la care tînărul evreu aderă cu tot entuziasmul. Fusese discriminat sub regimul Antonescu, acum nu dorea să se resemneze, „mă simţeam gata să particip la orice acţiune împotriva tiraniei“. Merge înconat cu partidul, recunoaşte că făcea parte din sistem „la instalarea căruia contribuisem cu tot entuziasmul“, spune că era în pericolul rinocerizării, cînd a îndeplinit funcţia de secretar al UTM între 1950 […]
domnule Manu, cu toate ca nu v-atzi exprimat ca lumea,
eu intzeleg ce atzi vrut de-a scrie: cum ca, pentru a ”scapa” de sistem nu existau decat cele trei chestii (da, daca erai *cinstit*).
Mie unuia, emigrarea nu mi-a dat pan’ cap. Nici nu-mi putea da, ca daca emigram nenoroceam doua famelii (6 inshi, dintre care doi copii minori). Sh-am *stat* & am fost *un lash* (ma rog, am mai avut io cateva ”puseuri” da curaj).
Dar vezi, cand *nu eshti* in situatzia dumnealor, domnule Manu, cum potzi d-atzi chiar da, nonshalant, cu parerea?
Chestiuni din astea au trait *miliarde* de inshi pa planeta. Shi, uite, nici chiar aia din vest nu-i acuza de ”lashitate”? O *anume* empatie, domnule Manu, se cam cere de la unu’ care scrie despre ”lashitate”, *in corpore*…
Ca, e mai *ushor* sa chiar *emigrezi* (cum atzi facut-o, probabil, Dvs.) decat, ma scuzatzi, sa manci salam cu soia…
Nu, nu va repezitzi sa ma acuzatzi de nedrepte: c-am emigrat & io. In 1992, cand nu mai vedeam pan zare nici un fel de sperantza.
Cred ca la fel atzi procedat & Dvs. Inspre deosebire de Dvs., eu ma *declar* chiar *lash*. Poate ca, insa, avetzi Dvs. o parere mai buna despre persoana Dvs. decat mine
(despre a *mea*), in care caz va chiar felicit pentru somnu’ dulce de care va chiar bucuratzi & de *ratu’* pe care nu il vedetzi cand va uitatzi pan’ oglinda…
Ca, uite, io *nu ma pot bucura de din astea*…
Al Dvs. – s-o shtizi ca un *prieten*,
Nea Marin
O apologie va sunt dator. Neintentionat. Doar n\’am mancat din aceiasi strachina! Aveti dreptate. Ca frantuzii n\’au inteles despre ce vorbeati nici nu ma mira. Franta era plina de \”resistants de derniere heure\”. Quand la derniere heure a passe il n\’y avait aucune raison de se vanter avec leur resistance! Sper ca franceza mea obosita e nu chiar asa de pocita.
Stmate Domn,
Nu stiam ca suntem per tu!
Nu cred ca ati citit atent ce-am scris.
Dl Manea ,intrebat, intr-o capitala europeana recent de holocaustul din Romania a spus, citez bineinteles din memorie, ca au fost mari diferente in Romania, in functie de situatia geografica.
Nu este nici-o urma de ironie in ce-am scris si nici o intentie rau voitoare.Am scris exact ce-a fost, despre scoala lui P Cornea.
Va inteleg reactia.Dar este deplasata.
„Libertatea de a gandi” despre care vorbeste Caius Dobrescu venea tot cu voie de la stapanire si era atent controlata. Singurul spatiu liber de comunism era cel din afara sistemului. De aici si dilema unui Paul Cornea, caci in afara sistemului nu exista decat saracia, lipsa de importanta sau emigrarea.
D-le Stanescu! Cred ca ai incurcat itele nolens-volens. Si eu am invatat sub Antonescu la scolile evreiesti si intamplator am fost discriminat si n’am fost primit in liceul Matei Basarab. Ironia referitoare la acest subiect si gogoasele pariziene sunt mal a propos. Am avut o scoala improvizata cu profesori foarte buni evrei dati afara din pozitii universitare. Nu ma plang pentru trecut fiindca n’am fost deportat ,cum au fost altii, in raiul antonescian In Transnistria. Unii au facut scoala foamei in lagare sau chiar si la Bucuresi fiind obligati sa faca munca de „folos” obstesc. Ca atare faceau foame atat ei cat si familile lor. Se mentioneaza acest lucru in „Jurnalul” lui Mihail Sebastian. Daca vreti sa credeti versiunea d-voastra c’est la vie. Fiecare cu „adevarul” lui.
Nu vi se pare cam ciudat ca marturisirile au aparut asa tarziu in viata? A asteptat mult s’o faca dupa ’89 cand nu mai era nicio problema de a te dezavua. Acum vreun an a scris cum a intalnit in anii 50 o doamna/domnisoara la un congres la Moscova care cu mare greutate si frica despre adevarata natura a regimului terorist impus the Stalin. Chiar daca nu a putut sa faca ceva in Romania sub Dej sau Ceausescu ar fi putut sa aiba o rezistenta pasiva. Nimic!!! A preferat sa fie in turnul lui academic de fildes si sa se ocupe de estetica. Pacat. Nu pot sa am respect pentru asa un om. Estetica cu lasitatea nu prea se au bine!
”….. timpul disidenţei încă nu venise. Singura posibilitate rezonabilă ce-mi stătea la îndemînă era (o spun cu tristeţe, dar acesta e adevărul) să continui a juca dublu în spaţiul public, aşa cum deja mă învăţasem, cum făceau toţi prietenii mei, cum făcea toată lumea“.
oare cîți dintre neștiuții, necunoscuții dizidenți, aprigi și convinși anticomuniști apăruți și autodescoperiți după 1989 se pot regăsi sincer în cuvintele, in amăraciunea din cuvintele Profesorului ?
Absolutizare, eroare de judecata: simultan cu „rezistenta pasiva”, „eschiva” ori gasirea de „subterfugii, culoare, derive care sa-ti permita sa dejoci masurile arbitrare sau incorecte” (toate astea utile in subversivitatea lor subtila) e activa „rezistenta prin cultura” ori „rezistenta prin civilizatie” (critica, istorie, teorie literara…+ opera de formare a generatiilor de studenti), toate astea nu fac „apologia lasitatii”, ci a opusului ei, o etica a demnitatii, cum o demonstreaza Caius Dobrescu in studiul recent „Placerea de-a gindi”. A se citi pentru luminare!
Exista mai multe forme de „rezistenta”, fiecare o alege pe a lui, dupa puteri, si daca dovedeste consecventa, dovedeste tarie de caracter. Nimeni nu are dreptul de a-i cere unui om sa fie erou, martir sau semizeu, nimeni nu are dreptul de-a arunca piatra. Nici macar un „petre”!
„Rămînînd pe tuşă, într-o poziţie duplicitară, dar încercînd, pe cît îmi stătea în putinţă, să accept cît mai puţine şi mai irelevante compromisuri”
Domnul Cornea s-a simtit discriminat sub Antonescu. De bine de rau si-a continuat studiile liceale „la particular”, studii omologate dupa 23 august. Comesieni parizieni m-au batjocorit, crezand ca le vand gogoase, cand le-am povestit de ‘scolile’ copiilor evrei in Romania, in timpul razboiului.
N-am inteles pana la urma care au fost marile merite, morale, ale dlui Cornea, tamaiat in dreapta si stanga.
Ca dupa un timp si-a dat seama de minciuna comunismului, nu este singurul. Citind un sir de articole recente in OC altii nu s-au dumirit nici pana azi,..
Ca nu a taiat si spanzurat dupa ce a deschis ochii la ce e in jur, este un merit asa de mare? Ca nu a facut ce-au facut tovarasii lui de partid?
Sa nu -l „vinzi” pe aproapelet tau, sa nu omori, sunt comandamente morale prezente deja in Torra si in Biblie.
Este adevarat ca in acea vreme aceste texte nu erau la mare trecere.
Nu mai vorbesc de avantajele materiale de care domnul Cornea a beneficiat, legate de pozitia sa in stat si partid.Intr-o vreme de mari lipsuri pentru majoritatea populatiei.
Citesc: „din1964 ramane doar la catedra”.
Deci din stab de partid devine profesor universitar.
Nu-i chiar atat de rau.Altii, dupa Antonescu, au fost la randul lor „discriminati:” nu si-au terminat studiile, i-a mancat inchisorile samd…
Am avut niste prieteni, tovarasi de partid cu Dl Cornea care si ei au fost discriminati sub Antonescu.Dupa ce le cazuse „albeata” de pe ochii ne povesteau,”stiam ca faceam raul, dar credeam ca faceam binele”…
Ne-am obisnuit sa omologam comunismul cu raul si raul cu comunismul, cel putin unii dintre noi, incat cand unul din reprezentantii lui, e adevarat nu printre cei de seama gasim de cuvinta sa-l onoram, pentru ca, dupa schimbarea la fata incearca sa evite pacatul…
Triste vremi!
Domnule Manu,
De mult voiam sa va prind cu o anume gresheala.
V-am prins, data trecuta , cand ma acuzaratzi de ”maniheisme”, continui.
Tzinetzi minte, domnule Manu, ca scriam ca ”aste cestiuni sunt grele”?
UIte, v-o chiar re-amintesc. Ca, va intreb pe Dvs: da’ cine suntetz’ chiar Dvs. ca sa luatzi la refec pe *oricine*?
Da’ chiar: cam cu ce drept? Ca, vorbitz’ de ”lashitate”?
Otzi fi, poate, Dvs., vreun erou? Ca, daca suntetzi/atzi fost, va rog sa ne-o scritz’ & noua, ca sa ne mai dumirim oleaca. Nu de alta, da’ io n-am auzit de ”Peter Manu” pana acuma pan panoplia eroilor anti-comunishti. desigur, va rog sa ma scuzatz’…
Nea Marin
Au fost „piloni ai Sistemului, gata la orice josnicie ca să-şi păstreze scaunul“, şi au fost oameni – cum este şi Paul Cornea – care au căutat să facă bine (sau să nu facă rău) în condiţiile date, preferînd „rezistenţa pasivă“, „eschiva“, să „găseşti subterfugii, culoare, derive care să-ţi permită să dejoci măsurile arbitrare sau incorecte“.
E posibil insa ca Paul Cornea sa fi fost doar mai putin integru (in sens absolut) decat Rautu sau Moraru.