BIFURCAŢII. Teatru de apartament. Parizian
- 28-11-2013
- Nr. 701
-
Liviu ORNEA
- Rubrici
- 8 Comentarii
Recentul Festival Naţional de Teatru Independent, despre care am scris cu neplăcere, poate pentru că mi-a scăpat tocmai ce a fost cu adevărat independent şi experimental, mi-a adus aminte de un fragment dintr-o carte fermecătoare a fotografului Brassaï, Convorbiri cu Picasso – carte care, în ciuda titlului, conţine şi multe amintiri şi schiţe de portret ale personajelor care gravitau, în cercuri mai apropiate sau mai îndepărtate, în jurul lui Picasso, descrieri pline de culoare ale vieţii artistice; şi nu numai din epocă. O tradusesem pentru Editura EST, dar editorul, care între timp a şi dispărut din ţară, lăsînd multe alte proiecte în suspensie şi colaboratori neplătiţi, n-a mai publicat-o. Fragmentul pe care îl redau mai jos povesteşte seara de mijloc de iunie 1944 în care, în casa soţilor Michel şi Louise Leiris, a avut loc premiera unei piese (suprarealiste, fireşte!) scrise de Picasso (1.) Teatru de apartament, cum ar veni. Şi, cu siguranţă, independent. Teatru de amatori, de altfel, singurii „oameni de teatru“ dintre cei implicaţi fiind Albert Camus şi Jean-Paul Sartre. Nu se poate să nu te cuprindă o uşoară nostalgie văzînd numele celor care „au dat viaţă proiectului“, cum s-ar spune azi – sigur că nu toţi erau, […]
Festele memoriei: fotografia de care aminteam, e tot din atelierul lui Picasso şi tot de Brassaï, cam din aceeaşi epocă, dar dintr-o altă zi…
Vă rog să mă scuzaţi.
https://www.google.ro/search?q=Picasso+et+Cocteau&oq=Picasso+et+&aqs=chrome.0.69i59j69i57j0l4.8085j0j8&sourceid=chrome&espv=210&es_sm=93&ie=UTF-8
lt exemplu pentru ambiguitatea cozii franceze, în versurile lui Brassens din La non-demande en mariage:
Au diable les maîtresses queux
Qui attachent les cœurs aux queues
Des casseroles!
Titlul piesei lui Picasso nu e doar o mostra de enunt suprarealist, ci si o provocare, un avertisment iluminind inadecvarea deliberata a scriptului la histoire -ori la Histoire cu un grand H (sau une grande Hache…)-; ambiguitatea functioneaza din plin, cont tinind ca dorinta (le désir) e masculina in franceza iar la queue (diminutiv quequette) inseamna si ceea ce o BD instructiv –educativa exprima prin notiunea de zizi sexuel…
Am revazut nu de mult un volumas de caricaturi cu legenda bilingva ; un desen avea legenda : ‘Cher journal, tu ne peux pas t’imaginer ce que j’ai attrapé aujourd’hui… ‘ iar imaginea de deasupra infatisa un ciine batind avintat la masina si tinindu-si coada strins intre dinti…
Stiam de poza facuta de Brassaï preluata fiind de alte surse, referitoare la Camus ; cautind-o pe net am vazut ca, de fapt, cum era de asteptat, e vorba de o serie de clisee. In cele pe care le-am gasit, ‘ provocatorul’ vestimentar pare a fi Lacan (poate pentru ca sta in picioare…)
la adresa
http://expositions.bnf.fr/sartre/grand/099.htm e cliseul cel mai bine expus iar la
http://elcrimenhperfecto.blogspot.ca/2010/11/brassai-1899-1984-repetition-du-desir.html
intr-unul dintre clisee apare si Brassaï.
domnule Foarță, pentru întregiri.
Scriind, mai sus, „rufoşi”, am cam exagerat. „Prost îmbrăcaţi” era mai simplu şi mai just!
La premieră a luat parte şi Cocteau. Ca simplu spectator, pesemne. După spectacol, Brassaï le-a făcut, între altele, o fotografie colectivă. Toţi arată ca în vremuri de război: cenuşii, rufoşi sau cam neraşi. Singur Cocteau e tras „la patru ace”. – Pe versoul fotografiei, un comentariu nostim al lui Picasso: „Ce se remarcă-n poza asta? Dunga de la pantalonii lui Cocteau. S-a nascut cu dungă la pantaloni, ce vreţi?!
Am indurat si noi sub Ocupatia (altora) foamea si frigul (si nu numai), dar parca nu am luat-o razna. Fiecare cu rabdarea lui. E adevarat insa ca nu am putut fi decretati mari artisti si nici prin manuale nu am ajuns.
Bravos!
Bis, bis si iarasi bis.
Ce clipe minunate sa pot citi asa idei minunate. Arta adevarata!
Bravos!