„Între tăieturi e adevărul“. Interviu cu regizorul Cristi PUIU
- 29-11-2013
- Nr. 701
-
Claudia COJOCARIU
- Arte
- 0 Comentarii
Întîlnirea cu Cristi Puiu te marchează într-un fel sau altul,îţi permite să intri în rezonanţă cu o anumită viziune asupra lumii. Odată așternută pe hîrtie, ea pierde din urgenţa comunicării imediate. Cristi Puiu este, înainte de toate, un comportament şi o atitudine faţă de cinema. Dar chiar şi atunci cînd cuvintele sale sînt subordonate formei scrise, ele păstrează profunzimea iniţială. E momentul unic în care observi, îndeaproape, viziunea asupra propriului său cinema și asupra lucrurilor care îi stîrnesc un amalgam de reacţii. O mare parte dintre observaţiile sale constituie temeiuri solide și sfaturi semnificative pentru orice cinefil sau regizor aspirant. Cum a fost experienţa de a fi omagiat la cea de-a 19 ediţie a Festivalului de Film de la Sarajevo? A fost un lucru foarte frumos. Probabil că s-au gîndit că o să mor în curînd și au vrut să-mi aducă un omagiu pentru un ultim drum. Mie mi-e bine la Sarajevo, mi-e foarte bine, pentru că oamenii sînt prietenoși în general, iar Miro Purivatra, directorul festivalului, dincolo de faptul că este un om care iubește cinema-ul, te face să te simţi foarte confortabil, pentru că știi că ești pe un teritoriu primitor. E un om foarte călduros. Mie […]