TEATRU. Lolita reloaded

Teatrul de Comedie Bucureşti: Cum am învăţat să conduc de Paula Vogel

  • Recomandă articolul
La Sala Nouă a Teatrului de Comedie, lucrurile merg bine. După Urîtul, pus în scenă de Vlad Cristache, care este şi coordonatorul proiectului „Noi la Sala Nouă“, se joacă acum şi Cum am învăţat să conduc, spectacol pe textul Paulei Vogel, în regia lui Eugen Gyemant.   Un spectacol bun, în care echilibrul dintre regie, scenografie şi actorie e foarte bine cumpănit. Textul e un fel de Lolita pentru scenă, dar organizat pe flashbackuri, nu liniar cronologic. În plus faţă de vestitul roman, piesa aduce mult din atmosfera Americii profunde dinainte de marea revoluţie sexuală. Pe de altă parte, dacă Nabokov priveşte totul din punctul de vedere al lui Humbert Humbert, aici povestea e spusă de eroină.   Tocmai contextul, fundalul Americii profunde, e bine sugerat, chiar ilustrat, de scenografia lui Tudor Prodan, prin imagini video cu reclame din anii ’50 şi obiecte din interioarele standard ale epocii, cu partea din faţă a maşinii lui Peck într-un colţ al scenei.   Povestea e simplă şi, după Lolita, banală. Unchiul Peck, cvadragenar tarat de experienţa războiului din Pacific, se îndrăgosteşte bolnăvicios de nepoata sa, Mititica, pe care o abuzează la 11 ani, în timp ce o învăţa să conducă. Fetiţa pendulează […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
object(WP_Term)#12900 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }