KINOBSERVATOR. O coborîre în infern

VIDEO trailer Camille Claudel 1915

  • Recomandă articolul
Cel mai recent film al lui Bruno Dumont este primul distribuit în cinematografele româneşti, însă nu pentru că ar fi cel mai izbutit dintre cele şapte semnate pînă acum de cineastul francez (L’Humanitérămîne, deocamdată, unica sa capodoperă veritabilă), ci pentru că are cel mai mare potenţial comercial (de altfel, aici regizorul a lucrat pentru întîia oară cu un star). Chiar şi aşa, cinefilii nu ar trebui să rateze ocazia de a (re)întîlni unul dintre cei mai interesanţi autori europeni contemporani.   Juliette Binoche este Camille Claudel, artista care, la 50 de ani, după o relaţie de vreo 15 ani cu Auguste Rodin şi un deceniu de autorecluziune, se găseşte, în timp ce ţara sa este cuprinsă de război, în azilul Montdevergues. Departe de Paris, de familie şi de studioul ei, Camille este înconjurată de boală, demenţă şi suferinţă. În acest mediu nociv, îi este imposibil să mai creeze, iar tulburările ei psihice se accentuează. Mama şi sora lui Camille au rupt legăturile cu ea, doar fratele ei mai mic, poetul Paul Claudel, îi mai scrie şi o mai vizitează sporadic. De altfel, o vizită a lui Paul, aşteptată cu înfrigurare de Camille (care speră că va redeveni liberă în curînd), […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
object(WP_Term)#12892 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }