Gînduri răzleţe după un excelent spectacol de teatru

Trebuie să încep printr-o mărturisire: în pofida dragostei mele vechi faţă de dramaturgie, în general, şi faţă de interpreţii rolurilor, în special, nu prea mă încumet să merg la teatru, şi explicaţia ar fi vîrsta mea înaintată (86 de ani, vîrsta „cronologică“, după expresia matematicianului Solomon Marcus la o memorabilă emisiune televizată din seara zilei de 5 ianuarie 2014). De fiecare dată cînd citesc sau aud cît de interesant a fost un anumit spectacol, mă învinovăţesc că nu m-am străduit îndeajuns să îl văd. De aici bucuria mea că o bună prietenă (Viorica Matei, pe care am cunoscut-o cu mai bine de 16 ani în urmă, cînd a redactat admirabil carteaDin exil, după exil a fiului meu, Adrian Niculescu, şi apoi am reîntîlnit-o cîţiva ani mai tîrziu, cu ocazia ediţiei mele a textuluiDatoria vieţii noastre al marelui istoric Vasile Pîrvan, ambele cărţi apărute la editura Univers, pe atunci sub direcţia valorosului critic literar Mircea Martin) m-a convins, de curînd, să asistăm la un spectacol de teatru. O problemă „lingvistică“ Am urmărit, astfel, cu multă atenţie şi cu o egală curiozitate, o minunată reprezentaţie, la Teatrul Bulandra, a piesei La grande magia de Eduardo di Filippo (1900-1984), personalitate artistică de prim […]