Ucraina la ora opţiunilor
- 26-02-2014
- Nr. 712
-
Bedros HORASANGIAN
- Politic
- 2 Comentarii
Ceea ce este operetă şi vodevil la Bucureşti se transformă în dramă la Kiev. De ce? Pentru că au murit oameni. În lupte directe de stradă sau împuşcaţi (mişeleşte) de lunetişti. Ministerul Sănătăţii din Ucraina a anunţat un număr de 77 de morţi şi 577 de răniţi. Cel puţin acestea sînt cifrele oficiale. În zona asta mereu există incertitudini. Care ar fi, în schimb, certitudinile? Să le enumerăm. După zile în şir de confruntări violente între demonstranţii opoziţiei şi trupele Ministerului de Interne, luptele au încetat. Preşedintele Ianukovici a fugit din Kiev, încercînd apoi să părăsească ţara, dar nu a reuşit şi se pare că stă ascuns într-un loc secret. Dacă nu în zona Harkov, prorusă, atunci în Crimeea, sub protecţia Flotei Ruse din Marea Neagră. Căreia – şi aici introducem un prim comentariu – Ianukovici i-a cedat dreptul de utilizare a bazei navale de la Sevastopol pînă în 2040. Acord încheiat în 2012. Chestiunea Flotei Ruse din Marea Neagră şi mutarea ei la o viitoare bază la Simferopol a fost un punct delicat în relaţiile dintre Kiev şi Moscova. Încă nerezolvat, dar care atîrnă greu în balanţa situaţiei actuale şi a opţiunilor liderilor de la Kiev. O altă certitudine: […]
Sint doua mari obstacole in a intelege problema ruseasca. Unul este cumva teoretic: politologia a statuat ca Imperiul Rus s-a format din teama reflexa a rusilor, de a fi atacati. Este o explicatie valabila doar pentru Rusia Imperiala, nici un alt imperiu din istorie nu s-a format din frica.
Teoria asta a tinut foarte bine in timpul Razboiului Rece, expansionismul rusesc endemic venind perfect argument pentru „politica stavilirii”. Asta in chiar conditiile in care, la Yalta, Roosvelt si Churchill „au inteles” nevoia de securitate a URSS, semnind actul de nastere a comnismului european, boezat apoi Imperiul Raului, Lagarul socialist, Ciuma Rosie etc. Si tot asta, in conditiile in care Razboiul Rece era unul ideologic, iar nu de expansiune teritoriala.
Astazi, se vorbeste in continuare despre zona-tampon necesara Rusiei, de „cordonul sanitar” necesar granitelor Rusiei, concepte in virtutea carora Rusia ar fi indreptatita sa-si apere interesele dincolo de granitele stabilite in urma colapsului URSS. Fiindca nici vreo alta putere europeana – de orice fel, economica, militara, diplomatica si cum ar mai fi – nu are nevoia de cordon sanitar, de politica agresiva de protejare a granitelor, se poate intelege ca Rusia a ramas singurul pericol la adresa pacii si stabilitatii din Europa si din lume. De altfel, Scutul antiracheta asta si face – protejeaza imotriva unui eventual atac cu rachete strategice, pe care – pina una-alta – doar Rusia l-a putea lansa.
In Marea tabla de sah a lumii, Brejinsky – fost inalt demnitar american – vorbeste despre „pilonul de securitate Ucraina”, din perspectiva geopolitica. Si subliniaza necesitatea ca acest pilon sa fie de partea lumii democratice, nu a Rusiei. Asadar, in aceeasi optica a unei Rusii agresive, potential periculoase.
Pe de alta parte, in Parteneriatul NATO-Rusia, ramine nerezolvata problema necesitatii existentei NATO – creata tocmai pentru a apara de pericolul sovietic, si care – dupa opinia Moscovei – nu-si mai gaseste ratiunea existentei, in conditiile in care si URSS, si comunismul rusesc au colapsat. In fond, Parteneriatul este o variana soft a vechiului format al tratativelor sovieto-americane de tip START (pentru limitarea, in cele din urma, a pericolului unui razboi nuclear distrugator).
Fix in acelasi timp, cea mai mare putere comunista a lumii – China – nu prezinta nici un pericol expansionist ori pentru pacea si stabilitatea Terrei. Precautia fata de China vine din ambitia acesteia de a deveni o putere globala, atit militar cit si economic, comparabila cu a SUA si, prin aceasta, de la sine provocatoare. SUA stiu bine asta fiindca n-a trecut decit un secol de la-nceperea marsului lor triumfator in lume.
Preocuparea Vestului fata de situatia drepturilor omului este la fel de intensa, atit fata de regimul chinez – oficial comunist – cit si de cel „de mina forte”, al lui Putin. Este interesant ca regimul chinez e doar comunist, pe cind cel rusesc este autocrat – si mai periculos, din acest motiv, decit celalalt.
De fapt, e mai vulnerabil decit cealalalt. De aceea, constant supus presiunii, agresat – ce mai incolo si-ncoace.
E un balet complicat, in care Vestul lucreaza cu doua optiuni, concomitent: americana, a presiunii constante pe Rusia; europeana, interesata mai ales de „gazul rusesc”. De unde si ideea ca Rusia santajeaza Europa cu gazul sau, cind – de fapt – este interdependenta aici, interesul fiind mutual: rusii sa vinda materii prime, europenii sa le procure dintr-o zona accesibila (inca). Alternativa este lumea araba, care este fie fief american, fie victima Primaverii arabe, consecutive razboiului din Irak.
Celalalt obstacol este o problema interna a Rusiei. Odata cu prabusirea URSS, Federatia Rusa a avut de gestionat o situatie foarte complexa: desenul stalinist al republicilor unionale era menit mentinerii vesnice a URSS, astfel incit populatia rusofona era masiv reprezentata cam peste tot, pe cuprinsul Uniunii. Odata cu recunoasterea dreptului la autodeterminare, al fostelor republici unionale, o importanta parte a populatiei ruse a ramas in afara granitelor Federatiei Ruse. Numai aceasta problema de-ar fi fost, si-ar fi fost suficient de complexa pentru a naste complicatii seculare. Dar mai era si cea a armamentului nuclear raspindit in fosta URSS, a zonelor importante economic – fie industriale, fie cu uriase zacaminte naturale; a conductelor de transport al gazului rusesc, in Europa. In toata perioada de tranzitie – de la Gorbaciov, la Putin; respectiv, de la URSS, la Federatia Rusa – Vestul a sustinut liderul rus de mina forte: Eltin, Putin, si iar Putin sub acoperirea Medvedev. Era o conditie a pacii si stabilitatii, pericolul fiind ca puterea de la Kremlin sa fie acaparata de oligarhia militaro-indutriala, minata de ambitii revansarde impotriva Occidentului (daca nu si de o ura genetica impotriva acestuia, de ce nu?)
Fenomenul EuroMaidan pune in evidenta toate aceste aspecte, dar intr-un fel amenintator – profilindu-se spectrul razboiului Rusiei cu Vestul, in chestiunea ucraineana. Fenomenul este alt episod al „Revolutiei portocalii” menite a elibera Ucraina de influenta ruseasca. De data aceasta, cu succes – administratia prorusa a fost debarcata, la Kiev e o putere prooccidentala (ori, mai curind, antiruseasca – ramine de vazut). Numai ca, imediat a aparut defectul genetic al Ucrainei – se vorbeste tot mai des despre „statul artificial” Ucraina. Nu e clar daca asta are in vedere o compensatie sugerata Kremlinului, sau alternativa unei federatii ucrainene, daca nu chiar a unei confederatii, care tot acolo ar duce dar mai repede – la divizarea actualei Ucraine in de Vest si de Est;
respectiv, cu populatie majoritara de etnie ucraineana, si cu…de… ruseasca.
Ceea ce a provocat actuala tulburare a apelor este insuccesul Parteneriatului estic, propus de UE, Ucrainei. Odata respins de Yanukovici, s-a declansat rascoala. Dar numai la Kiev si-n partea vestica a tarii, partea majoritar rusofona si-a pastrat calmul, fiind satisfacuta de optiunea oficiala de la Kiev.
Apare dilema: ce sa aleaga Ucraina, astfel divizata in ce priveste optiunea geopolitica, economica, etnica? Ori, altfel spus: este vreo parte a ei capabila a impune celeilalte propria-i optiune?
Pina una-alta, Ucraina prorusa nu vrea sa impuna nimic, celeilalte dar vrea sa-si pastreze optiunea initiala – aderarea la Uniunea Eurasiatica. Mijloacele de autoaparare aparute la Simferopol – in Crimeea, in genere – arata nu intentia de agresiune asupra Kievului si partii apusene a tarii cit teama de o agresiune a acestora, asupra Republicii Autonome Krimeea. Dintr-odata, o tara e formata din doua tari potential inamice. Deocamdata, cam acesta este rezultatul succesului fenomenului EuroMaidan.
Sigur, americanii spu mereu ca nu poti face omleta fara sa spargi ouale. Orice-ar insemna metafora asta in context ucrainean, sint create premisele pentru ca omleta sa fie exploziva, chiar nuclear-exploziva. Oare asta si-a dorit Vestul prin sustinerea necesitatii democratizarii Ucrainei? Ori a obinut un rezultat de felul celor din Irak, Afganistan, Pakistan, lumea araba?
De-abia dupa ce se va aseza in vreun fel omleta asta, vine rindul altor oua, mai la Est – parerea mea…
Dragă Bedros, se pare că Rusia este gata să… serbeze secolul scurs de la debutul celui Dintâi Război Mondial PRIN MUNCĂ!