CARTEA DE ARTĂ. Pictopoezie – pictomuzichie
Mihaela PETROV - Victor Brauner, pictopoet. Desene şi acuarele
- 28-02-2014
- Nr. 712
-
Florin COLONAŞ
- Arte
- 0 Comentarii
Sub egida Fundaţiei „Gellu Naum“ a apărut, la finele lui 2013, într-o elegantă ediţie şi în excelente condiţii grafice, asigurate de o tipografie de elită, Arta Grafică, o nouă lucrare dedicată pictorului Victor Brauner: Victor Brauner, pictopoet. Desene şi acuarele. Autoarea, Mihaela Petrov, la numai un an de la publicarea la Editura Humanitas a titlului Brauner. Cuvîntul scris şi opera plastică 1934-1965, ne oferă o documentată privire asupra operei marelui artist, intitulîndu- şi volumul: Victor Brauner, pictopoet, de această dată oprindu-se asupra desenelor şi acuarelelor. Avînd aproximativ aceleaşi coordonate tipografice ca volumul anterior, tirajul fiind de 300 de exemplare, lucrarea beneficiază de un bogat material iconografic, 126 de reproduceri ale unor opere aflate în importante muzee şi colecţii particulare. Este vorba despre o altă secvenţă din cercetarea şi elaborarea tezei de doctorat a Mihaelei Petrov şi, aşa cum scrie un critic de calibru greu, Andrei Pleşu, pe coperta a patra: „Animată de o vie curiozitate intelectuală şi de o pasiune mergînd pînă la identificarea cu subiectul cercetării sale, Mihaela Petrov aduce o contribuţie notabilă la cunoaşterea de detaliu a operei lui Brauner“. Cititorul îşi poate da seama cu uşurinţă că autoarea a parcurs o sumă bună de lucrări privind […]