KINOBSERVATOR. Oscarul lui Sorrentino, o mediocritate frumos ambalată
VIDEO trailer Marea frumuseţe/ La Grande bellezza
- 03-04-2014
- Nr. 717
-
Mihai FULGER
- Focus
- 0 Comentarii
Cel mai recent film al cineastului italian Paolo Sorrentino, oscarizatul Marea frumuseţe, a fost discutat şi răsdiscutat ca un omagiu adus de regizor lui Federico Fellini şi în special capodoperei acestuia La Dolce vita, însă, din nefericire, în pofida barochismului care ne fură ochii şi ne adoarme raţiunea, ucenicul nu se ridică nici pe departe la nivelul maestrului în ceea ce priveşte revelarea umanităţii şi dezumanizării. Protagonistul lui Paolo Sorrentino este Jep Gambardella (interpretat de actorul-fetiş al regizorului, Toni Servillo, ca de obicei impecabil şi indimenticabil), autoproclamat „regele mondenilor“ din Roma. E jurnalist, dar nu vînează senzaţionalul cu orice preţ (deontologia profesională fiind prima sacrificată), ci se adresează unor cititori culţi, ce refuză să fie luaţi drept fraieri – de pildă, de nişte farsori pozînd în artişti de inspiraţie transcendentală (interviul pe care Jep i-l ia unei impostoare „conceptuale“, care „performează“ complet goală şi se izbeşte cu capul de ziduri pentru că aşa i-o cer „vibraţiile extrasenzoriale“, constituie unul dintre momentele memorabile ale filmului). În urmă cu 30 de ani, Jep a scris şi un scurt roman, intitulat Aparatul uman, care i-a adus o oarecare faimă, din moment ce şi la 65 de ani mai este […]