De la probleme existenţiale la nevoi vitale

Apariţia, în 2011, la Casa de pariuri literare, a celor două volumaşe de proză scurtă semnate de Lavinia Branişte (Cinci minute pe zi) şi Mihai Mateiu (Oameni), a constituit, cel puţin din punctul meu de vedere, un mic eveniment. În contextul în care proza scurtă nu a mai cunoscut la noi momentul aşteptat de resuscitare după cele două valuri din anii `70 (cînd Radu Cosaşu, Constantin Ţoiu sau Fănuş Neagu veneau să dea o replică prin proză scurtă establishmentului constituit din romanele staliniste ale anilor `50) şi mai ales `80 (care a însemnat desantul unor Mircea Nedelciu, Mircea Cărtărescu, Ioan Groşan etc. împotriva romanelor obsedantului deceniu), faptul că ambele apariţii au repurtat un succes mai degrabă neaşteptat nu poate fi lipsit de semnificaţie. Este adevărat că volume de proză scurtă au mai apărut, destule, între timp, semnate mai ales de nouăzecişti, dar şi de Dan Lungu, Silviu Gherman, Lucian Dan Teodorovici, Bogdan Suceavă, Sorin Stoica etc., dar fără să stîrnească cine ştie ce vîlvă ca fenomen. Vina pare să ţină în primul rînd de context. Revizuirile literare care au urmat imediat după Revoluţia din 1989 nu au modificat mare lucru în canon, dar schimbarea radicală prin care a trecut societatea […]