LA O COMEMORARE. „Chestiunea armeană“ în arhive diplomatice

În august se va împlini exact un secol de la declanşarea Marelui Război.  După patru ani, lumea avea să fie alta, nu mai bună decît jurau că-şi doresc beligeranţii. Preţul plătit, echivalat în pierderi de vieţi umane şi materiale, avea să fie imens. Desigur, se spune banalitatea că războiul propriu e drept, doar al duşmanilor e de cotropire, ignorînd astfel că, ele, războaiele sunt aducătoare de nenorociri. Individuale şi colective. În vălmăşagul războiului, în 1915, în Imperiul Otoman, sub acoperirea de raţiune de stat, avea să fie declanşată etapa finală a primei „purificări etnice” a secolului trecut, genocidul armean. În fiecare an, la 24 aprilie, armenii din întreaga lume – dar şi prietenii lor –  se adună să-şi amintească de această crimă împotriva umanităţii, făcînd astfel ca ea să nu fie abandonată uitării. „Chestiunea armeană“, parte a „chestiunii Orientale“, aflată de mult pe agenda diplomatică, deşi n-a fost cauza izbucnirii  Marelui Război, avea să aibă loc sub camuflajul sub care fuseseră ascunse, odată cu ţintele duşmanilor, şi valorile morale pe care se înălţase civilizaţia europeană. Dacă doar patru ani a durat punerea între paranteze a moralei, se împlineşte un secol de la comiterea acestei crime în care au fost omorîţi […]