O dimineaţă tîrzie pentru a ne aminti de Camil

GALERIE FOTO

  • Recomandă articolul
La ora unsprezece dimineaţa, holul Teatrului Naţional din Bucu­reşti s-a animat sub paşii invitaţilor care s-au adunat pentru a celebra una dintre importantele figuri ale culturii româneşti. Uşile Sălii Media erau larg deschise, iar în fundal se auzea muzica lui Cornel Ţăranu, care folosea versurile celui omagiat. Era 23 aprilie – trecuse o zi de la împlinirea a 120 de ani de la naşterea lui Camil Petrescu. Peste tot, în sală, au fost expuse portretele sale – pare că oaspeţii sînt primiţi într-o generoasă îmbrăţişare. Gazda şi organizatoarea acestui eveniment, criticul de teatru Florica Ichim, a mişcat spiritele şi a alungat uitarea, invitînd oamenii de teatru la o întîlnire dedicată unuia dintre cei mai prolifici intelectuali ai secolului al XX-lea, care a fost, după cum bine ştim, foarte legat de creaţia teatrală. La masa vorbitorilor au stat oameni care au îndrăgit atît opera, cît şi personalitatea lui Camil Petrescu, experţi în diferite domenii de care autorul s-a apropiat. Aceştia s-au angajat în jocul iniţiat de Florica Ichim şi au dezvăluit un nou Camil Petrescu, diferit de cel care este portretizat cu zgîrcenie în manuale, cursuri sau discuţii rigid-elitiste. Ni s-a oferit posibilitatea de a-l afla pe „Camil cel necunoscut“ şi […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.