Despre moştenirea culturală a lui Andrei Bodiu
Colocviul Naţional Universitar de Literatură Română Contemporană, ediţia a XI-a
„Colocviul de la Braşov, unic în ţară, îşi datorează existenţa colegului nostru şi prietenului nostru Andrei Bodiu“ afirma în deschiderea evenimentului Adrian Lăcătuş, decanul Facultăţii de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov. Colocviul Naţional de Literatură Română Contemporană, ajuns la a XI-a ediţie anul acesta, este inclus, alături de Maratonul European de Poezie şi Conferinţa dedicată poetului Alexandru Muşina, în proiectul „Excelenţă Culturală Academică Braşoveană“ iniţiat de Facultatea de Litere (Departamentul de Literatură şi Studii Culturale) şi finanţat de Primăria Municipiului Braşov – proiect gîndit şi iniţiat de regretatul nostru profesor Andrei Bodiu. Desfăşurat în perioada 8-9 mai 2014, evenimentul i-a avut de această dată ca invitaţi speciali pe Paul Cornea – istoric literar şi teoretician al literaturii – şi pe Mircea Martin – teoretician, critic şi istoric literar. Alături de cei doi au participat profesori, studenţi, masteranzi şi doctoranzi din nouă centre universitare din ţară. În deschiderea colocviului, Adrian Lăcătuş a mulţumit tuturor celor prezenţi în Sala mare a Aulei Sergiu T. Chiriacescu din Braşov pentru sprijinul acordat prin participarea la acest eveniment amintind, astfel, şi de absurda nenorocire ce a căzut peste noi odată cu dispariţia profesorului Andrei Bodiu. S-a reamintit de asemenea de disciplina spartană şi timingul […]