Poetul şi generaţia (II)

Arcul de timp care subîntinde poemele din Un taur în vitrina de piatră, antologia de autor a lui Liviu Antonesei, îl ajută pe critic să identifice mai exact atît constantele unei viziuni artistice proprii, cît şi diferenţele, variaţiile, la limită – rupturile în discursul poetic. Antologia începe cu versuri de primă tinereţe, din 1977 pînă în 1989 (deceniul poetic practic interzis, editorial, autorului nostru) şi se încheie cu „poveşti filozofice cretane“ din anii 2008-2011, scrise într-un context biografic şi macro complet diferit. Peste o treime de secol acoperă, aşadar, căutările şi „formulările“ poetice ale autorului „optzecist“. Iar un asemenea interval consistent presupune, la un poet de mobilitatea creativ-intelectuală a lui Antonesei, o sumă de glisări, ca şi una, nu mai puţin semnificativă, de reinserări în temele obsedante ale imaginarului personal.   Ceea ce se observă, de îndată, este inteligenţa speculativă şi asociativă a autorului, care face din textele lui (mă refer la cele de o anumită întindere) nişte parcursuri, în toată regula, de experienţă şi modulaţie poetică. Aşa cum intervalul temporal este suficient de extins pentru ca vîrstele artistice să se poată manifesta, una cîte una şi una din alta, în cuprinsul lui, şi intervalul textual oferă cadrul şi vectorul […]