TEATRU. Cu fiecare schimbare de domiciliu mori cîte puţin

După spectacol, am numărat obiectele inutile adunate şi abandonate în timp. A fost primul impuls după vizionarea Noului locatar de Eugène Ionesco, la Teatrul Municipal Baia-Mare, o piesă ce vorbeşte despre retragerea cuvintelor din calea materiei şi a morţii. Regizoarea Mihaela Panainte citeşte în piesa lui Ionesco parabola sufocării viului de către materie, a înaintării spre moarte odată cu năvala lumii materiale ce sufocă viaţa din noi. Spectacolul denunţă pretenţia că administrarea obiectelor pe care le posedăm e, de fapt, viaţa reală. În monologul final, personajul principal constată că obiectele au luat-o pe cont propriu, invadînd strada, oraşul, lumea. La fel ca plantele parazite ce sfîrşesc prin a sufoca planta-gazdă, trăim cu obsesia acumulărilor materiale. În acest răstimp, ne pierdem sufletul, murind cîte puţin.   Publicul e aşezat pe gradene, cu faţa la peretele lateral al scenei teatrului. Cărămida zidului gri, un pod cu scările de acces la vedere, două uşi supradimensionate pentru decoruri, o fereastră, toate există în arhitectura teatrului. Aici se joacă comedia pierderii de sine a noului locatar, a mutării sale dintr-o lume în alta. Scena goală se umple de pachete fără identitate, uniform ambalate în folie semitransparentă, ce coboară de sus sau trec, in extremis, prin […]