Disecţii (I)
- 13-06-2014
- Nr. 726
-
Daniel CRISTEA-ENACHE
- MEMORIALISTICĂ
- 0 Comentarii
Asupra dificultăţii unui excurs memorialistic, considerat facil de spirite ele însele facile, avertizează Gabriela Adameşteanu în finalul unui capitol din Anii romantici: „Evenimentele vieţii noastre, cu motivaţia care le irizează, sînt inextricabil legate între ele, iar cînd începi să le urmăreşti explicaţiile cresc, se ramifică, coboară în adîncimi. Fiecare întîmplare are o rădăcină în trecut, iar trecutul fiecăruia se varsă în fluviul istoriilor de familie – abia bănuite, ştiute pe jumătate ori, deseori, necunoscute. Cel puţin asta este experienţa mea: şi din cauza asta, tot ceea ce încep să povestesc se complică“. E aici un mod de a scrie proză (înţeleasă ca o arheologie în mediul şi interiorul unui personaj), transferat în regimul notaţiilor direct-referenţiale, fără ficţiune şi ficţionalizare. Deşi fraza memoriilor sale diferă de cea prozastică, prima fiind „minimalistă“ şi netă, cu propoziţii relativ scurte, cu enunţuri dorite cît mai limpezi, iar a doua, „maximalistă“ şi arborescentă, cu intercalare de secvenţe dialogice, prelungite în gînd şi în memorie – Gabriela Adameşteanu nu poate şi nu vrea să scrie simplu. Simplitatea cărţii de faţă e aparentă, atît în stil, cît şi în construcţie. Autoarea şi-a lucrat paginile memorialistice cu răbdarea, perfecţionismul cvasimaniacal, nuanţarea continuă şi documentarea adusă la zi ce-i […]