Cazul PNL: cronica unei sinucideri politice asistate?
- 18-06-2014
- Nr. 727
-
Emanuel COPILAŞ
- Politic
- 4 Comentarii
„Orizontul politic care se deschide este stînga-dreapta. […] În urma consultării şi cu mulţi colegi, la BPC voi propune ca europarlamentarii PNL să adere la PPE. Este o decizie pe care eu o voi propune şi care sper să fie adoptată – nu ne putem asuma riscul ca Comisia Europeană să fie condusă de un preşedinte socialist […], există o compatibilitate doctrinară, de orientare strategică“, a declarat public fostul preşedinte al partidului, Crin Antonescu. Ceea ce se întîmplă astăzi cu un partid de importanţă capitală pentru istoria contemporană a României este simptomatic pentru o tendinţă politică generală nu numai la nivel european, ci şi la nivelul statelor membre ale UE: polarizarea dreapta-stînga. Decizia liberalilor este regretabilă din mai multe puncte de vedere. În primul rînd, deoarece consolidează tabăra dreptei populist-conservatoare româneşti. Refacerea vechii alianţe DA este mai mult decît tardivă şi nu există nici o şansă (credibilă) de a oferi un prezidenţiabil care să treacă de primul tur de scrutin. Dar oportunităţile conjuncturale, indiferent de mizele majore care le subîntind, nu scuză deloc efectele pe termen lung produse de anumite gesturi politice. Dihotomizarea scenei politice româneşti între o stîngă „rea“ şi o dreaptă „bună“ nu face decît să creeze […]
că politica domestică nu este influențată de politica europeană; dimpotrivă, perspectivele de câștig la europarlamentare dau naștere la tot felul de coaliții politice, asta pe lângă faptul că actorii politici regionali sau naționali fac tot posibilul să își „uploadeze” interesele la nivelul politicilor europene pentru a reduce costurile lobby-ului în favoarea lor. Cât despre echilibristica pur mecanică a democrației românești da, rândurile opoziției s-au îngroșat, dar democrația ca atare a pierdut, fie și ceva deocamdată insesizabil în politica internă ca întărirea conservatorilor la nivel comunitar.
de gluma cu pesedeii în ppe se ascunde un adevăr trist: marile familii politice europene sunt puțin interesate de doctrina de acasă a fiecărui partid și ce face acesta, atâta vreme cât acel partid asigură voturi în parlamentul european. așa se explică sprijinul necondiționat al comisiei barosso pentru băsescu, așa se explică sprijinul pse pentru derapajele urâte ale psd. de aici rezultă un alt adevăr trist: politica de acasă nu e deloc influențată de familiile europene. altfel spus, migrarea pnl la ppe nu contează absolut deloc în ecuația electorală de pe dâmbovița. (mult mai mult contează cum se vor înțelege două electorate antagonizate de aproape 10 ani)
în același timp, e de preferat tot timpul o opoziție la puterea politică, chiar dacă opoziția nu e (aproape) cu nimic mai măreață decât puterea, decât o putere fără opoziție.
liberalismul este preocupat de limitarea puterii politice, mai puțin de gestionarea ei; pe de altă parte, discutam în primul rând în articol despre coaliția europeană, transnațională în care PNL a intrat și despre posibilele efecte ale acestei reorientări în politica internă românească, nu invers.Poate pentru echilibristica democrației românești o fi o tactică bună, deși am dubii, dar pentru partidul ca atare, PNL, nu este. Cât despre PSD, cam aceasta este tendința, pe care de altfel am și subliniat-o în text. Nu m-ar mira să se înscrie și ei în curând în grupul popularilor europeni…
pentru că însuși autorul își presară întreg articolul cu rețineri la propria argumentație: liberalismul originar a apărut ca reacție la abuzul de putere politică. este, de fapt, singura doctrină politică modernă ce vorbește nu despre o formă a puterii, ci despre o limitare a ei. așa că, în condițiile în care psd se manifestă din ce în ce mai autoritarist, orice coagulare a unor forțe împotriva lor e benefică democrației și fiecărui cetățean obișnuit.
și nu cred că trebuie să ne facem griji de dreapta conservatoare. ea e foarte bine reprezentată de psd și e, deci, la putere.