Plăsmuirea femeii din coasta bărbatului
- 03-07-2014
- Nr. 729
-
Tereza CULIANU-PETRESCU
- RELIGIE
- 0 Comentarii
„Iubire sărbătorească, printr-un ecou Populezi universul exilat.“ G. Ungaretti, Ecou Fragmentul biblic din Cartea Genezei ce descrie plăsmuirea divină a femeii din coasta bărbatului (Gen 2, 21-22) nu trebuie izolat de contextul configurat în Gen 1, 26-27, în care este descrisă crearea plurală a omului de către un Dumnezeu care vorbeşte la plural. Adam (omul originar) este creat dual ca bărbat şi femeie, după chipul lui Elohim. Dumnezeu se oferă astfel ca model pentru cuplul uman. În interpretarea rabinului Marc- Alain Ouaknin, fragmentul din Gen 1, 26-27 pare să ateste şi o structură duală, sexuată, prezentă în Dumnezeu însuşi. Care este, aşadar, sensul mai profund al alcătuirii femeii din coasta bărbatului (Gen 2, 21-22)? Şi în ce măsură trimite aceasta la menirea sau la vocaţia relaţională a omului? În primul rînd, localizarea „coastei“ bărbatului în proximitatea inimii lui (Gen 2, 21) implică o „escavare“ a lui profundă, pentru ca Dumnezeu să extragă „materia primă“ din care alcătuieşte femeia. Privarea bărbatului de o porţiune de lîngă inima lui pare menită să-i indice un destin ex-tatic, pentru a-şi afla plenitudinea ieşind din sine, împreună cu femeia „extrasă“ de Dumnezeu din el. Această plenitudine nu e o simplă restaurare a omului (Adam) […]