BIFURCAŢII. Daniil Harms în româneşte
- 11-07-2014
- Nr. 730
-
Liviu ORNEA
- Rubrici
- 1 Comentarii
Se publică multă literatură rusă în ultima vreme, traduceri clasice, dar şi traduceri noi, din scriitori contemporani sau din cei interzişi înainte. Loc mai e destul şi traducătorii nu lipsesc – unii dintre ei, basarabeni, excelenţi cunoscători ai limbii ruse. Dar cunoaşterea în profunzime a limbii originale nu asigură o traducere bună. E nevoie, mai ales, de simţul limbii în care traduci şi, din păcate, acesta lipseşte de multe ori. E cazul scriitorului Mihail Vakulovski, traducător harnic – prea harnic. Traduce mult şi, spre lauda lui, numai literatură bună. Pe care, în lipsa unui redactor competent care să-i stilizeze traducerea, o cam strică. Am făcut cunoştinţă cu traducătorul Mihail Vakulovski citind culegerea de proză scurtă Dimineaţa lunetistului de Vladimir Sorokin (Editura Paralela 45, 2002; acolo colaborase şi cu Alexandru Vakulovski) – mi s-a părut că nu e totul în regulă, dar, cum nu ştiu limba rusă, mi-am zis că aşa o fi scriind Sorokin. Că nu originalul impunea construcţiile chinuite în limba română m-am convins citindu-i lui Sorokin alte cărţi transpuse în româneşte. Ultimele două traduceri ale lui Mihail Vakulovski, însă, Iluzie optică (mai departe notată [1]) şi Am uitat cum se numeşte (mai departe notată [2]), ambele […]
Reamintesc cititorilor că primele traduceri din Harms au apărut înainte de 1989 în revista Vatra, traducătorul fiind prozatorul Ioan Radin Peianov. Sub formă de volum traducerile lui Ioan Radin Peianov din Harms au fost editate de Junimea din Iași, sub titlul Un spectacol ratat (1982), și reeditate de Paideea din București după 1997. Influența lui Harms asupra unor tineri autori români, după primele traduceri, merită să fie analizată. Traducătorul a murit în 2010.
Citez din dedicația ce mi-a acordat-o Ioța Peianoiv Radin la 27 ianuarie 1983, cu prilejul primei zi de difuzare, în Librăria Universală din Târgu-Mureș :
« Lui Daniil Culcer, care a promis că va scrie o prefață la Daniil Harms. Ba chiar a zis într-o zi că s-a apucat să o scrie. Și a tot scris la ea. Treaba asta dura însă deja de atâta timp încât am început să gândesc. Că adică, de ce n-o termin odată? Cred că până la urmă nici n-o s-o mai scrie ! Deși, s-ar putea ca totuși să n-o scrie. Dacă nu cumva s-o fi plicitisit pe parcurs. Precis, așa o să fie: n-o s-o mai termine niciodată. În afară de cazul că până la urmă o s-o dea gata, într-o bună zi. Da, dar parcă poți să știi?
De atunci a tot scris el la prefață și a tot scris, și poate că și acum ăncă mai tot scrie la ea. Dacă nu cumva cartea o fi apărut între timp! Ioan RADIN, ianuarie 1983»
Prefața s-a tot scris greu, din lipsă de temeiuri bibliografice suficiente. Dar până la urmă a fost inserată în cartea care nu apăruse între timp. Și care era cât pe-aici să nici nu apară din cauza vigilenței Direcției Presei, care fusese desființată dar care funcționa sub alt nume în cadrul Consiliului culturii, sub conducerea inefabilului cenzor-poet, Vasile Nicolescu
Dan Culcer