Words words words: „Respectul“ pentru victime

În mod normal, nu aş avea nici o îndreptăţire să vorbesc despre condamnarea crimelor comunismului. Nu pot să îmi imaginez ce înseamnă să treci prin infernul unei închisori politice, nu ştiu ce înseamnă să înduri bătăile crunte ale comandanţilor de la Gherla, Jilava sau Aiud. Nu pot decît să îmi imaginez ce a însemnat să suporţi şantajele Securităţii, să trăieşti mereu cu frica ascultării şi denunţului. Bunicul mi-a povestit cum şi-a vizitat tatăl închis la Jilava în anii ’50.  Străbunicul avusese nenorocul de a fi fost primar în perioada interbelică. Şi, deşi fusese vorba de o perioadă destul de scurtă, ameninţarea închisorii plutea asupra familiei zi de zi. Soluţia temporară pentru evitarea încarcerării a fost să îi permită activistului nou instalat să jefuiască tot avutul familiei. Omul intra şi ieşea în fiecare zi încărcat cu bunuri din curtea bunicilor. Orice putea constitui o formă de „plată“ pentru evitarea denunţului: utilaje agrigole, alimente, animale, îmbrăcăminte. Dacă ar fi fost posibil, activistul ar fi luat şi ţigla de pe casă, garantînd, pentru încă o zi, că străbunicul nu va fi trecut pe lista celor denunţaţi. Inevitabilul s-a produs pînă la urmă: străbunicul a fost închis, fiind acuzat de instigare politică pentru lipsa […]