Poetul şi responsabilul de ştampilă

Remarcam, nu de mult, originalitatea discursivă şi expresivitatea literaturii tinere ori încă-tinere basarabene; şi, pornind de la exemplele oferite de Liliana Corobca (în proză) şi debutantul Ion Buzu (în poezie), încercam un profil al scriitorului profesionist, deopotrivă legat de o tradiţie cu greutatea şi simbolistica unei ancore – şi conectat la lucruri noi, care o depăşesc.   Situaţia lui Eugen Cioclea, poet dispărut dintre noi şi aproape necunoscut publicului de dincoace de Prut, este sensibil diferită. Antologia intitulată chiar Antologic, printr-o speculare a suprapunerii sensului propriu peste cel figurat, şi îngrijită de un poet el însuşi original şi greu clasificabil, Em. Galaicu-Păun, oferă imaginea unui liric mai degrabă în filiaţia lui Grigore Vieru decît în cea a lui Mircea Dinescu, cu care autorul a fost comparat. Un poet poate alege un model sau mai multe, indiferent de spaţiul şi de matricea lui, de limba sa maternă şi de epoca pe care o traversează; iar Cioclea este un poet regresiv, în pofida gesticulaţiei avangardiste şi a teribilismului postadolescentin marca Dinescu. Oricîte bune sentimente am avea, este inexact, apoi, să apreciem că Eugen Cioclea ar fi „un poet evident superior lui Mircea Dinescu“, cum a făcut-o regretatul Al. Muşina (într-o propoziţie pusă […]