ARTE VIZUALE. Arta Urbană: început sau capăt de drum?
- 22-08-2014
- Nr. 736
-
Mihai PLĂMĂDEALĂ
- Arte
- 0 Comentarii
Urban Art-ul este, dacă nu o mişcare, cel puţin un curent artistic apărut în a doua jumătate a secolului al XX-lea, ce are la bază două forme principale de manifestare: Street Art-ul şi Graffiti-ul. Alături de acestea, numeroase alte forme compozite de manifestare artistică îşi revendică existenţa autonomă, fiind numite şi recunoscute de diverse reţele locale ori centrale care monitorizează fenomenul social. După cum spune şi numele, este vorba despre manifestări urbane, adică generate de tipul de conştiinţă citadină şi practicat, de asemenea, de oameni care se identifică cu viaţa oraşului, cu ritmurile acestuia. Asimilat adeseori cu subcultura, Urban Art-ul împrumută, însumează şi subsumează elemente din toate formele de artă, care pot fi transpuse, desigur, în context stradal. De cele mai multe ori, intervenţiile în spaţiul public au un caracter contravenţional, fapt care determină anonimatul, respectiv apelul la pseudonime al actanţilor. Sursele de inspiraţie sau care alimentează tematica sînt de sorginte socială ori arhitecturală. Este vorba de acţiuni de protest, dar şi de folosirea unor ziduri, spaţii, pancarte şi aşa mai departe, avute la dispoziţie pentru aplicarea semnelor grafice, fie că este vorba despre mesaje scrise, desene, tunning sau simple acte de vandalism. Iniţial, Urban Art-ul era o aşa-zisă […]