Tensiuni

Împlinirea a o sută de ani de la declanşarea Primului Război Mondial a prilejuit o sarabandă de manifestări comemorative. Oficiale sau melancolic-sentimentale, oficioase sau umanist-simandicoase. Lideri politici din vechile ţări combatante au participat la fel de fel de sindrofii. Cuvinte generoase, discursuri înălţătoare (Freiheit!) – porumbelul păcii (Peace!), înfrăţirea între popoare (Liberté!) – fiind alimentate cu multe grăunţe-cuvinte ecologice pline de vitaminele umanismului. Frumos. Sublim. Ausgezeichnet! Otlichnîi! Minunat! Eventual, pahare de şampanie. Evident, franţuzească. Vinul, of course, de Mosella. Realitatea realităţii de astăzi ne spune că nu am învăţat nimic din istorie. O istorie de o sută de ani. După o sută de ani de la acel abator uman care a fost WWI şi care a costat zeci de milioane de vieţi. Oameni. Militari sau civili. După o sută de ani, se consideră, nu ştiu dacă e bine sau rău, că un au existat învingători sau învinşi. Ca şi după WW2. Dincolo de Victory Day, dincoace de Nürnberg. Popoarele îşi deplîng, mai nou, morţii împreună. În Europa cel puţin. Faptul că, în timp, dispar orice fel de responsabilităţi sau vinovăţii asumate poate genera o suită de interogaţii. Dacă nu se ivesc confuzii. Mistificări. În comunism am suferit cu toţii. Să […]