Subteranele unui edificiu

Cum reuşeşte Marta Petreu să despice nodul gordian al unei metafore pline de capcane, „ţara tatălui“, rafinat-incitator introdusă fără ghilimele în titlul cărţii ei despre Eugen Ionescu? „Ţară refuzată“ după ascensiunea şi venirea la putere a extremei drepte şi „refulată“ o viaţă – fiindcă scriitorul a respins, deopotrivă, şi extrema stîngă –, România fiindu-i, totuşi, subteran sau declarat, „sursă a marilor sale creaţii onirice“. Autoarea investighează „emisfera biografică“ generatoare de operă, în respectul adevărului, oricît ar fi de dur. Copilărie traumatizată de neînţelegeri – eufemistic spus neînţelegeri – între părinţi, în care agresivitatea tatălui îşi aduce mama, „un biet copil dezarmat, o marionetă în mîinile tatălui şi obiectul persecuţiei lui“, pînă aproape de dorinţa de sinucidere, sfîrşind printr-un inevitabil divorţ. Adolescenţă în care resentimentele faţă de tată – influent avocat, obţinînd custodia copiilor, a lui şi a surorii sale – îşi vor găsi o supapă de eliberare prin scris. Scene de violenţă familială grotescă petrecute în cea de-a doua familie, a mamei vitrege, se combină cu scene de violenţă socială, cu sublinieri etnice. Ca să-şi evacueze unul dintre chiriaşii indezirabili din multele case pe care le deţinea, tatăl „îl lovi pe «jidanul împuţit», îl scuipă în faţă, apoi, cu o […]