Ingerinţa serviciilor, obedienţa unui jurnalist
- 24-09-2014
- Nr. 741
-
Marius OPREA
- Politic
- 2 Comentarii
Dulce ca mierea e glonţul Securităţii, mă gîndesc că este ceea ce crede Turcescu. Îmi imaginez prin ce trece Robert Turcescu, un ziarist care, la una dintre emisiunile care l-au consacrat, mi-a oferit o bilă albă, tocmai pentru încercarea de a-l deconspira, adică vorbind de funie în casa spînzuratului – pe atunci mă ocupam cu asiduitate chiar de ofiţerii acoperiţi. Înainte de 1989, numărul acestora nu depăşea trei mii, fiind riguros repartizaţi pe serviciile care se ocupau de comerţul exterior, aflat cu totul în mîna fostei Securităţi. Unii dintre ei au trădat, fugind cu micile fonduri operative aflate la dispoziţie şi aşteptînd vremuri mai bune. Alţii, precum domnii Adamescu, Voiculescu sau Cataramă, au riscat şi s-au întors, dar avînd ştiinţa de a naviga în apele tulburi ale tranziţiei, au avut şansa de a clădi ceva, mimînd democraţia învăţată dincolo, pe cînd noi trăisem doar cu două ore la televizor cu Ceauşescu. Ei ne-au adus Boni-Bon şi Gregorio Rizo, ţigările Bastos şi multe altele apoi. Aceasta este, pe scurt, povestea „acoperiţilor“ din fosta Securitate. Nimănui nu i se poate plînge de milă, fie că e în puşcărie sau la sapă de lemn, pentru că, de fapt, a gestionat şi apoi a […]
Nici nu cred că vă e greu să vă închipuiţi prin ce trece, că, vorba aceea, la acelaşi strung…
Așa le spun, în Damele din pălărie, celor din fosta USS 0195 – condusă de generalul Moț, depre care nu s-a auzit nimic (dar nimic!) nici măcar în toiul furiei antisecuriste. Erau ceiștii arondați celor din CIE (fost DIE, după – SIE) – ”cei mai adevărați securiști” externi, tartorii tuturor spionilor.
CI – Contra Informații – e specialitate de contraspionaj, prevenind actele de trădare (”defectare” dacă e vorba de Pacepa, bunăoară). Presupune cunoașterea amănunțită a ”vieții și muncii” tuturor agenților, a familiilor lor și – ca măsură generală de prevedere – ”a cercului de relații” (prieteni, cunoștințe). Totul, în vederea prevenirii infiltrării ”agenturilor”, pe de o parte; pe de alta, a dezertării din post (valabilă pentru cei trimiși în ”misiune externă” – de preferință, sub acoperire diplomatică). Muncă pe cît de grea și periculoasă – date fiind ”evenimentele” (dezertările) – pe-atît de profitabilă fiindcă moțăciunile controlau tot ce mișca (desigur, pe cît le era și lor posibil fiindcă religia Securității nu era-n regulile și legile de funționare, nici măcar în ”documentele de partid”, ci în practica sacrosantă: șefu-i șef și-n pielea goală).
Cum bine remarcă dl Oprea, comanda structurilor intelligence – consecutive explodării Securității – a revenit, cu precădere, foștilor ceiști. Urmașii lor, în vremurile necomuniste, funcționează în cadrul ”Protecției” (contrainformative, desigur). Și azi, bunăoară, la comanda SIE este un fost șef al unitații (direcției) de Protecție, ceea ce-nseamnă că încrederea în această specialitate intelligence se menține la cele mai înalte cote.
Pe de altă parte, ”controlarea informativă” a media poate fi obiectivul SRI – în mare, al cărui rol crucial este de contraspionaj la scară națională. Evident că, îmbogățindu-și legea de funcționare cu atribuții din cele mai generoase (prevenirea subminării economiei naționale, de pildă) SRI și-a extins aria de competență pînă la a controla tot ce mișcă – acte de corupție, evaziune fiscală, furt intelectual etîcî. Evident, mai are-n atribuții și preocuparea pe linia combaterii terorismului, a traficului de droguri și persoane – dar cîte n-are? Cum și celelalte Servicii au fiindcă se-ntîmplă o minune – și-ncă demult, de prin anii 990: desființarea Securității a fost ca o explozie radioactivă, contaminînd aerul, apa, solul cu nevoia de protecție și securitate (siguranță națională – personală ori de grup). Astfel s-a ajuns ca pînă și Ministerul Agriculturii să aibă un pui de serviciu de protecție (informativă ori contrainformativă – n-am idee). Trendul este ca și celelalte ministere să aibă, de la Învățămînt, la Sănătate fiindcă interesele o cer (politice, economice, de siguranță națională, personală, de grup etîcî).
Sigur că-i o cheltuială imensă. Mai ales că ciupercile astea nu funcționează cu salariul minim pe economie, plus cheltuielile aferente (bugetele destinate ”activității” – probabil că disimulate în cheltuieli atît de vag prezentate, încît practic incontrolabile).
Efectul constelării ceiste este – deloc paradoxal – scăderea nivelului profesional al activității în sine, a eficienței acestei munci de apărare a siguranței naționale. Nu doar prin împrăștierea aparent browniană a ”preocupărilor informative-operative” ci, mai ales, prin concurența acerbă dintre diferitele ciuperci radioactive. Normală, în logica apartenenței lor la grupuri de interese distincte, aflate-n competiție îndîrjită.
A fost un moment de cumpănă pentru dezvoltarea cipercăriei radioactive – punerea-n discuție a ideii lui Talpeș, de creare a comunității informative. Reacția violentă de respingere are o explicație din cele mai simple: nu pericolul reînvierii Securității – argumentul de fațadă și ”cel mai vocal” – ci pierderea jucăriei de uz propriu, a controlului asupra informațiilor atît de benefice în planul performanței de orice fel, la nivel de grup de influență.
Turcescu nu prea are cum fi dintre ceiști – nu c-ar fi exclus dar asta ar presupune niște interese de genul combaterii influenței FSB (fost KGB) în media. Însă, atunci, Turcescu ar fi trebuit infiltrat la A3, nu la B1. După cum e greu de crezut că ar fi al Protecției MApN – De-Ge-nu-știu-cum. Candidate serioase în a-l fi trimis pe Turcescu-n luptă ar fi SRI și Protecția MAI (fost 2 și-un sfert). Dar încurcă socotelile vînturata lui calitate de ofițer al MApN. Dacă nu e vreo diversiune – după cum i-au apărut documentele militare-n presă – atunci sînt mari șanse ca Turcescu să fi ținut, totuși, de SIE – care mai beneficiază de o acoperire, pe lîngă cele tradiționale: sub mantaua MApN (a rămas acolo de cînd a fost luat în custodie, la revoluție). Faptul că dl Meleșcanu opinează că Turcescu trebuia să meargă pînă la capăt cu spovedania poate fi semn că nu SIE îl patrona (dar poate fi și dimpotrivă, că nici dracu nu mai știe care-al cui e, la cît de-mbîrligate au ajuns structurile astea! Mă rog, dracu s-ar putea să nu știe dar cine trebuie – știe, deci și dl Meleșcanu. Astfel că e de ținut minte dacă s-a lansat în campania prezidențială cu o gulgută meseriașă).