ARTE VIZUALE. Performance Art în Bucureşti
GALERIE FOTO
- 26-09-2014
- Nr. 741
-
Mihai PLĂMĂDEALĂ
- Arte
- 0 Comentarii
Arte în Bucureşti 2014 a presupus desfăşurarea, pe parcursul lunii septembrie, a patru performance-uri şi happeninguri legate de tematica celei de-a cincea ediţii a amplului eveniment organizat de Uniunea Artiştilor Plastici, aceea a explorărilor urbane. Publicul larg din România încă nu este familiarizat cu aceste gen de manifestări artistice care îşi făceau intrarea pe scena artelor vizuale internaţionale încă din anii ’50, prin grupul Gutai, aspect care, în variantă pozitivă, se poate traduce printr-un mare potenţial de dezvoltare pe „piaţa locală“. De fapt, genurile, care eludează prin natura lor colecţionarea propriu-zisă, au caracter efemer şi nu sînt sub nici o formă comerciale, putînd fi cel mult arhivate şi folosite ulterior în scop documentar. Seria de la Bucureşti a debutat pe 4 septembrie, prin Povestea Timpului, un performance susţinut de Reka Csapo Dup la subsolul Ordinului Arhitecţilor din România. Artista, profesor universitar la Catedra de Sculptură a Universităţii Naţionale de Arte, a operat cu cuvîntul, cu focul, cu muzica, cu instalaţia video şi cu obiectul, într-un proiect prin care şi-a propus să redea efemeritatea momentului, propunînd clipa ca unitate de măsură a timpului. Performance-ul a pornit de la cuvintele Pălărierului Nebun din binecu noscuta carte a lui Lewis Carroll, Alice […]