Scena şi omagiile lui Radu Beligan
- 08-10-2014
- Nr. 743
-
Ovidiu ŞIMONCA
- Focus
- 18 Comentarii
Să cauţi citate în care Radu Beligan îi premărea pe Elena şi Nicolae Ceauşescu trebuie să fie o îndeletnicire dintre cele mai plăcute. Altfel, nu mi-aş explica avîntul cu care Gabriel Liiceanu ne arată, pe contributors.ro, cît de odios linguşitor a fost actorul Radu Beligan, cum îmbogăţea sterilele cuvîntări de ovaţionare a cuplului conducător cu propriile sale „trăiri“. Şi cum nu l-a încercat nici o remuşcare după 1989, declarînd, conform spuselor lui Gabriel Liiceanu, în 2008, că a încercat să facă din propria viaţă o „operă de artă“. Ce fel de „operă de artă“ este acea viaţă care, după cum spune Gabriel Liiceanu, „și-a lăsat-o prinsă în acel grotesc insectar al ruşinii intitulat Buchet de purpură şi soare. Flori alese din creaţia închinată tovarăşei Elena Ceauşescu (Bucureşti, Editura Eminescu, 1987)?“. Şi mai continuă Gabriel Liiceanu: „Operă de artă cînd, la Congresul al XII-lea (1979) – cel la care Constantin Pârvulescu l-a atacat în plen pe Ceauşescu – îl vedem pe Beligan ridicînd apoteotic tonul? «Pentru noi toţi, Nicolae Ceauşescu întruchipează omul nou, comunistul de omenie, idealul final şi vital al viziunii noastre despre lume, ţinta întregului nostru efort moral. Să ne trăiască şi să ne conducă ani mulţi şi fericiţi […]
Fara nicio legatura: pe vremuri, cand Lenutza vroia sa desfinteze celebrul Institut de Matematica, marele profesor Moisil scria la Contemporanul cate un articol ce lauda acest institut si conducerea de partid care avea grija de el.
E si asta un fel de a-l lauda pe Ceausescu!!!
N.B. cineva, mai sus, scrie de Traian Basescu ca este un informator „dovedit” al Securitatii. Va rog sa faceti cuvenita rectificare: „a se citi Dan Voiculescu”!
Comandantii de nave au fost nomenklaturisti?
Amuzant si jalnic.
La Teatrul de Comedie, regizorul Lucian Giurchescu a montat, in 1964, „Rinocerii” si in 1968, piesa „Ucigas fara simbrie”.
Intr-un interviu difuzat la Radio Romania Cultural, Lucian Giurchescu afirma:
„Prima piesă pe care am pus-o în scenă a fost Rinocerii, urmată de Ucigaş fără simbrie. Directorul teatrului era Radu Beligan care a şi jucat rolurile principale în ambele piese, care au avut succes mare la public. Rinocerii s-a jucat foarte mult, au fost peste 250 de spectacole. Cu Rinocerii am fost în turnee la Paris, Tel Aviv, Berlinul de Vest, Praga dar şi în Berlinul de Est. Aici nu ni s-a dat voie să jucăm Eugen Ionescu, pentru că îl considerau duşman de clasă. Nimeni din ţară nu a protestat, toată lumea s-a făcut că plouă, iar noi ne-am plimbat câteva zile prin Berlin şi i-am lăsat pe ceilalţi să joace Shakespeare şi Alexandru Mirodan.”
Giurchescu i-a urmat la conducerea Teatrului de Comedie lui Radu Beligan. Iata o apreciere despre montarea pieselor lui Ionescu la Teatrul de Comedie:
„Dacă ne referim la regie, aş putea spune că eu am adus Brecht şi Ionescu în România. Aş mai fi pus Ionescu dar nu a mai fost voie. Teatrul lui Ionescu nu a fost interzis o vreme fiindcă autorităţile de aici credeau că autorul le va face jocul. Eugen Ionescu a refuzat şi bine a făcut. Pe Ionescu l-am pus înainte de a fi director. Atunci era Radu Beligan care a fost un director excelent şi care a ştiut să folosească autoritatea sa în folosul nostru, al tuturor, iar Teatrul de Comedie putea să joace nişte piese pe care alte teatre nu aveau cum să le includă în repertoriul lor.”
Sursa: http://revistateatrala.radioromaniacultural.ro/?p=4981.
– din volumul „Unde scurte. Jurnal indirect”, de Monica Lovinescu, Humanitas, 1990. Insemnarea este din 29 mai 1965, despre prezenta Teatrului de Comedie la a 12-a stagiune a Teatrului Natiunilor. Directorul Teatrului de Comedie era, in acea vreme, Radu Beligan.
Monica Lovinescu nuanteaza situatia, vorbind despre jocul „remarcabil” al lui Beligan, dar si despre „rinocerita” de care a suferit actorul.
Iata citatul:
„La a 12-a stagiune a Teatrului Natiunilor de la Paris, Teatrul de Comedie de la Bucuresti a constituit o revelatie mai ales prin prezenta unui regizor, David Esrig. Oricare ar fi rezervele pe care ni le inspira conceptia sa asupra lui Troilus si Cressida, spectacolul dezvaluie un regizor de clasa. E primul pe care-l vedem aici, poate ca nu e singurul, daca e sa dam crezare celor ce se spun la Bucuresti despre ivirea unei noi generatii de regizori in stare sa infrunte concurenta internationala.
De indata deci ce s-a renuntat la camasa de forta a realismului socialist, talentul si-a facut reaparitia in Romania.
Teatrul de Comedie deci, si nu numai David Esrig, s-a pus in pas cu vremea. Mai intii Rinocerii lui Eugen Ionescu. Piesa a fost montata de Lucian Giurchescu cu destula prudenta pentru a acoperi sensurile dar odata cu ele, si forma estetica. Textul suna mult mai putin anticonformist pe romaneste pentru ca viziunea regizorala se opreste la jumatate de drum. Nu e un repros pe care-l facem lui Lucian Giurchescu. Intr-un Bucuresti inca al Rinocerilor, presupunem ca montarea piesei a pus destule probleme, de alt ordin decit estetic. Interpretarea lui Radu Beligan se supune acelorasi nuantari, de circumstanta sau nu. Gesticulatiei inspaimintate, si total exagerate a lui Jean-Louis Barrault (dar de cita vreme Barrault nu mai joaca decit retoric?), dramatismului eroic a lui Karl Maria Schley (in versijunea prezentata de Schauspielhous din Dusseldorf la Teatrul Natiunilor din 1960, sub directia de scena a lui Karl Heinz Stroux), Radu Beligan le opune pe aceea a omului de rind, nici erou, nici poet, a carui rezistanta la epidemia de rinocerita se fereste de atitudini excesive, luind chiar aparentele resemnarii. Viziune care poate fi convingatoare, in orice caz conforma temperamentului acestui actor, care el insusi a suferit, vreme destul de indelungata, de rinocerita. E o ironie sau un paradox, ca tocmai el interpreteaza pe Beranger? In orice caz jocul, daca nu si constiinta, e remarcabil. Ecourile pe care anumite replici le-au putut trezi la Bucuresti explica probabil surdina care ne-a izbit. Sa luam un singur exemplu. In cele doua regii pe care le-am citat mai sus, Beranger se rzboieste cu rinocerii, si-i insulta, cu fata la sala, de parca de aici ar veni primejdia. Versiunea bucuresteana este singura in care Beranger, alias Radu Beligan, intoarce spatele salii, si-si murmura invectivele catre fundul scenei. Cind ne gindim ca, in seara premierei, toate marimile regimului se aflau in sala, fosti sau actuali rinoceri, jocul scenic al lui Radu Beligan ni se dezvaluie ca avind o motivare precisa. ”
(Monica Lovinescu, „Unde scurte.Jurnal indirect”, Humanitas, Bucuresti, 1990, pp. 153-154)
Da, dar au fost oportunisme şi oportunisme. Mulţi lăudaci de circumstanţă, vedeau asta ca pe un compromis necesar, fără de care nu puteau face treaba cea folositoare. Făcea parte din datele inevitabile ale problemei. Ţin minte ca am facut, cu ajutorul unuia dintre ei- personaj destul de insalubru, de altfel- o restaurare de biserică din evul mediu (cu totul imposibil de imaginat, pe vremea aia). Era însă şi oportunist. Nu e deloc sigur ca intransigenţa asta fară breşă ar fi la fel de nemiloasă daca s-ar aplica acuzatorilor de azi, când oportunismul NU mai e inevitabil. Beligan a fost oportunist. Dar ştim cu certitudine că a facut-o din egoism? N-a fost, oare, „oportunism funcţional”? Reprosul POATE veni de la M-me Ionesco – fără indoială. Îi este permis sa-l vadă ca „répugnant”; dar poate veni si din partea d-lui L? Mi-e teama ca nu prea exista „valori absolute” in domeniul ăsta.
Iata un comentariu pe care nu cred sa-l mai puteti desfiinta
dvs sau „unii” comentatori: al lui Marie-France IONESCO !
Se descrie exact cum a fost si este Radu Beligan …
1)Jamais Radu Beligan n’a joué à Paris „Tueur sans gages”2)E.Ionesco l’a apprécié comme acteur dans”Rhinocéros” ,oui,mais C’EST TOUT.Par ailleurs,il le
considérait comme un lamentable opportuniste,un personnage répugnant qui avait joué Rhinocéros ,sur ordre
Reactiile d-lui Liiceanu au a face mai mult cu registrul visceralului decat cu cel al rationalului. Ce deranjraza la pozitia domniei sale nu sunt aprecierile la adresa lui Beligan, cat aroganta sfidarii bunului simt in raport cu cei in numele carora isi inchipuie ca vorbeste. Cand sustii fatis si obstinant un informator dovedit al Securitatii (T. Basescu ), un nomenklaturist si un elogiator al aceluiasi Vechi Regim (acelasi T. Basescu ),nu mai ai caderea morala sa arati paiul din ochii altora. Fa-ti curatenie la tine in ograda si pe urma poti sa te ocupi si de mizeriile altora. Aceasta dubla masura nu face decat sa victimizeze niste personae cu carente grave sub raport moral ( precum Beligan ) si sa delegitimize limpezirea atat de necesara a spatiului public romanesc.
cine a avut o functie in regimul comunist trebuia sa faca fata si la lucruri care tineau de postul in cauza!
birocratia asta si solicita, sa rupi viata publica de viata ta privata si sa faci ce ti cere prin post, daca esti pe acel post!
evaluarea activitatii manageriale a domnului Beligan ar trebui facuta in mod profesionist! eu nu stiu, dar intreb: pe scena TNB s-a jucat *Primavara eroului*? s-au facut spectacole omagiale? s-a folosit spatiul artei pentru un scop politic?
sa ne amintim ca Trahanache avea documentul falsificat prin care Catavencu a luat imprumut de la banca inainte de a aparitia scrisorii! adica avea dovada urmei..o contabilizase inainte, pentru orice eventualitate..
aici, in spatiul nostru marcat de putere in relatiile umane si sociale, asta si facem, contabilizam urmele..le aratam atunci cand ceva ne afecteaza.. si evident ca o facem in termeni morali, religiosi sau cine mai stie cum…
de aceea si spun, nu este intamplator ce face domnul Liiceanu, adica sa te iei de un actor, azi, pentru ce a facut managerul acum 25 – 30 de ani, justificand puterea prin apelul la moralitate!
suntem deasupra Mantuitorului, pentru ca avem in noi logica si spiritul internetului, nu iertam, pentru ca refuzam sa intelegem!
macar domnul Beligan, folosea puterea ca mijloc pentru o valoare estetica si morala!
azi domnul Liiceanu face invers si se urca si pe statuie, aratandu-ne ca asa trebuie facute lucrurile! adica ca in anii 50!
gata, acum merg la muls..
1.Întrucât votul e secret,nimeni n-ar trebui să-și exprime public opțiunea politică!
2.Mai grav decât citatele de preamărire a Dictatorului,sunt sforile trase de directorul Beligan când era vorba de concursuri pentru diverse posturi în teatru,de la actori până la sufleuri și personal tehnic1În momentul susținerii concursului,postul era deja ocupat de”piloși„,ceilalți aspiranți devenind simpli figuranți!Mai rău e că erau examinați ca și când concursul ar fi ”pe bune„iar comisia lăsa impresia că a fost mulțumită de prestația candidatului,astfel eșecul nefericitului devenind mai dureros1
Oamenii sunt liberi in avea opinii,optiuni fie ele si politice ! Oamenii nu trebuiesc „condamnati” pentru asta ! Fie ca se numesc Beligan, Liiceanu , Ion, Gheorghe,Popescu… Dar pot fi cercetati si condamnati daca si-au insusit ceva ce nu le apartine , de exemplu Editura Politica ,sau drepturi de autor,etc…
Recunoasteti autorul? Iata textul, fara comentarii:
„Dumneavoastra ati fost la inaltimea unei bune parti a intelectualitatii din tara asta… Asta inseamna tocmai ca s-au recunoscut cu valorile lor in activitatea dumneavoastra. Timp de 10 ani cat ati fost, sunteti presedintele Romaniei, nu ati facut decat sa ne asezati pe drumul pe care noi, cei care credem ca e binele in chip matur al Romaniei, trebuia sa ne asezam. Si pentru asta va multumim.” (Mai 2014)
Nu poti sa ai decat dezgust fata de orice vine de la Ponta ! Este suficient sa deschida gura ca sa iasa cine stie ce „minune” …
Uite că şi Cărtărescu recidivează în lipsa de discernământ!
Respinge cu „degzust” urările lui Ponta pentru Nobel. N-a fost să fie…!
…repeta un adevar:treaba d-lui Beligan pe cine sustine in alegerile prezidentiale!
Daca nu iesea dl.Plesu sa-l infiereze,eu,de exemplu(dar ma tem ca multi altii ca mine)habar nu aveam ca Actorul a rostit oarece laudatio ptr.Ponta.
Comparam sau nu pe Ponta cu Macovei,eu sper sa iasa Johannis,dar teoretic toti au aceleasi sanse,nu?
Insa tarnosirea unui Actor care candva,nu foarte demult,ne-a bucurat…Cand s-a procedat asa la adresa lui Mircea Cartarescu,din partea ailalta a baricadei,toti am fost vexati de nedreptate.
Dl Simonca nu convinge cu cele scrise in articol, \”incercand\” sa ia apararea lui Radu Beligan.Stimate domn, toate cele scrise si citate de Liiceanu sunt ADEVARATE, confirmate de documente si contemporani. Nu e cazul sa-l aperi pe maestru caci e dovedit cu prisosinta! Nu confundati actorul cu omul Beligan. Si daca o mana de actori ii sar in aparare, nu-i de mirare, dar nu scuza interventia necugetata in favoarea lui Ponta. Si apoi ce comparati dvs? Ponta-Macovei! dati dovada de iresponsabilitate : ori nu stiti despre ce vorbiti, ori va faceti a nu sti! Argumentele va sunt palide si trase de par.Ca Liiceanu \”se manifeasta acum, in campanie\” cum ziceti, e doar o reactie la interventia \”maestrului\” la acea adunatura de pomina! Daca tacea, intelept ramanea si i s-ar fi trecut si pe mai departe cu vederea din respect pentru matusalemica sa varsta!
Exact. Tirajul total din operele lui Emil Cioran publicate la Humanitas depasete un milion de exemplare. Inca nu stiu cit au primit mostenitorii testamentari ai lui Cioran sau daca a existat un asemenea testament. Dar banuiec ca sumele sunt infime, daca au fost platite vreodata. In aceasta privinta, dl Liiceanu pastreaza tacerea.
E vorba, in acest text… despre cartile publicate la Humanitas din opera lui Cioran?
Cind se va trage linie si se va vedea citi bani a scos Gabriel Liiceanu pe de urma publicarii in Romania a operelor lui Emil Cioran (peste un milion de exemplare) si cum au fost obtinute acele drepturi de publicare din partea filosofului parizian, vom mai discuta. Deocamdata, sa-i remarcam doar cinismul de nedezmintit.