Vămile poetului
111 cele mai frumoase poezii – Ştefan Aug. Doinaş
- 20-11-2014
- Nr. 749
-
Daniel CRISTEA-ENACHE
- Literatură
- 0 Comentarii
Nici poezia lui Ştefan Aug. Doinaş, nici imaginea fixată a scriitorului şi intelectualului atît de cunoscut şi de preţuit în timpul vieţii nu mai intră, astăzi, în orizontul interesului public şi în aria, mai specializată, a celui critic. Este evidenţa de la care trebuie să pornim, oricît ar fi ea de dureroasă – şi pe care voi încerca să o detaliez, fiindcă Doinaş nu este primul, nici ultimul poet român aflat în această ingrată situaţie, în posteritatea imediată. Primul element care explică, fără a scuza, penumbra în care intră un scriitor român important este excesivul nostru angajament cu omul. E o reminiscenţă a imaginarului şi a mentalului colectiv forjate în Epoca de Aur: omniprezenţa figurii marelui Conducător avea o contrapondere în mitizarea marilor noştri scriitori, clasici în viaţă. Nu există component al generaţiilor noastre mature şi mai vîrstnice care să nu-i recunoască pe Preda sau Breban, pe Sorescu sau Doinaş, pe Manolescu sau Simion. Toate aceste nume, alături de altele, semnificau o opoziţie sau o rezistenţă la totalitarismul ideologiei unice; şi ele erau „încărcate“ nu numai cu literatura pe care o scriau, ci şi cu valorile etice, spirituale, civice, politice pe care le apărau. Imaginea scriitorului acelei epoci este deci […]