MUZICĂ. „A cînta în Festivalul Enescu este o mare onoare, un vis“
Interviu cu Ştefan TARARA, cîştigătorul Concursului Enescu 2014, la Secţiunea „Vioară“
- 27-11-2014
- Nr. 750
-
Ovidiu ŞIMONCA
- Arte
- 7 Comentarii
Ştefan Tarara a cîştigat, anul acesta, Concursul Internaţional „George Enescu“, la secţiunea Vioară. Ştefan Tarara are rădăcini româneşti, părinţii săi sînt născuţi şi au făcut şcoala în România, emigrînd în Germania acum 30 de ani. Deşi Ştefan Tarara este născut în Germania, în 1986, la Heidelberg, el are o mare dorinţă să cînte în România şi răspunde cu promptitudine şi plăcere invitaţiilor din ţară. Locul I la Vioară, la Concursul Enescu, îi asigură lui Ştefan Tarara mai multe concerte în România. De asemenea, Ştefan Tarara va cînta în Festivalul Enescu, în 2015. Înaintea unui concert pe care l-a susţinut la Iaşi, l-am invitat pe Ştefan Tarara în redacţia revistei Observator cultural. De ce v-aţi înscris la concursul Enescu din 2014? Dintotdeauna, am considerat Concursul Enescu unul de mare anvergură, pe care am dorit să-l cîştig. Este o onoare, pentru mine, să particip. În al doilea rînd, pentru mine, a fost important să pot cînta aici, unde îmi sînt rădăcinile. Şi, un al treilea motiv, a fost dorinţa să cînt Enescu la Ateneu. Îmi place la nebunie să cînt Enescu, vreau să-l cînt în toată lumea, ca să fie mai cunoscut. De foarte multe ori, am cîntat Impresiile din copilărie. […]
Stefan Tarara este un interlocutor extrem de placut, de prietenos, de deschis. A venit cu placere in redactia noastra, intre doua avioane, cel de la Frankfurt, si cel de Iasi.
Un om talentat, care si-a urmat „drumul”. M-am emotionat cind a spus de parintii lui, care l-au ajutat uman si financiar sa se implineasca, cind a vorbit de bunica lui – cu siguranta pastrarea limbii romane in structura sa se datoreaza si acestei formidabile bunici, ramasa la Bucuresti – si dramului de noroc de care ai nevoie, oricind, oricit de bun esti, oricit de inspirat cinti.
Ma bucur ca Stefan Tarara va cinta in Festivalul Enescu, in septembrie 2015.
Era să uit: felicitări dlui Şimonca pentru ideea unei atât de pitoreşti şi, mai cu seamă, instructive convorbiri…
P.S. Să mai adaug că violinele fac casă bună cu mai „umilele” alămuri în, între altele, o poezie a lui Al. Philippide, – în care (citez din amintire): „Trombonul şi vioara îşi ţin tovărăşie”.
În ciuda aparentei mele animozităţi faţă de „iubitorul de Enescu”, îi sunt foarte recunoscător fiindcă-mi dă posibilitatea să-mi exprim, în câteva cuvinte, marea şi tot mai marea admiraţie pentru acest tânăr, dar celebru, interpret, Ştefan Tarara. – Ce poţi spune despre un virtuoz care, la 9 ani, cântă, pe o selectă scenă, Concertul de violină nr. 7 al lui Berlioz; la 12-13, Scherzo-ul lui Brahms, Concertul lui Bruch (tot de, fireşte, violină), apoi, Sonata nr 3 de Ysaye, ş.a.m.d., ca să abordeze piese ultradificile, de Paganini sau de Bartok, decât că, dincolo de precocitatea-i însăşi, de impecabila-i tehnicitate, de aplombul scenic admirabil, frizează, pur şi simplu, geniul!
….si Te-Deumul lui Charpentier:
https://www.youtube.com/watch?v=iwU37osOkQA
Evident, vioara e mult mai apreciata, chiar si cea a lui Ingres.
Pentru că trompeta face… „tarara”, – iar nu violina.
Era o simplă inocentă glumă.
Un pic mai mult umor, domnilor enescofili!
P.S.
Am studiat pianul vreme de 10-11 ani. Mai cânt, ca diletant, şi astăzi părţi din „Suita în stil vechi” sau prima dintre „Rapsodii”, transpusă pentru pian.
Citiţi, vă rog, „Ofranda muzicală” (un poem, cu titlu luat din Bach, al meu, – apărut la Editura Vinea, în 2013) şi veţi vedea ce cred despre Enescu…
Altminteri, n-ar fi rău să înţelegeţi că trompeta (a, baremi, Judecăţii de Apoi) e un instrument cu totul respectabil.
un mare talent, la 28 de ani a impresionat publicul de la Concursul Enescu. L-am vazut si l-am ascultat in finala concursului, la Ateneu, a fost exceptional.
Nu inteleg intrebarea dvs. cu trompeta… Stefan Tarara este un violonist de exceptie, urmariti-i, va rog, cariera. Faptul ca il iubeste pe Enescu si ii place sa dea concerte in Romania ne arata un muzician care nu si-a uitat radacinile romanesti.
De ce oare dl Tarara cântă la violină, iar nu, să zicem, la trompetă : – )