„Trebuie să păstrezi pasiunea, durerea, furia, nu să te purifici de ele“
Interviu cu Gwenaëlle AUBRY
- 05-12-2014
- Nr. 751
-
Florina PARJOL
- Actualitate
- 1 Comentarii
Gwenaëlle Aubry (n. 1971) este, fără îndoială, una dintre cele mai interesante şi mai originale voci de pe scena literară franceză a ultimilor ani. După terminarea studiilor – la ENS şi la Trinity College – a obţinut titlul de doctor în filozofie şi, în prezent, este cercetătoare la CNRS şi predă filozofia la Universite Paris IV – Sorbonne. A publicat şase romane, cu teme foarte diferite între ele: Le diable détacheur (1999), L’isolée (2002), L’isolement(2003), Notre vie s’use en transfigurations (2007), Personne [Nimeni] (2009), Partages(2012), care au consacrat-o ca prozatoare, precum şi cîteva eseuri despre filozofia antică şi receptarea ei astăzi. Romanul Nimeni, pentru care a fost recompensată, în 2009, cu prestigiosul Prix Femina, a fost tradus şi în limba română de poeta Svetlana Cîrstean, la Editura Pandora M. Gwenaëlle Aubry a fost prezentă la ediţia de anul acesta a Tîrgului de Carte Gaudeamus pentru lansarea ediţiei româneşti a romanului Personne. Cînd aţi început să scrieţi? Mi-a fost întotdeauna greu să stabilesc cu precizie momentul în care am început să scriu. Dar ştiu că a fost devreme, cîndva în copilărie. Îmi amintesc foarte bine încă din adolescenţă nevoia de acest gest cvasiritualic de a scrie, de a întrerupe, la […]
adevar, cel *scris* in titlu. C-asha te ”mentzii” chiar *om*,
cum am invatzat-o, de la cel mai ”adevarat” (ca, nu am un alt termen p-acilea) prieten d-al meu din studentzie: Doru Isac. Shi-i multzamesc &-acuma!
Sigur ca *dai ezemple*, ca *povesteshti*, ca-ncerci de-ai face pe altzii sa intzeleaga. Marile * dureri*? Cele *pasiuni*, cele adevarate *furii*?
Ne ”tzin” chiar *vii*, bre. Shi, e ciudat: alea nu ”mor” niciodat’, cat timp traim. Shi, culmea, ne fac mai ”vii”.
Minunat!
Nea Marin