BIFURCAŢII. Tînărul Răzvan Petrescu. Un portret din scrisori

Într-o tabletă din România literară, Livius Ciocârlie scrie, pornind de la cîteva observaţii ale Mariei Zambrano: „Confesiunea se desfăşoară în timp real, pe cînd arta, deci şi literatura, într-un timp virtual. Aşa e şi de aceea, fiindcă intenţia mea exclusivă e să fac literatură, scriind despre mine nu am intenţia de a mă confesa, ci numai de a scrie. Neavînd imaginaţie, ce altceva să fac decît să spun ce mi se întâmplă, ce simt, încît par totuşi că mă confesez. Dar, dată fiind apropierea dintre cele două practici, confesiune – artă, mai calc şi pe alături, mai greşesc. Greşesc cînd mă iau în serios. Dificultatea: să fii sincer şi, totodată, să te joci. De aceea, pentru că aproape nu se poate, scrie Angela Marinescu că a fi sincer înseamnă să fii comod şi superficial. Sinceritatea ţine de conştiinţă, de ce îţi este conştient, în timp ce arta scoate din tine, din mai josul tău, adevăruri pe care nu le ştiai“. Scrisorile trimise de Răzvan Petrescu lui Mihai, prietenul său „rămas“ în 1980 în Franţa, sînt şi nu sînt o confirmare a celor de mai sus. Răzvan Petrescu avea douăzeci şi trei de ani, era student eminent la medicină, se simţea […]