3 +10 MNAC

Oricît de previzibil este să începi un discurs despre Muzeul Naţional de Artă Contemporană astfel, o fac fără regrete. MNAC se află, din 2004, într-o aripă a Casei Poporului, a Palatului Parlamentului. Nu este situat în partea centrală a clădirii şi nu-i poţi captura sălile luminate într-o poză ca la carte de pe Bulevardul Unirii, de la fîntîni. E poziţionat undeva în spate, iar Catedrala Mîntuirii Neamului, în plină construcţie, aflată în extrema lui vecinătate, îi dă un statut tot mai ambiguu. Îl constrînge să se definească. Drumul de la poartă la muzeu e nesfîrşit, spart, plin de gropi şi, cînd plouă sau ninge, e plin de apă şi noroi. Muzeul te forţează să te blindezi cu o maşină solidă, atitudine tipic bucureşteană, să nu fii deloc comod, să ai o condiţie fizică bună şi, în general, să îţi doreşti foarte mult să vii la muzeu. Peisajul din jur e foarte aproape de rural, aminteşte de începutul anilor ’90, cînd Victoria Socialismului strîngea grăbită ultimele şantiere şi finisa încropind ultimele clădiri de locuinţe. Ceea ce vezi din liftul cu geamuri mari al muzeului, de sus, te determină să te gîndeşti la tablourile pictorului Şerban Savu: dar dacă acest artist pictează […]