DE RECITIT. Poemul alcoolicilor

Poemul alcoolicilor Vai săracii, vai săracii alcoolici, cum nu le spune lor nimeni o vorbă bună! Dar mai ales, mai ales dimineaţa când merg clătinându-se pe lângă ziduri şi uneori cad în genunchi şi-s ca nişte litere scrise de un şcolar stângaci. Numai Dumnezeu, în marea Lui bunătate, apropie de ei o cârciumă, căci pentru El e uşor, ca pentru un copil ce împinge cu degetul o cutie cu chibrituri. Şi numai ce ajung la capătul străzii şi de după colţ, de unde înainte nimic nu era, zup, ca un iepure le sare cârciuma în faţă şi se opreşte pe loc. Atunci o lumină feciorelnică le sclipeşte în ochi şi transpiră cumplit de atâta fericire. Şi până la amiază oraşu-i ca purpura. Până la amiază de trei ori se face toamnă, de trei ori se face primăvară, de trei ori pleacă şi vin păsările din ţările calde. Iar ei vorbesc şi vorbesc, despre viaţă. Despre viaţă, aşa, în general, chiar şi alcoolicii tineri se exprimă cu o caldă responsabilitate şi dacă se mai bâlbâie şi se mai poticnesc nu-i din cauză că ar expune idei teribil de profunde, ci pentru că inspiraţi de tinereţe ei reuşesc să spună lucruri cu […]