TEATRU. Balcanicele sau violul ca armă (încă) de război

Violul ca armă de război este poate cea mai veche şi cea mai stabilă metodă de opresiune pe care au folosit-o soldaţii din cele mai vechi timpuri, acceptată drept o urmare colaterală a confruntărilor armate. Războiul din Bosnia este un moment al istoriei recente care, dincolo de victimele confruntărilor directe, a înregistrat un număr şocant de cazuri de violuri suferite de femeile musulmane bosniace, comise de soldaţii sîrbi. Este un capitol ruşinos şi tragic al prezentului, încă nejudecat în întregime şi ale cărui urme se resimt şi acum, într-o perioadă marcată tot de intoleranţă, violenţă şi instigare la ură. Despre atrocităţile suferite de aceste femei a ales să vorbească Alexandru Hausvater, în cea mai nouă producţie a sa, Balcanicele, la Teatrul „Tony Bulandra“ din Tîrgovişte. După momentul Bosnia, violul în timpul războiului a fost încadrat de Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite la categoria de genocid, catalogat drept acţiune organizată cu scopul exterminării, şi nu o simplă urmare a violenţei tipice de război. În 2000, la primul proces internaţional împotriva violului considerat crimă împotriva umanităţii, cîteva supravieţuitoare au depus mărturie împotriva soldaţilor care le-au abuzat, dezvăluind metodele de tortură suferite de femei şi fete, unele minore, chiar în vîrstă de […]