Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
BIFURCAŢII. Orgasm intelectual
- 13-03-2015
- Nr. 763
-
Liviu ORNEA
- Rubrici
- 80 Comentarii
Există o adevărată fascinaţie a unor intelectuali, mai ales din zona umanioarelor, pentru tot ce nu înţeleg din spaţiul ştiinţelor exacte. Iar dacă un reprezentant al acestora din urmă cochetează şi cu arta sau cu filozofia, atunci prestigiul lui presupus din ştiinţe e translatat direct în celălalt domeniu. Aşa se face că, de exemplu, Matila Ghyka e preţuit pentru contribuţiile sale în estetică şi, mai ales, pentru cartea despre numărul de aur – The Geometry of Art and Life, Dover, 1977 (ediţia I: Sheed and Ward, NY, 1946). Majoritatea celor care-i laudă opusculul nu pricep boacă din matematica de acolo. Dacă ar înţelege, ar observa imediat că e vorba despre o colecţie de rezultate elementare de geometrie euclidiană şi de analiză matematică la nivel de liceu, rezultate cunoscute la care autorul cărţii nu are nici o contribuţie, singurul său merit (important, desigur) fiind de a le fi adunat. „Noutăţi” sînt doar speculaţiile ale autorului, tipice pentru un diletant în matematică – inofensive, majoritatea, nocive, unele dintre ele, atunci cînd ajung să se refere la numerologia cabalistică sau la „efectul de piramidă“. Cartea e cel mult o curiozitate, dar e departe de a fi una valoroasă. Matila Ghyka a fost, probabil, […]
Să lăsăm cifrele să grăiască! Cam multă încrincenare, de la inceputul articolului, pînă la gherilele de subsol. Am căutat în baza de date Web of Sciences. Am găsit 64 de articole Nicolescu B*, dintre care am ales manual vreo 34, prin comparare cu lista de pe site-ul incriminatului (mai sint vreo doi Nicolescu B, unul Bogdan, altul, al cărui prenume nu e clar, dar probabil diferit de Basarab, cu profesie de programator, se pare). E posibil să mai fi scăpat la selecţie, dar, orientativ, merita o comparaţie cu domnul Ornea L* (unde cred că nu este vreo ambiguitate de nume, ori, de e cazul, joacă în favoarea sa, căci nu le-am mai selectat).
Avem:
Nicolescu Basarab
Results found: 34
Sum of the Times Cited : 449
Sum of Times Cited without self-citations: 398
Citing Articles without self-citations : 293
Average Citations per Item : 13.21
h-index : 11
Ornea L*
Results found: 43
Sum of the Times Cited : 236
Sum of Times Cited without self-citations:155
Average Citations per Item : 5.49
h-index: 8
E adevarat că indicii domnului Nicolescu B nu sînt dintre cei mai străluciţi, în comparaţie cu profesori de succes, ori de standard mediu, de prin occident şi chiar cu o anume cantitate de academici de pe la noi din tara. Dar, să nu uităm că, la virsta pensiei fiind, a prins o perioadă cînd nu se biciuau hoardele de universitari întru productivitate, ba chiar a avut parte de vreo doua dulci decade in care s-a putut practica lejer “ars gratia artis”, fara sa fie vina domniei sale (ci, as zice, un merit al epocii post-Achtundsechziger-ismului).
Totusi, domnul Ornea, care sade ceva mai bine la numarul de articole (43 vs. 34), e binisor inferior indicilor care atesta calitatea: numarul de citari (fara autocitari, practic de doua ori mai mic decit Nicolescu B) si indicele Hirsh, a carui diferentiere, de la 8 si la 11 conteaza multiplicativ, ~9*10*11, sub acest aspect B.N. fiind cam de 1000 de ori mai tare decit L.O. Indicele h relativ ridicat faţă de numărul de articole, e o chestie care denotă.
Nu apare aici masurat impactul lucrarilor, jurnalele de fizica in care publica B.N fiind net superioare, fiecare de citeva ori in acest parametru, fata de cele ce gazduiesc operele lui L.O. Că o fi meritul său, că o fi al coautorilor, nu putem totuşi discerne, deci nici păli, dar centrul de greutate al lucrărilor B.N. cade în domeniul greu al fizicii particulelor, unde nu cred că poate zice oricine, orice.
Repet ca outputul trans-inter-meta al domnului Basarab Nicolescu (care se pare că gonflează restul listei cu încă o sută de articole) nu se afla printre gusturile mele , dar aş limita persiflarile la un cerc mai restrins al comunicarii şi vehementa la un pH mai putin acid decît luările la rost pe post, de pe aici.
De la ISI la Osiris e o distanta ce nu sint dispus să o bat şi nu mi-am cîştigat încă dreptul de predică, drept pentru care nu nazuiesc trans, deşi bîjbîi inter. Alţii işi pot lua asa înbîrzoieri, eventual fără ca CV-ul să le îndreptăţească hotărit dreptul de a bate cîmpii sălbatici, (după ce vor fi obţinut recoltă mare pe unul), fără ca asta să însemne numaidecît şarlatanie, în axă. O anume circumspecţie e igienică, dacă nu se răcneşte scuipînd microbi în sală. Mai multi savanţi si-au permis, inspre amurgul carierei, relaxări trans ale outcome-ului stiintific. Desigur, B.N. nu e Schroedinger să îi degust filozofiile de tipul “Ce este viata? Spirit si Materie”, dar e urit să iei la rost in stilul ăsta de DNA, cum alţii l-au luat în tărbacă.
Pentru jacobinii domeniului, sugerez rezultatele altei căutari ISI:
Patapievici:
Your search found no records.
Vă asigur ca judecata asupra a acestui personaj e mai importantă pentru observaţia culturală a sfertului de deceniu de după revoluţie (sau ce a fost), ba încă şi pentru viitorul imediat, dacă nu pentru istorie, chiar.
In caz ca preferaţi politica, analizaţi discursurile în parlamentul european ale acronimatei EBA şi indignaţi-vă de aşa o impostură.
PS
Repet, cu această ocazie, că domnul Liviu Ornea este băsistul acestei gazete. CV-ul EBA nu i-a provocat frisoane sau indignări, vreme de cinci ani consecutivi.
Juisăm de uimire şi de groază.
De la Neagoe Basarab, prin terţul acesta, s-a ajuns departe.
Prea aspre adastră !
Domnul Mita Baston: poate detaliati putin sa inteleaga si astia care nu au conducere de doctorat la Cluj. De ce e domnul Nicolescu de invidiat? pentru asociatia de apartament sau pentru titulul de profesor universitar obtinut la Universitatea din Cluj? sau pentru ca dumneavoastra ati cazut in fund trebuie sa cada toata lumea? Cel care numara aticolele este Basarab Nicolescu si asta ar trebui sa va dea de gandit; daca sunteti capabili sa ganditi dincolo de : „Pour changer d’imposture il faut changer de posture. Question de circulation energetique”. Ce facem cu impostura conu Mitza? Ne facem ca nu exista si intoarcem spatele, adica schimbam ” postura” ?
Domnul @Mita Baston, cum voiam sa completez comentariul anterior, profit sa va raspund: pana la Nobel mai e, in matematica se numeste medalia Fields, dar chiar sa nu fii capabil sa raspunzi pe ce pozitie universitara ti-ai terminat cariera si cum ai ajuns profesor la Cluj e cale lunga. Un Basarab Nicolescu nu vine sa aduca ceva scolii universitare romanesti ci sa ceara. Ce sa ceara? Ce nu a obtinut in alta tara unde nu merge sa fi „numit” ca profesor asa, pe orgasme cosmice. Si nici nu se infiinteaza scoli doctorale ca sa se satisfaca ego-ul unora care nu reusesc in alta parte si trebuie sa arate cu orice pret ca pot conduce doctorate. Sigur, pentru tanti Mitze astea sunt detalii dar cine are habar de cerintele academice in universitati serioase trage concluziile de rigoare.
PS Dv numiti reusita asociatia aceia de aparatment? Cam limitata definitie a reusitei, tanti Mitza.
In incheiere pot spune ca tacerea lui Bsarab Nicolescu si cea a tinereilor amatori de teoreme poetice si stiinta ‘a la Smarandache’ sunt concludente
Există o intrigă epistemologică în această polemică asupra transdisciplinarității, care a degenerat, din păcate. Pe de o parte, ipoteza unui teritoriu trans- este seducătoare și, logico-istoric, viabilă. Să ne gândim, totuși, că știința modernă se întemeiază filosofic, chiar dacă tentația paricidă/matricidă a unei anumite științificități este irepresibilă. Pe de altă parte, excesele comise în numele transdisciplinarității s-au înmulțit, se pare, compromițând o fertilă zonă a cercetării și a meditației. Dincolo de persoane, este tot mai greu, în ludicul autist al postmodernității, ,,să aperi și să ilustrezi” enciclopedismul nostalgic. Artisticul, filosoficul, științificul, religiosul sunt moduri de a fi, coerent autonomizate, astfel încât orice încercare de compatibilizare creatoare a acestora stârnește nedumeriri sau zâmbete. A încercat ceva Ioan Petru Culianu, dar și la el se poate observa concesia inevitabilă a separării dintre textul literar și textul argumentativ. Aspirația către o unitate a spiritualității va bântui umanitatea atâta timp cât aceasta va exista, însă transmutația acumulării cantitative a cunoașterii și a creației într-o nouă calitate a percepției și a reprezentării realului s-ar putea să rămână o utopie pentru totdeauna, în datele antropologice actuale. Zic doar, nu afirm.
Da, doamna Mitzu, prefer sa cad in fund in fata unui savant ca Basarab Nicolescu, decat sa cad in ombilic extaziat de eseistica „frigida” a domnului Ornea. Ce sa fac, domnul Ornea nu are nici macar o carte premiata acum 30 de ani. Pana la urma, ati luat vreunul dintre frustratii care va defulati pe aici nobelul si noi nu stim? In afara de invidia fata de un om care a facut ceva si a reusit, cu ce iesiti voi la interval? Eu numar articolele sau dumneata? Bine ca aveti voi continuitate si claritate. Vorbiti de parca am fi pe luna si ne facem ca nu vedem unde am ajuns cu cercetarea si invatamantul. Cand vine un Basarab Nicolescu il injuram. Mai bine orgasm, decat masturbatia voastra intelectuala!
Voiam sa scriu ceva general despre articol dar domnul Mita Baston mi-a dat ocazia sa fiu mai la obiect:
@Mita Bostan: nu-ti faci o cariera cu o singura carte premiata de Academie acum 30 de ani. In plus cred ca s-a mai schimbat ceva in transdisciplinaritea lui Nicolescu daca a ajuns la prostiile alea „despre mucenicia transcuvintelor si presiunea orgasmului cosmic”
O cariera universitara presupune continuitate si calitate. . Despre matematicianul Liviu Ornea cred ca nu stiti nimic sau sunteti din cei care evalueaza un CV dupa numarul de articole. Cum a zis Basarab Nicolescu: „am 130 de lucrari” a si cazut Mita Baston in fund de emotie! Uite ca frantujii n-au cazut si Nicolescu de-abia in Romania a reusit sa devina profesor, sa-si faca scoala doctorala si mai ales s-o impresioneze pe Mita Baston.
Una din concluziile articolului ar fi ca nu oricine e capabil de reflectii interdisciplinare. Sunt putini, dar buni. Domnul Liviu Ornea este printre ei, spre salvarea noastra. Judecand dupa subiectele variate pe care le dezbate in articolele domniei sale are, in mod clar, capacitatea de a trece la pas din disciplina in disciplina pana la disciplinarea finala. In plus, mai aflam ceva: din cauza TD lui Basarab Nicolescu nu sunt bani pentru scoaterea la lumina a ideilor geniale pe care le „clocesc” altii. Cine stie, poate ca din cauza lui Basarab Nicolescu nu e domnul Ornea matematician de renume. Nu s-au mai gasit bani pentru sustinerea proiectelor domniei sale si asa a ramas dansul uitat si parasit. Domnul Ornea sau Basarab Nicolescu a scris candva o carte premiata de Academia franceza?
Felicitari, domnule Ornea! Ati reusit sa atrageti comentarii si asa afla lumea de dumneavoastra.
Multi au reusit deja asta atacandu-l pe Basarab Nicolescu. Daca in matematica ati ramas un nimeni, macar in mahalageala internauta va puteti face un nume.
@un cititor al revistei si @curios
Mie mi se pare curios si faptul ca fostii studenti ai domnului Nicolescu, cei care au sarit imediat si i-au luat apararea in primele zile, nu se manifesta deloc ca sa raspunda la nedumeririle cititorilor! Chiar nu au habar cine e fostul lor conducator de doctorat, ce titluri are si unde le-a obtinut, care i-a fost dizertatia pentru conducerea de doctorat in filozofie si cand s-a intamplat evenimentul? Foarte, foarte curios. Dar poate ii judec gresit si ei fac cerectare pe rupte pe subiecte sibiline ca de exemplu ,,Viata de noapte a transpanselutei in filosofia esoterica a lui Gurdjieff”- mi-am amintit de articolul din numarul trecut despre ansamblul Gurdjieff.
Curioase afirmatii din partea lui Basarab Nicolescu: spune ca a condus doctorate, dar nici nu stie cand s-a introdus doctoratul de 3 ani si abilitarea!
Buna ziua tutoror celor implicati in discutie. Urmaresc comentariile de vinerea trecuta de cind a aparut articolul .Astazi, vad ca situatia e la fel de neclara. Domnul Nicolescu in loc sa lamureasca cititorii, da informatii gresite despre doctorat si echivalentele titlurilor academice, nu spune nimic concret despre centrul de cercetare Ciret, se face ca uita sa spuna daca a promovat sau nu director de cercetare la CNRS, si nu pomeneste o vorba despre cum a ajuns profesor universitar doctor in filosofie la Universitatea din Cluj! Sa-mi fie cu iertare domnule, dar astea sunt lucruri importante: ni s-a dus buhul in lume ca scoatem doctori ca altadata productia de porumb, asa ca nu glumiti cu chestiile astea. Avem dreptul sa stim cine conduce teze de doctorat ca doar activati intr-o universitate de stat romaneasca cu bani de la bugetul de stat, la care toti contribuim cu impozite. Ce e asa de greu sa fiti concis si sa dati citeva raspunsuri, cind ati fost promovat profesor sau director de cercetare, cu cine si cind v-ati sustinut doctoratul si conducerea de doctorat in filosofie, cind ati obtinut pozitia de profesor universitar la Cluj, e recunoscut sau nu acel Centru pecare l-ati infiintat? Ne invirtim in jurul cozii de 6 zile, ca cine o fi domnul Nicolescu iar dinsul ne bombardeaza cu informatii despre procesul Bologna. Citeva raspunsuri clare inchid toata discutia asta si ne lamurim cine a avut dreptate si cine nu. E asa de greu?
@Ana Crisan
Este nesemnificativ faptul ca ma credeti sau nu ca apartin mediului universitar francez, atata timp cat imi argumenentez afirmatiile facute in aceasta discutie. Nu intelegeti de ce am etichetat drept perlad eclaratia @ Danei Oltean : „”Am ales sa ma inscriu la scoala doctorala transdisciplinara pentru ca mi s-a parut cea mai buna oferta din ce am putut gasi la momentul respectiv (in 2008) in România” ? ” Pentru ca, din multa naivitate probabil, nu-si da seama ca aceasta afirmatie ( pe langa faptul ca e ridicola,) jigneste toate celelalte scoli doctorale din Romania si mai ales din universitatea clujeana, unde totusi sunt profesori si conducatori de doctorat foarte buni: nu trebuie sa vina domnul Nicolescu sa infiinteze acea scoala de doctorat in transdisciplinaritate ca universitatea din Clug sa fie interesanta. Cum ziceam, noroc cu scoala doctorala de transdisciplinaritate ca altfel nimic nu era prea bun si interesant pentru dna Oltean! La asta se adauga si valul de umbra care planeaza pe aceasta scoala doctorala care nu si-a gasit loc decat in Romania. Dvs chiar nu vi se pare bizar ca aceasta scoala doctorala nu a putut fi infiintata in Franta? Pe urma nu stiu ce vreti sa psuneti cu fraza „despre experienta educationala avuta ca doctorand (in Romania sau oriunde ar fi) sau ulterior ca profesor (intamplator in Franta).”. Va referiti la activitatea
celei care semneaza Dana Oltean in Franta? Nu exista nici o Dana Oltean cu activitate academica (esti gasit in mod automat daca figurezi pe situl unei institutii de invatamant sia cum pana si liceele au pagina web).. Nu am gasit decat o Dana Oltean care da lectii particulare de limbi straine si istoria artei si si-a infiintat un ” laborator ” propriu care seamana cu un blog. Ma rog, poate ma insel si dansa este o mare cercetoare in ale transdisciplinaritatii intr-o universitate franceza. Pacat ca se ascunde atat de bine ca nu o putem gasi, dar e dreptul dansei, cum am si eu dreptul sa spun ce parere am de un comentariu al sau.. Este interzis cumva?
Domnule profesor Nicolescu, spuneti ca
\”Noul doctorat, de trei ani, s-a introdus doar recent în Franţa, ca urmare a acordului de la Bologna. Pentru a palia deficienţele acestui scurt doctorat, s-a introdus ceea ce se numeşte „habilitation”,\”
Imi pare rau, dar va contrazic: doctoratul de 3 ani a fost introdus in Franta cu mult timp inainte de acordul de la Bologna: in 1990 toti studentii romani care au ajuns cu burse in Franta au facut un doctorat de 3 ani, bursele BGF ale guvernului francez erau de 3 ani si situatia exista de ani. habilitarea exista si ea de ani buni si nu are legatura cu sistemul LMD si Bologna.
Toata confuzia vine din lipsa de informatii sau informatii trunchiate despre Institutul de cercetari si despre cariera lui Basarab Nicolescu. Nici eu nu am inteles mare lucru din CV-ul lui Basarab Niculescu, dar dupa comentarii vad ca nu sunt singurul. Deci trebuie cateva lamuriri : cu ce titlu academic a iesit la pensie dnul Nicolescu, CR sau DR- asta rezolva multe intrebari si dileme – cum a ajuns profesor de filozofie la Cluj, pe baza caror diplome universitare ca nu am vazut nimic in CV-ul dansului, si totusi ce e cu acest Centru de cercetare a carui adresa coincide cu adresa personala ? Discutam de un Centru International de Cercetari cu activitate de aproape 30 de ani, nu de o asociatie, un Centru care are pe pagina sa web o rubrica despre lucrari de doctorat: numai pentru asta si merita niste lamuriri serioase -ca sa fim corecti, din ce afli cu o cautare pe net, Institutul acesta iese cam sifonat si nu e vina celor care citesc ci responsabililor centrului.
Si sa nu uit: de ce nu s-a infiintat o scoala doctorala de transdisciplinaritate in Franta ca era mai simplu si pentru domnul Nicolescu si pentru membri Centrului, nu? Si era si mai prestigios, nu? Adica de ce se poate la Cluj si nu se poate la Paris?
Daca domnul Nicolescu nu are timp sa raspunda, atunci ii rog pe tinerii care s-au manifestat ca fosti doctoranzi sa ne raspunda: toti trebuie sa stie cine le e conducatorul de doctorat, ce pregatire are si ce e cu Centrul acela International de Cercetare unde apar lucrarile lor de doctorat. Pana maine cand apare noul numar al revistei Observator Cultural cred ca ne vom lamuri.
Interesant articol domnule Ornea! Multumiri.
Sint de acord cu domnul Basarab Nicolescu ca are dreptul la o prezentare corecta, Dar si cv-ul dansului lasa loc la multe interpretari in privinta titlurilor sale academice.
Poate totusi are bunavoinat sa fie mai clar in declaratii pentru ca, daca dinsul are dreptul la o prezentrea corecta din partea cititorilor si cititorii au dreptul la o prezentare corecta a dinsului. Iar eu nu inteleg cum, dupa un singur tilul obtinut in Franta in 1972 domnul BN ajunge profesor in Romania, in alt domeniu decit fizica si conduce doctorate in acest nou domeniu. Pentru tinrii care vor sa se inscrie la scoala doctorala din Cluj in trandisciplinaritate, e foarte important sa lamuriti lucrurile. Pt ca domnule B.Nicolescu, un doctorat in fizica obtinut in Franta nu te face automat profesor univ sau director de cercetare nici profesor in alta disciplina cu drept de a conduce doctorate. Oamenii isi pun intrebari asa ca inainte sa spuneti ca e vorba de defaimare recititi-va CV-ul publicat pe situl Ciretului sa vedeti ce se deduce din el.
@Basarab Nicolescu
Faceti o serie de afirmatii false asa incat ma simt obligata sa intervin.
1) Nicaieri in CV-ul dvs nu scrie ca aveti diploma de „doctorat d’etat” si pentru cineva care si-a trecut pana si faptul ca este membru de onoare al nu stiu carei comune romanesti, mi se pare o scapare surprinzatoare. Faptul ca nu ati avansat ca directeur de recherches ( ceea ce se face numai prin concurs) era un argument in plus ca nu aveti acest doctorat d’etat: : intai se obtine conducerea de doctorat si pe urma ai dreptul sa candidezi ca directeur de recherches sau professeur. A propos, teza de abilitarea s-a introdus de mult timp, cred ca in 1988, nu de cativa ani. iar les enseignants-chercheurs nu apartin de ministerul educatiei ci de ministerul invatamantului superior si al cercetarii ca si cercetatorii de la CNRS.
2) Titulaturile din CNRS sunt doua ” Charge de recherches” si „directeur de recherches”. Primul corespunde titlului de ” „Maitre de conferences” pentru enseignant-chercheur, cel de al doilea corespunde celui de ” professeur d’universite „. Pasajul de la CR la DR se face printr-un concurs de tipul celui trecerii de la „maitre de conferences” la „Professeur”.
http://en.wikipedia.org/wiki/Academic_rank_in_France
https://www.dgdr.cnrs.fr/drhchercheurs/concoursch/chercheur/carriere-fr.htm
:
– chargé de recherche de 2ème classe (CR2) ;
– chargé de recherche de 1ère classe (CR1) ;
le corps des directeurs de recherche, qui comprend 3 grades :
– directeur de recherche de 2ème classe (DR2) ;
– directeur de recherche de 1ère classe (DR1) ;
– directeur de recherche de classe exceptionnelle (DRCE).
Dupa cum se poate vedea pe site-ul CNRS-ului intre CR 1 si sfarsitul carierei la CNRS sunt inca 3 etape., cea mai importanta fiind aceea a trecerii in acest corp numit ” directeur de recherches”
Gasesc copilareasca incercarea dvs de a demonstra ca sunteti ceea ce nu sunteti de fapt. Puteti intreba pe oricine care lucreaza in mediul academic din Franta ca statutul de CR 1 cu sau fara conducere de doctorat nu este si nu a fost niciodata echivalent cu cel de profesor.
Pacat ca discutia a ajuns in acest punct: chiar nu mi-am imaginat ca puteti sa sustineti asemenea afirmatii a caror falsitate poate fi imediat demonstrata.
Domnule Nicolescu,
Puteti sa numiti cum doriti „CIRET-ul” pe care l-ati infiintat cu sediul in apartamentul dvs: asociatie, centru, firma, societate sau cresa parentala, acesta nu este si nu a fost niciodata ( in cei 27 de ani de existenta) un centru de cercetare in acceptia academica a acestei denumiri. Nu va faceti ca nu intelegeti: aceasta asociatie nu are nici un statut academic, nu este recunoscuta de minister, nu delivreaza diplome, nu exista nici o ierarhie academica, asa cum se intampla intr-un adevarat centru de cercetare. Asa reiese din ce am citit despre ea. Indiferent cine ii sunt membri, asta nu ii schimba statutul. Oricine poate infiinta (cu cativa colegi sau prieteni ) o asociatie care sa functioneze in apartamentul presedintelui auto-intitulat si care sa poarte un nume pompos ca „Academia ateilor chimisti sau a chimistilor atei ” sau „Centrul de cercetare a operelor lui Gaudi”. Un site web e usor de facut ( orice universitar serios a facut unul pentru o conferinta sau workshop), oricine poate inchiria o sala si organiza colocvii, vernisaje, mese rotunde si ce mai doriti, invitand colegi, prieteni si colaboratori. Toate acestea nu inseamna nimic din punct de vedere academic si exact asta am vrut sa subliniez cand am postat acel link care vad ca v-a enervat teribil de tare, desi nu inteleg de ce! Sunt informatii publice, mie mi-a luat 5 minute sa le gasesc, oricine le poate consulta.
Bineinteles, daca persistati in a acuza comentatorii de dezinformare, v-as ruga sa prezentati statutul acestui centru de cercetare, diplomele delivrate, recunoasterea sa de catre ministerul cercetarii si invatamantului superior ( de care automat depinde un centru de cercetare). Toate aceste date nu sunt pe situl web al „CIRET_”ului. Este cel mai simplu pentru toata lumea si asa se inlatura orice suspiciune de dezinformare, manipulare sau delatiune.
V-as ruga de asemenea sa mentionati ce afirmatii anume cad sub incidenta legii si care lege anume, avand in vedere ca toate link-urile postate sunt publice.
Astept cu nerabdare, si cred ca nu sunt singura, informatiile legale despre statutului CIRET-ului pentru a inlatura orice urma de indoiala cu privire la cele postate.
Stimate domnule Marin Ion,
Continui cu exemplele solicitate de Dv.
S-a afirmat în această dezbatere nu aş avea doctoratul de stat („Doctorat d’État”). Afirmaţia este defăimătoare. Cum am sosit în Franţa, m-am înscris la doctoratul de stat, forma cea mai exigentă existând atunci în Franţa, care dura intre 5-7 ani pentru ştiinţele exacte şi peste 10 ani pentru ştiinţele umane. Am susţinut teza de doctorat de stat în ştiinţe fizice după trei ani, în septembrie 1972, cu titlul „Contribution à l’étude théorique de la diffusion pion-nucléon”, la Universitatea „Pierre et Marie Curie” din Paris, sub conducerea profesorului Robert Vinh Mau. Din comisie au făcut parte celebrii fizicieni Maurice Lévy şi Geoffrey Chew. Noul doctorat, de trei ani, s-a introdus doar recent în Franţa, ca urmare a acordului de la Bologna. Pentru a palia deficienţele acestui scurt doctorat, s-a introdus ceea ce se numeşte „habilitation”, pentru a da dreptul noilor veniţi să conducă doctorate. Dar cei care aveau doctoratul de stat au continuat a avea dreptul de a continua să conducă doctorate, fără a trce prin faza de „habilitation”. Êu am continuat deci să am doctoranzi sub conducerea mea.
Toată activitatea mea se poate găsi pe site-ul meu personal (în limba engleză)
http://basarab-nicolescu.fr/
Lista celor 125 de lucrări ştiinţifice se află la pagina
http://basarab-nicolescu.fr/sw_papers.php
iar lista comunicărilor şi seminariilor mele ştiinţifice la pagina
http://basarab-nicolescu.fr/sw_talks.php
Printre numeroşii mei colaboratori se află şi celebrii fizicieni Lev Lipatov şi Geoffrey Chew. 7 dintre lucrările mele sunt clasate ca fiind „foarte cunoscute” (TOPCITE = 100+ şi TOPCITE = 50+) de baza de date de la Universitatea din Stanford.
În 1973 am introdus, în colaborare cu fizicianul polonez Leszek Lukaszuk, un nou concept (Odderon), care a deschis un nou domeniu în fizica interacţiilor tari. Două congrese internaţionale au fost consacrate acestui concept, eu prezentând la amândouă conferinţa de deschidere: International Workshop „Pomeron and Odderon in Theory and Experiment”, Universitatea din Heidelberg, martie 1998 şi RIKEN BNL Research Center Workshop „Odderon Searches at RHIC”, Brookhaven National Laboratory, Upton, NY, USA, septembrie 2005.
S-a afirmat, de asemenea, că nu am progresat în cariera mea ştiinţifică şi nu am fost profesor.
În Franţa, cercetătorii şi cei din învăţământ aparţin la două administraţii total diferite: Centre National de la Recherche Scientifique (CNRS) şi, respectiv, Ministère de l’Éducation Nationale. Dar cercetătorii şi cei din învăţământ sunt regrupaţi în laboratoare mixte. Eu am lucrat astfel la Divizia de Fizică Teoretică a Institutului de Fizică Nucleară din Orsay şi la Laboratorul de Fizică Nucleară şi Energii Înalte al Universităţii „Pierre et Marie Curie” din Paris. Titlurile de la CNRS erau diferite dar echivalente celor din învăţământul superior. Mi-am terminat cariera la CNRS în 2008, când am ieşit la pensie, cu un titlu (corespunzând la CS1 în România), echivalent celui de profesor.
Domnul Sorin Măresccu a făcut o remarcă pertinent în intervenţia sa la dezbatere: eu nu sunt un personaj public în România şi deci foarte puţine lucruri se cunosc despre mine de către marele public. Dar, totuşi, acest lucru nu înseamnă că se poate afirma orice şi oricum despre mine. De aceea mi-am permis să fac prezentele precizări.
Stimate domnule Marin Ion,
Stimez mult prestigioasa revistă “Observator cultural”, la care am colaborat şi voi colabora şi în viitor, în ciuda acestui regretabil incident. Tocmai în numele acestei stime am intervenit în dezbaterea în jurul unui straniu articol. Şi tot în numele acestei stime răspund solicitării Dv. dându-vă un exemplu de dezinformare.
S-a afirmat în această dezbatere că CIRET-ul ar fi o societate comercială, reluând, în mod trunchiat, informaţii provenind de pe un site comercial privat http://www.societe.com În fişa privind CIRET-ul este scris clar că este o asociaţie („Association déclarée”), non-productivă şi cu 0 salariaţi. Codul administrativ zis „NAF” sau „APE” regrupează asociaţiile şi societăţile comerciale. CIRET-ul este o Asociaţie conform legii franceze din 1901. Ea funcţionează ca o asociaţie profesională a cercetătorilor transdisciplinari din lume (29 de ţări sunt reprezentate). Sediul social al unei asociaţii poate fi la domiciliul Preşedintelui sau a unui membru al Consiliului de Administraţie. Statutul legal al asociaţiilor este net diferit de cel al societăţilor comerciale.
Tot ceea ce priveşte CIRET-ul poate fi găsit pe site-ul
http://ciret-transdisciplinarity.org/index.php
Membrii români sau de origină română sunt următorii: Horia Bădescu, George Banu, Alexandre Bellio, Mircea Bertea, Magda Cârneci, Valy Ceia, Pompiliu Crăciunescu, Liviu Druguş, Alexandre Herlea, Petru Ioan, Solomon Marcus, Simona Modreanu, Basarab Nicolescu, Valentin Poenaru, Claudia Sapta, Andrei Şerban şi Magda Stavinschi.
Printre membrii decedaţi: Stéphane Lupasco, L. M. Arcade (Leonid Mămăligă), Sanda Stolojan, Costin Cazaban şi Tiberiu Brăilean.
Lista membrilor CIRET se află la pagina Internet
http://ciret-transdisciplinarity.org/members.php
În mod normal, moderatorul dezbaterii nu ar trebui să publice afirmaţii defăimătoare sau de dezinformare, deoarece ele cad sub incidenţa legii. Îl rog pe Dl Ornea să aibă eleganţa de a îmi comunica (privat sau public) dacă el este moderatorul prezentei dezbateri.
Sînt un acerb critic al domnului Ornea. De aceasta data as inclina să îi dau, în parte, o oarecare dreptate. Anume, nu aş fi un admirator al operelor de genul descris. Nu le-aş căuta adevărurile, nu le-aş citi, avîndu-mi timpul cam strîmt şi aş chichoti la conferinţe cu asemenea emfaze. O fac însă cu rezerva că nu cunosc nimic despre opera sau persoana domnului Basarab Nicolescu. Chiar dacă acestea s-ar dovedi excelente, stilul şi domeniul nu m-ar atrage. Simt şi eu porniri hieratice încercînd să-mi reprezint hăurile universului şi mi se sparie gîndul aflînd de cele 74% de materie neagră, dar nu văd orgasm divin în exploziile supernovelor şi nici nu cred că persoanele cu structură mai pioasă ar fi încîntate de asemenea figuri de stil.
Articolul implică ceva mai multă muncă de documentare şi alcătuire din partea domnului Ornea, un pic mai lucrat decît opinia strîmbatului din nas în faţa vitrinei unei librării de fiţe. Totuşi autorul nu renunţă la vracul prejudecat, ce, se vede, are proprietatea de a jigni cam fără rost.
Deşi nu le degust, nu înclin să văd în preocupări trans-,meta-, para-, pata- fraude şi ticăloşii intrinseci. In particular, aş putea să văd unde duc interdisciplinarităţile, adică, de la un teren către altul, cum clar ne lămureşte etimologia (deşi nu toate cross-linkurile posibile sînt şi necesare). La trans-disciplinaritate întrezăresc şi posibilitatea unui salt între ceva şi nimic, ori spre nişte neanturi ale fiinţei pe care nu sînt dispus să le vizitez, ceea ce mă angoasează un pic.
O auto-organizare firească a vieţii academice, ce presupune şi un oarecare stil culant şi în situaţiile jenante, le-ar pune într-un loc potrivit, de unde nici nu cred că au dat prea mult pe dinafară. Nu aş împărti indignări de dreapta, în stilul unor Lucieni Mîndruţi,cărora li se pare că li se ia mîncarea din blidul lor de merituoşi. Nici un mecanism natural nu are randamente de 100%, ori precizii mecaniciste, iar printre spaţiile blocurilor mari şi grele ale ştiinţelor pot creşte şi nişte muşchi, fără să ameninţe stabilitatea edificiului.
Pornirile apodictatoriale ale unor progresişti, în a evalua prin cuvinte extreme şi jignitoare (inclusiv în agora chestiilor politice) nu fac prea mult bine. Există şi în ariile academicilor cu oarece performanţă în specialităţi standard un spectru larg de caractere, pînă la marginea deplorabilă, aşa încît, privind critic fondul problemei, nu mă alătur şi formei lor de expresie şi judecată.
Apoi, există mize mai importante, cărora, de pe aceleaşi potenţialităţi de principiu nu prea li s-a acordat atenţia cuvenită. Nişte critică apăsată şi explicită contra bătăilor de cîmpi în filozofiile lui Patapievici? Activitatea sa ştiinţifică e, în mod definit, foarte pirpirie (ioc în perioada cît a fost fizician, kein ISI pe parcursul tezei despre Gibbs, care parcă nu şi-a mai terminat-o).
Sau poate se folosesc instrumente scientometrice propriu-zise spre a spune poporului că alde Liiceanu şi Pleşu sînt capabili doar de eseisme sprinţare. De fapt Liiceanu, dependent de lădiţa sa cu fişe, nici măcar de fluiditatea stilului nu e capabil. Cărţile despre şcoala de la Păltiniş sau despre îngeri, oricît de apreciate pot fi în păturile intelectualităţii generice (cît de groase vor fi ele într-o clasă de mijloc subţire -ca volum- nu ca grad de cizelare), nu se încadrează în standardele ştiinţelor filozofiei. De fapt cred că cea despre îngeri este meta- trans-disciplinara, de-a binelea. Pentru că aceste figuri ne-au pus- aproape literalmente- legi, biruri şi ne-au făcut filozofie tabloidizată şi televizată, vreme de ani mulţi, merită o evaluare intransigentă, mai abitir decît domnul Basarab Nicolescu, care –practic invizibil publicului larg- se păstrează în nişte standarde mai academice, cu orto-fizicile sale.
Cu ceva ani în urmă, băiet fiind, am citit cu oarecare plăcere nişte filozofii numite ortofizice, de Mihai Drăgănescu. Le-am găsit interesante, aşa ambigue cum erau, agăţate între fizică şi filozofie. Am realizat, desigur, că nu sint nici una nici alta, dar nu le-am socotit nocive nimănui. Nu l-am căutat pe autor la cariera ştiinţifică (cred că a fost o vreme chiar preşedinte al Academiei) dar cred că nu a fost vreun şarlatan vînzînd apă vie bătută în piuă şi nu pare că a parazitat -în extrem- fonduri, frînînd adevărata dezvoltare a fizicii sau filozofiei româneşti.
O privire în mecanismele ştiinţei (à la Kuhn) ne arată că, chiar în interiorul unei discipline definite şi “disciplinate” ca să zic aşa, dialogul nu prea e posibil între aderenţii unor paradigme diferite, contra-argumentele unora nerezonînd în raţionalitatea celorlanţi. Cu atît mai mult ar trebui înfrînate judecăţile de valoare între domenii diferite, iar ambiguităţile celor în trans, rămînînd să fie tratate la nivelul unei anumite curtoazii. Posibil ca nişte injecţii de trans să fie utile unor domenii ce pot fi sclerozate fără ca practicanţii să realizeze asta (dacă nu ar fi aşa nu am fi avut sau nu vom mai avea parte de noi revoluţii ştiinţifice). Bunăoară, cred că economia lumii ar arăta mai bine dacă practicanţii jocului s-ar prinde că definiţia generică a banului este tributară unor modele de genul cîmpului mediu, căutînd operatori mai consistent corelaţi detaliilor locale.
Talibanismul sau narcisismul de care pot da dovadă cîţiva din progresiştii de scenă sînt, în cealaltă extremă, factori ai unor anomalii generale, pe care le încriminează fără să realizeze că tropăie pe aceleaşi scînduri cu cei judecaţi. Şi mă refer aici nu doar la bătăliile pe axa fizică-ortofizică-metafizică, ci la alte strîmbătăţi la care progresiştii contribuie, nu ştiu cu cîtă ştiinţă, dar cu preaplin de orgoliu prost investit (precum mîndria de a fi băsist o decada întreaga, ba poate chiar după, întru trans-băsism).
@Alexa
Va inteleg indoiala asupra valorii stiintifice a teoriilor domnului Nicolescu. Puisque vous le dites, va cred si ca apartineti mediului universitar francez, in care totusi aceste „sciences de l’education” sunt reglementate ca si facultati. Nu pot intelege insa vehementa cu care ii anulati unui om dreptul de a vorbi, in nume propriu, despre experienta educationala avuta ca doctorand (in Romania sau oriunde ar fi) sau ulterior ca profesor (intamplator in Franta). Nu inteleg de ce etichetati drept „perla” o afirmatie precum „Am ales sa ma inscriu la scoala doctorala transdisciplinara pentru ca mi s-a parut cea mai buna oferta din ce am putut gasi la momentul respectiv (in 2008) in România” ?
Ce pacat capital a comis cineva care a scris o teza de doctorat transdiciplinara bazata pe experimente si cercetari desfasurate pe parcursul mai multor ani, si vorbeste despre aceasta experienta formatoare, asa incat dumneavostra sa ii etichetati parerile drept „prostii”, „aberatii”? Cum ati exprima aceleasi idei intr-un registru academic frantuzesc?
Inteleg ca il contestati pe Basarab Nicolescu, dar va rog sa nu aruncati, in necunostinta de cauza, cu pietre in altcineva.
Nu ma bag in discutia despre ‘orgasm intelectual ‘ dar doresc sa fac o remarca de bun simt cu referire la propunerea lui Basaran Nicolescu: cei care comenteaza sa-si faca public numele real. Domnul Nicolescu trebuia sa ia aceasta atitudine de lainceput. Imediat dupa aparitia articolului, mai multi anonimi s-au repezit sa-l foarfece pe domnul Ornea si sa-i explice ca habar nu are despre ce vorbeste. Daca i-au placut si a tolerat comentariile acelor anonimi care ii luau partea, atunci domnul Nicolescu trebuie sa accepte si celelalte comentarii care sunt o reactie la primele. Interventia dansului de astazi e tarzie si ipocrita.
Domnului Nicolescu : acuzati comentatorii anonimi de dezinformare si delatiune. As dori sa stiu ce anume e fals in comentariile anterioare cu referire la cariera dumneavoastra si institutul pe care il conduceti. Pentru dumneavoastra si pentru toti cititorii trebuie sa precizati in ce constau delatiunea si dezinformarea. Este important si pentru revista Observator Cultural care gazduieste aceste comentarii. Multumesc.
@Pentru calmarea spiritelor Basarab Nicolescu – Marti, 17 Martie 2015, 16:26
\”Propun, pentru calmarea spiritelor, ca toţi cei care au intervenit până acum sau vor interveni de acum înainte în această înfierbântată dezbatere, sa îşi decline adevărata identitate, renunţând la nume de împrumut sau pseudonime.\”
Domnule Nicolescu,
Puteti sa propuneti multe, dar ar trebui sa nu uitati ca nu sunteti pe blogul propriu si nici pe situl CIRET-ului ci pe situl revistei Observator Cultural. Iar aici sunt alte reguli, nu cele pe care le propuneti si decideti dvs. Din moment ce ati intrat pe acest forum va conformati regulilor sale. Nu va place, va retrageti, asa cum este politicos. Numai redactorii acestei reviste au dreptul sa propuna sau impuna noi reguli iar comentatorii vor reactiona la momentul respectiv. Personal, comentez pe Observator Cultural sub acest pseudonim de 7-8 ani si nu intentionez sa schimb nimic, doar pentru ca doriti dv sau alt comentator oarecare. Pe de alta parte folositi expresii foarte tari ca \”dezinformare\” si \”delatiune\”, fara sa argumentati in nici un fel care sunt acestea.
Cu sau fara nume real, ceea ce primeaza intr-un dialog sunt argumentele, iar la dv acestea sunt extraordinare dar lipsesc cu desavarsire.
@ Liviu Ornea Sa stiti ca nu impung pe nimeni, doar intervin cand se fac afirmatii neadevarate, cum se intampla destul de des cu @lucid. Chiar saptamana trecuta i-am corectat o alta afirmatie falsa la un articol despre distrugerea orasului antic Hatra, la fel cum i-am corectat si alte greseli in trecut. Stiu ca nu-i place dar nici mie nu-mi plac afirmatiile false. Cel mai bine ar fi ca fiecare sa gandeasca de doua ori inainte sa afirme orice ca sa se afle intreaba. Credeti-ma, mirarea si amuzamentul meu au fost reale.
Propun, pentru calmarea spiritelor, ca toţi cei care au intervenit până acum sau vor interveni de acum înainte în această înfierbântată dezbatere, sa îşi decline adevărata identitate, renunţând la nume de împrumut sau pseudonime. De cine şi de ce le-ar fi teamă să îşi asume propriile lor păreri ? Cred că trebuie să renunţăm, odată pentru totdeauna, la tehnica delaţiunii şi dezinformării la umbra unui nume ascuns.
Vorba lui Shakespeare: in absenta sacrului, totul e zgomot si furie! Ar fi interesant sa gasim niste solutii constructive la aceste probleme, daca sunt intr-adevar probleme.
@Dana Scrieti niste prostii de ma apuca durerea de cap citindu-le! „Aceeasi metoda o aplic acum cu succes in Franta, tara in care un buletin din 2008 al ministerului educatiei cere profesorilor de istoria artei din invatamantul preuniversitar “sa instaureze situatii pedagogice transdisciplinare” (« Organisation des enseignements de l’histoire des arts »).” Nu ati inteles nimic din ce inseamna ”
situatii pedagogice transdisciplinare” in predarea istoriei artei si va asigur ca in nici o scoala franceza publica nu veti auzi de prostiile transdisciplinare de genul celor cu marca „CIRET”. Am postat la sfarsitul comentariului link-ul textului aparut pe legifrance ca sa se inteleaga ce aberatii sustineti.
A propos, pentru dvs si pentru restul cititorilor, acest asa zis „Centre international de recherches si blablabla” apare ca o simpla intreprindere ( SRL daca preferati) cu sediul la domiciliul domnului Nicolescu si avand ca activitate „Ingénierie, études techniques” (!?)
http://www.societe.com/societe/ciret-ctre-internat-recherc-etudes-tra-402313183.html
Nu are nici un fel de statut educativ, de cercetare etc, nu poate delivra diplome (de unde aparitia acestei „scoli doctorale” la Universitatea din Cluj (ca deh, in Romania totul e posibil). Asa ca inainte sa adresati scrisori deschise si sa scoateti perle ca „Am ales sa ma inscriu la scoala doctorala transdisciplinara pentru ca mi s-a parut cea mai buna oferta din ce am putut gasi la momentul respectiv (in 2008) in România.” ar trebui sa va puneti niste intrebari si sa si raspundeti la ele. Cea mai importanta este urmatoarea: de ce acest centru international care functioneaza de 27 de ani nu are nici un fel de recunoastere pedagogica, universitara in Franta avand un statut de societate comerciala?
http://www.legifrance.gouv.fr/affichTexte.do?cidTexte=JORFTEXT000019246627&fastPos=1&fastReqId=835378149&categorieLien=cid&oldAction=rechTexte
Nu vreau să intru în polemică, nici să devoalez identitatea lui @lucid dacă nu o face singur. Dar a făcut-o deja pe alt(e) forum(uri), așa am aflat numele real și profesia. E într-adevăr fizician, cu publicații citate, cercetător la un institut de la Măgurele. Nu cred că are nevoie să-l apăr eu, dar aș prefera ca articolul meu să nu fie pretext pentru înțepături între cei care-l comentează și cărora le sînt, tuturor, recunoscător pentru interesul arătat.
@Liviu Ornea pt @lucid ” …asa cum bine stiti, doar sinteti fizician”
@lucid e fizician? Ha, ha, ha! Din asta de pe malul Dambovitei care nu e capabil sa traduca din engleza nici macar „indicatiile pt autori dintr-o revista stiintifica”? Ne-a oferit recent o mostra de traducere mioritica (adica exact contrariul a ceea ce scria!) si s-a infuriat teribil cand l-am corectat. Asa cum banuiesc ca s-a infuriat cand l-am intrebat care e opera domnului Basarab Nicolescu in fizica, dupa ce afirmase sus si tare ca aceasta opera exista. Un sfat @lucid: treceti la transdisciplinaritate, acolo e de @lucizi ca dv!
„Beţie infinită, ameţeală nesfîrşită, luciditate nesfîrşită: trei cuvinte cheie pentru o primă înţelegere a orgasmului divin. „
Îmi plac vorbele, nu doar cuvintele. O vorbă este ”trans”, un cuvînt este ”transă”. Vorba e un prefix cu înțelesul ”dincolo de”. Cuvîntul înseamnă (semnifică, poftim!) o stare de inconștiență – inspirație divină ori diabolică, depinde cine judecă.
De cînd cu structuralismul în lingvistică, ne-am deprins cu morfem și alomorfe: o intuiție saussuriană asupra unui domeniu de cunoaștere care mai avea de așteptat – și-ncă mai are – pînă să dibuiască mecanismele prin care inteligența umană recunoaște cuvinte, (ori sunete, dacă e vorba despre foneme și alofone). Deloc ironic – mai curînd, exemplar pentru orice disciplină de graniță (vechiul nume al interdisciplinarității) – structuralismul în lingvistică tocmai de sens se dezinteresa, numindu-l – simplu – semnificat. Adică ce era de înțeles prin semnificant – forma sub care comunicăm verbal.
Dacă nu era suficient de complicat, tot de-acolo ne vine și distincția langue-parole, precum și cealaltă – competență și performanță în limbă. Ultima e preferata mea: teoretic, oricine e competent a folosi întreg lexicul unei limbi dar, practic, cît din acea limbă îi este cuiva accesibil dă măsura performanței sale lingvistice.
Această ultimă distincție operează în orice domeniu: toată știința unui domeniu anume ne este accesibilă dar performanța rămîne apanajul celor reușind a o dezvolta – bineînțeles, după ce și-au însușit-o, total, pe cea căreia i s-au dedicat.
Asta spune, cumva și dl Ornea: cei neajungînd la performanță dar dornici – totuși – de, ”descoperă” alte căi, ajung pionieri ai unor științe noi (de regulă, eclectice – mă rog, inter/trans disciplinare. Mă-ntreb de ce nu și infra, super, contra etc dar nu e timpul pierdut).
Ca-n orice efort înnoitor, producția de pseudo tinde către inflație, probabil fiindcă – totuși – impostura e mai comodă decît asceza rigorii. Sau poate că dorința de succes social – prin cel științific – să fie motorul acestei triste realități.
N-am a mă pronunța în privința verdictului dlui Ornea, cît îl privește pe dl Nicolesco. Din exemplul pe care l-a citat, reiese nu doar beția de cuvinte, parcă și-un delir – deja. O transă, pentru amatorii de finețuri semnificante.
Dar ”bemol”: jargonul – limbajul specializat al unei științe (meserii, religii șamd) – poate anula efectul ”beția de cuvinte” printr-o restructurare a semnificatelor sugerate de semnificante altminteri unanim acceptate, cu înțelesuri presupus clare oricui. Dovadă că nici semnificatul nu-i bătut în cuie – din seria truismelor inevitabile, recunosc.
Ceea ce mă-ntristează este ”performanța” de aici – în materie de argumentum. Afară de @lucid – al cărui stil mi-e cunoscut (și mi-a ajuns simpatic prin superbia superficialității sale intrinseci) – cam mulți alții excelînd în aroganță, suficiență; mai rar, în condescendență – oricum, preferabilă chiar așa vexatoare cum îi e dat să funcționeze.
Or, m-așteptam ca-ntr-o discuție între avizați – de nu chiar specialiști (poate chiar experți) – să primeze civilitatea argumentului rezonabil și rezonabil pus în pagină, grație efortului de a lămuri anumite aspecte, ori de a le preciza. Cînd colo, văd un soi de transpoetică blagiană: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ Cu a mea lumină/ sporesc al ei mister. Unde ”trans” nu-i nici dincolo de, nici deasupra, e doar nimicire a sensului poetic: în loc de mister, taină mustind ezoteric a fanatism.
Ratacit in jungla hermeneutica ai nevoie, de dragul supravietuirii, de o maceta intelectuala care sa te ajute sa trasezi o carare firava, adevarat, dar salvatoare.
Singur, cu un bagaj limitat de experiente si cuvinte, propria gandire tinde sa te insele si, daca nu esti complet iresponsabil, apelezi la ceea ce am putea numi cunoasterea exterioara: cata, cum si cand este accesibila. Oricat as vrea sa fiu electronul capabil sa curenteze toate prizele, ma gandesc ca, pana sa ating orgasmul, trebuie sa fiu in stare sa mestec o mamaliga fara prea multe cocoloase. Nu apelez pentru asta la teoria generala, eventual trans si interdisciplinara a Mamaligii. Ma duc la Sanda Marin iau retetarul si ies din impas. Briciul lui Occam este suficient de eficace pentru a da satisfactie in situatii particulare incat principiul „specialia generalibus derogant” il integreaza cumva si il face util nu numai in sistemul juridic ci si in alte domenii de interes pentru vieata bietului om.
Si chiar daca putem scoate in evidenta fenomenul special/general al imposturii, cred ca dl Ornea este mai degraba vexat de aura prestigiului ce planeaza peste purtatorii atotcunoasterii in comparatie cu cvasianonimii purtatori de aplicatii utile. Caci la ce bun aceste viziuni strategice, valori absolute atotcuprinzatoare dar neaplicabile, cand constiinta aspirinei, universal disponibile, sta disponibila oricand, oricui?
Iar daca este vorba totusi doar de orgasme intelectuale poate ar trebui sa meditam la orgasmele marilor asceti: cat a fost implinire in ce-i priveste si cat in ce ne priveste?
Stimate domnule Liviu Ornea,
In calitate de fosta doctoranda a dlui. Basarab Nicolescu as dori sa ma prezint si sa va expun punctul meu de vedere. Ma numesc Dana Oltean, teza mea transdisciplinara o gasiti pe site-ul CIRET (in limba franceza). Sint prima care recunoaste ca teza aceasta este perfectibila, sufera de unele stangacii si neimpliniri si nu este in nici un caz o demonstratie carteziana. Este insa o lucrare cinstita, rodul a 15 ani de studiu si experienta in domeniul educatiei si accept orice critica constructiva din partea oricui. In ciuda unor neajunsuri inevitabile, am avut marea satisfactie de a fi format spirite vii, deschise experientei alteritatii si a celei estetice, dornice de cunoastere, cu simt civic, oameni autentici printre participantii la experimentele mele doctorale organizate in perioada doctoratului la Centrul Cultural Francez din Cluj si la Muzeul de Arta Cluj-Napoca. Aceeasi metoda o aplic acum cu succes in Franta, tara in care un buletin din 2008 al ministerului educatiei cere profesorilor de istoria artei din invatamantul preuniversitar “sa instaureze situatii pedagogice transdisciplinare” (« Organisation des enseignements de l’histoire des arts »).
Am facut aceasta teza pentru ca cred in educatie si ma intreb daca o educatie de calitate, precum cea de care avem nevoie in 2015, poate fi altfel decat transdisciplinara ? Nu am sa citez nume de specialisti straini care au raspuns afirmativ la aceasta intrebare, nu am nevoie sa recurg la “argumentul de autoritate”. Vorbesc in numele meu personal. Vocatia mea didactica s-a nascut din experientele frustrante cu universitari fara o minima pregatire de dascali, altfel bine pregatiti in domeniul lor si bine intentionati. Sint convinsa ca ar fi fost extrem de benefic atat pentru cariera lor cat si pentru societate daca ar fi urmat un curs bun de comunicare pedagogica. Dar au avut pesemne un complex de superioritate care i-a facut sa creada ca anumite domenii ale cunoasterii, reputate nobile, aspira genii, in vreme ce altele, precum stiintele educatiei, aspira doar rebuturi.
Am ales sa ma inscriu la scoala doctorala transdisciplinara pentru ca mi s-a parut cea mai buna oferta din ce am putut gasi la momentul respectiv (in 2008) in România.
Nu am avut placerea sa va intalnesc pana acum, pareti un om onest, sincer si bine intentionat. Salut initiativa dvs. de a se face o evaluare a actului educational din universitatile publice românesti la nivel de doctorat, nu am stiinta sa se fi facut pana acum vreo evaluare riguroasa in acest domeniu (dar poate ma insel ?) si mi se pare extrem de binevenita, cu conditia sa fie evaluate “toate” scolile doctorale, nu doar cea transdisciplinara. In ce ma priveste, eu sint gata sa sustin comparatia cu orice doctor din România specializat in didactica limbilor straine, adica in domeniul tezei mele. As indrazni sa spun ca sint gata sa sustin comparatia cu orice doctor din Romania in istoria artei, a doua specializare a mea care mi-a servit in cercetarea intreprinsa. Mi se pare important sa mentionez ca am obtinut o diploma de master in Franta si o alta in Spania, deci seriozitatea mea si capacitatea de cercetator au fost validate in afara granitelor tarii.
Presupun ca datele mele de contact pot fi obtinute cu usurinta la Universitatea Babes-Bolyai, Facultatea de Studii Europene. Va asigur de intreaga mea consideratie.
….
Prezența celor peste 8000 de discipline presupune faptul că suntem specialiști într-o disciplină și ignoranți în cele câteva mii care rămân…în acest sens, îl invit pe domnul Liviu Ornea să ne spună ce înțelege prin „fascinația unor intelectuali…care cochetează cu arta sau filosofia”?
Atitudinea transdisciplinara presupune respect, deschidere, toleranta si dialog. Stimabile domn Liviu Ornea, cum puteti descrie atitudinea dumneavoastră disciplinară (sau interdisciplinară? sau multidisciplinară?) Se pare că respectul vă lipsește cu desăvârșire, deschiderea este mai degrabă izolare în prejudecăți, toleranța substituită cu o autosuficiență distructivă, iar dialogul este redus la un monolog….Dintre premisele unui dialog, vă putem aminti de necesitatea suspendării prejudecăților, abandonarea logicii binare, identificarea nivelurilor de Realitate implicate în dialog, trecerea de la o paradigmă a simplicității la una a complexității – aspecte evocate permanent de domnul profesor Basarab Nicolescu în intervențiile domniei sale …va invit sa treceți prin aceste filtre transdisciplinare următorul dumneavoastră articol sau comentariu….
În legătură cu teza de doctorat pe care am susținut-o sub îndrumarea domnului profesor Basarab Nicolescu, „Evanghelia după Toma – hermeneutică transdisciplinară”, aș avea o singură întrebare pentru domnul Liviu Ornea: să ne spună câte pagini a citit? Din observațiile critice ale domniei sale se pare că făcea referire la titluri de capitole…
Mulțumesc domnului profesor Basarab Nicolescu pentru șansa pe care am avut-o de a scrie o teză de doctorat sub îndrumarea riguroasă, complexă și umanistă a domniei sale.
Multumesc pentru interventie. Eu am in minte pe Basarab Nicolescu autorul acelei cartulii in care descria aspectele matematice din spatele poeziilor lui Ion Barbu – cred ca eram elev de liceu cand am cumparat-o putin inainte ca B N sa „tradeze patria socialista”. Nu cred ca astazi cartulia nu este la fel de interesanta si valoroasa. E drept ca exista fascinatia intelectuala – reala – a potentialei simbioze stiinte-filosofie stiinte-arta, stiinte-religie. Iar imi amintesc fascinatia din studentie pentru ideea de lingvistica matematica si cea de poetica matematica enuntate de Solomon Marcus in anii 70. Plus simpatia fata de fratele dansului, Marius Mircu (acum cativa ani stiu ca traia, nonagenar, in Israel) pentru cateva carti cu subiecte „politice” (mai putin cea despre Ana Pauker si mai mult amintitile de ziarist in Romania inter- si post-belica). Dar dincolo de perceptiile noastre subiective dialogul stiinte tari – umanioare si stiinta- religie e un subiect prea important ca sa nu fie abordat si in Romania cu calm, rigurozitate si buna credinta. Sa fim optimisti.
Citind fragmentele prezentate de autor din „Teoreme poetice” am vrut sa ma conving ca L. Ornea nu a ales chiar „cele mai cele dintre cele”. O simpla cautare pe net si in cateva minute gasesc o intreaga serie de extrase din aceasta „opera” a lui Basarb Nicolescu. Intre ras si plans…….
„A ajouter sur la liste des crimes contre l’humanité : nier les origines cosmiques de l’homme.
„Une seule alternative : autodestruction ou civilisation planétaire. Seule la transdciplinarité peut engendrer une civilisation planétaire.”
„La transdisciplinarité est menacée de mort précoce : devenir, elle aussi, une discipline. ”
” La seule approche réaliste aujourd’hui est l’utopie. ”
” Les transpoliticiens de demain doivent commencer leurs études à l’école maternelle transdisciplinaire. ”
„Pratiquement tous les philosophes de toutes les époques ont passé leur temps à nier les miracles.Ainsi nous sommes arrivés naturellement à nier notre propre existence qui est le miracle des miracles.Elémentaire erreur de logique. ”
„Les poètes sont les chercheurs quantiques du tiers secrètement inclus. La rigueur de l’esprit poétique est infiniment plus grande que la rigueur de l’esprit mathématique. Il serait plus juste d’appeler ” science exacte ” la recherche du tiers secrètement inclus et ” science humaine ” la mathématique. ” ”
Dupa aceste „penseuri” extrem de adanci, gasesc unul si mai si ( cel putin pentru matematicieni!) despre Teorema lui Godel, in viziunea lui Jean Staune, coleg de suferinta transdisciplinara cu domnul Nicolescu:
„Il n’est pas nécessaire de comprendre les équations de Gödel pour comprendre le théorème. On peut même les connaître parfaitement et n’avoir rien compris. Car comme certains mantras dont la répétition conduit à l’éveil, il faut vivre avec le théorème de Gödel, le méditer, jusqu’à ce que vous envahissent la beauté, l’évidence, la lumière, la douceur dont il est porteur. C’est le premier théorème de mathématiques qui ne peut être compris qu’avec le cœur, le premier “théorème poétique“.
Imi pare rau daca am abuzat de rabdarea cititorilor cu aceste citate dar mi s-au parut esentiale pentru a intelege despre ce anume discutam, fara aberatii si puseuri pseudo-stiintifice.
Marturisesc ca nu cunosc raspunsul la intrebarea de mai sus.
In legatura cu Basarab Nicolescu:
1) Elev exceptional, student foarte bun, fizician bun spre mediocru; se confirma prin faptul ca a obtinut doar o pozitie universitara modesta in Franta (vedeti un comentariu anterior, corect in aceasta privinta).
2) Va rog sa comparati incercarile de explicatie filozofica a teoriilor moderne in fizica (big-bang, multiversuri, expansiunea universului, string theory, etc) autocenzurate, ponderate, ale unor fizicieni celebri in cartile lor despre universul nostru fizic (Stephen Hawking, Leonard Susskind si altii), aparute la Humanitas (sic !) si „fantasmagoriile” din lucrarile lui Basarab Nicolescu (este suficient sa amintim aici „diferitele orgasme” date de excitatia cuantica a vidului !).
@CS – „Si nu in ultimul rand, as dori ca cei ce vorbesc din auzite despre „.”comunications” si ” sciences de l’education.un fel de „hai sa ne aflam in treaba si sa le spunem celorlalti cum sa-si faca meseria si elevilor cum sa invete” (d-na care a scris aceste randuri se pare ca locuieste in Franta) sa nu uite ca educatia ramane singura modalitate in calea barbariei si a non-comunicarii, si ca in Franta mai sunt din fericire profesori demni de acest nume.”
Asum 100% ceea ce am scris despre acest doua prostii cu pretentii intelectual -stiintifice care se numesc ”
.” sciences de la communication” si ” sciences de l’education”: .sunt doua „discipline” universitare care au aparut in mod artficial pentru ca anumiti universitari ratati nu reuseau sa-si faca o cariera in disciplinele de debut. A nu se confunda cu adevarata pedagogie, modalitatea de a prezenta o lectie, cu etapele respective, detalii, probleme clasice etc, cu adevarat utila dar care este predata studentilor de profesorii fiecarei discipline. De exemplu in Franta exista cele doua concursuri Capes si Agregation ( pentru profesorii de colegiu, respectiv liceu), care sunt pregatite in universitati. Noi suntem cei care facem aceasta pregatire, cu pedagogia respectiva cu tot. Nu vine nici un profesor de stiintele educatiei ca sa explice studentilor cum lectia „Primitive, Integrale” sau in fizica despre ” Inductia electromagnetica”. Stiintele educatiei constitue o disciplina parazit care nu face decat sa produca generatii si generatii de studenti ( si, anual, cel putin zeci de mii de lucrari pseudo-stiintifice absolut inutile), absolventi care ajung someri in proportii foarte mari, sau gasesc de lucru in alt domeniu. De exemplu in universitati, licee multe secretare au Bac + 5 ( deci inclusiv un master) in „comunications „sau ” science de l’education”. care nu servesc la absolut nimic! Probabil e „cool” sa ai un master in sciences de l’education si sa rezervi bilete de tren sau de avion, sau sa introduci rezultatele la examene intr-un fisier! Pentru ample detalii privind inutilitatea acestor pseudo-stiinte va recomand cartea premiului Nobel in fizica Feynman” Surely you are joking, Mr Feynman”. Daca pe mine nu ma credeti, poate el va va convinge.
Buna ziua tuturor
Am cautat sa parcurg aceste randuri scrise de d-nul Ornea, si comentariile de rigoare.
Mi se intampla sa pun destul de des intrebarea : pentru cine scriem? cand scriem un articol, un comentariu.
In cazul de fata intrebarea mea ar fi : in ce scop ati scris acest comentariu critic, d-nule Ornea?
Scopul dv. este sa ne instintati cu privire la anumite derive intelectuale?
referitor la anumite riscuri?
probabil,
insa ceea ce nu inteleg este unde vreti sa ajungeti cu aceasta prezentare careia ii lipseste demonstratia (logica si ratiunea), metoda cunoscuta de matematicieni, printre alti specialisti daca putem sa-i numim astfel, caci dupa cate vad prea putini mai pot pretinde la un astfel de calificativ.
In acelasi timp mi se pare superficiala maniera de a comenta cateva aspecte cum ar fi Teoremele poetice ale d-lui B. Nicolescu, Transdisciplinaritatea si calitatea lucrarilor de doctorat realizate dintr-o perspectiva transdisciplinara.
Am impresia unei atitudini nerespectuoase la adresa persoanelor citate, care se vad dintr-o data acuzate de un fel de impostura intelectuala, cautand ca niste bezmetici un loc prin lumea stiintei si negasind decat pseudo-stiinta.
Chiar asa d-nule Ornea?
Sa intelegem ca placerea pentru studiu, interesul starnit de cunoasterea venita din domenii diverse, integrarea unei atitudini respectuoase, valorizante pentru om si societate, sunt nimicuri?
Dialogul promovat de transdisciplinartate, respectul, etica, educatia integrala, globala pe care multi dintre noi ne straduim sa o concretizam zi de zi, sa fie doar rezultatul unor esecuri si a unei neaflari pur disciplinare?
Mai mult, unele din comentarii nu fac decat sa intretina o stare de confuzie aducand pe aceasta cale ofense greu de acceptat ca venind din partea unor persoane de cultura.
In consecinta, contributia mea la acest comentariu vizeaza cateva aspecte :
1. D-nule Ornea dv. spuneti despre Teoremele poetice „Ca enunţuri filozofice sînt ridicole, ca „teoreme“ ştiinţifice încă şi mai mult.”, ocultand faptul ca inainte de toate este vorba de poezie.
2) cat priveste perspectiva transdisciplinara, este adevarat ca termenul a fost introdus de Piaget, nimeni nu contesta, in schimb confuzia interdisciplinaritate – transdisciplinaritate ca marcare a unei zone a pseudo-cunoasterii constituie proba unei lipse de seriozitate in abordarea acestei paradigme, si in acelasi timp acuze indirecte la adresa tuturor celor (cei mai multi fiind profesori) ce incearca sa mentina o unitate intre gandire si actiune, cea ce trebuie sa recunoastem nu este la indemana oricui.
3) cu privire la doctoratele despre care spuneti ca ”transdisciplinaritatea leagă totul de tot şi de nimic”, mi se pare ca uitati ca inainte de toate este vorba de lucrari de specialitate proprii unui anumit domeniu (filozofie, management, literatura, samd).
Inchei acest comentariu prin rugamintea de a cauta sa scriem cu folos, ori daca nu este intotdeauna cazul, si o facem spre delectarea personala, sa tinem cont de regulile de buna purtare (care se aplica si spatiului virtual) si sa ne mai potolim avantul spre denigrare. Sunt atat de multe alte probleme urgente de reglat, incat mi se pare mult mai constructif faptul de a ne concentra pe actiuni pozitive, concrete, ca cele din lumea educatiei (si aici ar fi intrebarea ce intalneste pe aceea pusa de d-nul S. Marcus, ce facem pentru a da o viziune coerenta si realista matematicilor in loc sa ne multumim cu o viziune de acum un secol).
Si nu in ultimul rand, as dori ca cei ce vorbesc din auzite despre ””comunications” si ” sciences de l’education”……un fel de „hai sa ne aflam in treaba si sa le spunem celorlalti cum sa-si faca meseria si elevilor cum sa invete” (d-na care a scris aceste randuri se pare ca locuieste in Franta) sa nu uite ca educatia ramane singura modalitate in calea barbariei si a non-comunicarii, si ca in Franta mai sunt din fericire profesori demni de acest nume.
Intrigat de tonul fermecător prin politeţe şi modestie auctorială al postărilor d-lui Cantemir, am avut curiozitatea de a-i căuta numele pe internet, urmată de surpriza găsirii în format PDF a tezei de doctorat intitulate “Abordarea transdisciplinară a gestiunii și management- ului riscurilor și al proceselor decizionale, 2012, conducător ştiinţific Acad. Prof. Univ. Dr. Basarab Nicolescu”.
Orice consultare, cât de superficială, a respectivei teze e suficientă pentru a demonstra că, departe de a fi consemnată în spaţiul restrâns al studiilor ezoterice, îndreptate spre transcenderea graniţelor dintre spirit şi materie, sacru şi profan, religie şi ştiinţă (cum se putea crede din punerea initială a problemei), metoda transdisciplinarităţii este de natură să deschidă noi şi revoluţionare perspective în teoria deciziilor şi a riscului, cu aplicaţii majore în domeniile militar, industrial și al administrării afacerilor, economic-financiar, al proceselor de sănătate şi al conflictelor de interese. (A se vedea cuprinsul reprodus la p. 4-6.)
Este vorba, cum bine se poate vedea din această simplă enumerare, nu doar de o dezvoltare inovatoare în domeniul teoriei generale a sistemelor, ci de O NOUǍ PARADIGMǍ ştiinţifică, de natură să realizeze o schimbare coperniciană a culturii umaniste şi tehnice a secolului XXI.
Îmi permit să avansez ipoteza că ACESTA este cadrul natural în care ar trebui continuată discuţia de pe acest forum, scoţând-o în afara pericolului deraierii prin ignorarea datelor fundamentale, pericol sesizat cu atâta pertinenţă în ultimul comentariu al lui @lucid.
Dl. Profesor Ornea are dreptate. In comunitatea academica de dupa cel de-al doilea razboi mondial, valoarea este judecata exclusive prin prisma performantei. Din acest motiv, oameni ca Basarab Nicolescu, Mihai Botez, sau Balaceanu-Stolnici, spre deosebire de Solomon Marcus, nu au reusit sa convinga. pentru ca nu si-au castigat mai intai galoanele in domeniul de expertiza in care au fost formati. .
@lucid Domnule, imi asum total vina de a fi ales statutul de „imigranta amarata” in lumea universitara franceza, in loc sa prefer geniile mioritice ca dvs si alte personaje. Ce sa faci, cand esti tanar nu te gandesti ce pierzi si in mod sigur e mai interesant sa traiesti printre universitari renumiti din tara de bastina decat printre amaratii astia de universitari francezi. Ar trebui sa faceti o asociatie a geniilor balcanice si sa le dati lectii universitarilor francezi (ba chiar si altora!) despre recunoasterea valorilor.
Revenind la discutia inceputa, ca sa constatam cu totii ce logica extraordinara aveti: cred ca ati muncit (intelectual) prea mult in ultimul timp si de aceea nu v-ati dat seama de legatura dintre trasndisciplinaritate, amestecul stiinta-religie si creationism. Da, domnule @lucid, este o mare legatura intre aparitia intr-o universitate texana a uneia din foarte putinele scoli doctorale de trasndisciplinaritate ( 3 in toata lumea in 28 de ani de existenta a acelui CIRET) si studiul creationismului in scolile publice, exact in acel stat. Dvs nu o vedeti pentru ca, absorbit de chestiuni esentiale care va vor aduce premiul ig-Nobel, nu aveti timp sa cititi despre acest curent si nici sa va puneti cateva intrebari esentiale ca de exemplu: de ce nu s-a infiintat nici o scoala doctorala in aceasta disciplina in Franta unde domnul Nicolescu activeaza de atatia ani si este atat de apreciat, cum afirma unii dintre admiratorii sai, sau in alta tara europeana (in afara de Romania care oricum e o tara de genii si fara aceasta scoala doctorala)?
Va las sa raspundeti singur la aceste intrebari, intre timp va dedic o lectura foarte interesanta din care puteti constata ( sper!) ca teoriile domnului Nicolescu au un mare succes si sunt folosite pentru a convinge lumea ca Dumnezeu exista si stiinta demonstreaza acest lucru (!?) iar teoria evolutiei este o teorie mincinoasa ( deci creationismul este cea corecta):
Veti vedea ca domnul Nicolescu se afla intr-o companie extrem de selecta, printre altii, fratii Bogdanov (considerati unii dintre cei mai mari impostori ai lumii stiintifice franceze), unul un pseudo-matematician, celalalt un pseudo-fizician.
Va dau doar o fraza din acest amalgam intre stiinta, Dumnezeu si teoria evolutiei, ca sa va dati seama dvs si ceilalti cititori de calitatea exceptionala a argumentelor:
„La face cachée de l’évolution théorie trompeuse”
„Personne n’a jamais observé dans la réalité ou lors d’expériences scientifiques un singe se transformer en homme.”
http://www.archangededieu.org/dieu-existe-preuves/preuves-existence-dieu/
Cum sa intervin? Nu se poate discuta cu insi care amesteca lucrurile, nu discuta la obiect, stilcesc ratiunea si folosesc argumentul autoritatii.
La orice contrargument ei reactioneaza asa: „N-ai dumneata anvergura intelectuala sa pricepi ce facem noi”.
Nu am nimic nici cu interdisciplinaritatea, nici cu poezia. Dar am ceva impotriva imposturii. Din pacate, la umbra profesorului Solomon Marcus a crescut si multa impostura. Atita vreme cit cineva scrie si publica pe speze proprii ceva ce eu consider elucubratii, ma amuz si gata. Daca acele elucubratii sint preluate de institutii publice, finantate public si sint tratate oficial drept stiinta, atunci am o problema si mi se pare ca trebuie sa reactionez.
Din pacate, asa cum bine stiti, doar sinteti fizician, stiinta adevarata nu e atit de spectaculoasa cum e speculatia cu iz stiintific, de aici atractia uriasa a unor imposturi intelectuale care pleaca de la enunturi stiintifice si pretind ca ajung altundeva. E foarte greu de luptat cu asa ceva si pentru ca oamenii de stiinta rar intervin in asemenea dezbateri (din jena, de multe ori, convinsi de inutilitatea demersului, alteori) si, daca o fac, ce si cum scriu ei e mult mai putin atractiv decit „teoremele poetice”. Aveti exemple chiar pe acest forum. Puteti sa vedeti si blogul Isarlak, al lui G. Istrate.
Va doresc numai bine.
Asupra distincţiei între multi, inter şi transdisciplinaritate :
http://basarab-nicolescu.fr/Docs_articles/TRANSDISCIPLINARITY-PAST-PRESENT-AND-FUTURE.pdf
Tezele transdisciplinare de doctorat în diferitele ţări ale lumii :
http://ciret-transdisciplinarity.org/biblio/theses.php
În Prefață la Teoremele poetice – citate în articol, Michel Camus spunea: „Deși opera este infinit deschisă, nu vor putea pătrunde în ea decât lectorii deja pasionați de cercetarea adevărului.“ Măcar de-am putea respecta, spun și eu, ceea ce nu reușim a pătrunde cu priceperea noastră.
La Simpozionul aniversar „Basarab Nicolescu – 70”, găzduit în 2012 de Aula Magna a Academiei Române, acad. Solomon Marcus s-a referit la Basarab Nicolescu astfel: „Este unul dintre intelectualii români cu o frumoasă și activă carieră în cultura franceză și internațională. În același timp, el face parte dintre aceia care s-au întors în România nu doar în vizită ci pentru că are o treabă de făcut aici.” Dl. Marcus și-a încheiat cuvântarea printr-o interogație, aparent retorică; se întreba dacă, oare, cultura română este pregătită să-l primească pe Basarab Nicolescu…
Excelent!
Draga Observator,
De ce iti este rusine cu articolul \\\”Exista vecinatati mici?\\\” avandu-l drept autor pe domnul Ornea? Este o piatra de hotar in stiinta, caci acolo se vorbeste despre spatii in care notiunea de sir /are/nu are sens. Articolul ramane, chiar daca dumneavoastra blocati comentariile care-l amintesc si care vor sa puncteze valoarea stiintifica a domnului Ornea.
Nu ma mistuie nici o intrebare legata de domeniul D-voastra si nu fac nici un efort sa sustin un dialog aici. Pur si simplu sunteti cu totii, profesor si discipoli, de un comic nebun in acest atac asupra bietului domn Ornea, care nu si-a dat seama ce pasiuni dezlantuie.
….ajungandu-se chiar la interventii ridicole – vezi o amarata de emigranta (sau amarat?) care crede ca in Texas universitatile nu au valoare pentru ca in scolile publice se preda alta teorie decat cea despre maimutzele din care ea (el?) se trage.
Liviu Ornea; intervino, domnule, si calmeaza spiritele ca sa nu ne vina in minte chestia aia cu aruncatul pietrei in apa….
… ca sa folosesc o iespresie de pe ‘net: WTF did I just read?!
[cu vocea lui Toma Caragiu din Mefisto: „Cine-l tzine pe-asta-n brate?!”]
Basarab Nicolescu, jos.
Acum serios: lucrez la interfata dintre chimie, medicina si biologie de mai bine de 20 de ani, si va promit ca nici rezultatele (unele, originale) si nici metodele nu sunt – nu pot fi! – nici „dincolo de orice disciplina”, nici intru religie. Stiinta inseamna si cuvinte exacte, mesaje stricte – ori dl Nicolescu pare sa se distanteze de stiinta. Nu pot comenta despre religia domniei sale, pentru ca nu o cunosc.
Se vede că aveți timp să scormoniți. TOT Degeaba ! Vedeți-vă de treaba dvst. Să ne uităm cine vorbește!!!
În caz că nu ați observat, atât „articolul” cât și intervențiile Dvs nu sprijină un schimb de argumente, așa cum ați vrea să dați impresia că ați dori. În caz că nu știați, există multe articole și lucrări de matematică de bună calitate (surpriză, nu ale autorului pe care îl sprijiniți) și pe care le studiez atunci când nu pierd timpul răspunzându-vă. Ca să vă ușurez înțelegerea și ca să primiți un răspuns la întrebarea care vă mistuie, Dvs încercați să vă amestecați în schimbul de replici și să-l susțineți (făcând un efort considerabil), fără a vă da seama că sunteți incapabilă de așa ceva. Nu mai pierd timpul comentând pe acest website, urez succes celor care cred că mai merită să facă așa ceva.
@Mirela M
\”Prestigioasa Universitate clujeană , știa bine ce face și nicidecum nu și-a pierdut încă seriozitatea academică, căci se înscrie în seria altor prestigioase universități din lume, care au școli doctorale în transdisciplinaritate\”.
Cele trei faimoase scoli doctorale sunt cele din Cluj Napoca (Romania), Stellenbosch (Africa du Sud) si Texas Tech University, stat american in care se preda creationismul in scolile publice. Nu vad nimic extraordinar la nivel international in aceste 3 scoli doctorale care apar pe situl CIRET, centru care a fost fondat in 1987. Cat despre Basarab Nicolescu, marturisesc ca nu am auzit niciodata de dansul desi sunt in mediul academic francez de 20 de ani si cunosc sau macar am auzit de universitarii romani care s-au remarcat prin ceva in domeniul lor de cercetare. De altfel, la nivel academic acest domn Nicolescu nu a trecut de primul statut universitar obtinut in 1970 ( dupa CV-ul sau). . Nici \”these d\’etat\” , nici \”habilitation\” cand a aceasta a aparut in sistemul academic francez, nici post de professeur de l\’universite, nici cel de directeur de recherches! Bizar, nu, pentru cineva despre care pretindeti ca e invidiat! Daca adaug faptul ca in anul 1970 cand acest domn Nicolescu a fost recrutat la CNRS, in Franta se angaja masiv in toate institutiile de invatamant superior ( urmare a \” Mai 1968\” numarul de studenti aproape ca a dublat in cativa ani) atunci chiar nu vad ce ar fi de invidiat. De altfel parcursul dansului este tipic al universitarului care nu reuseste sa-si faca o adevarata cariera in disciplina respectiva si schimba pentru ceva mai usor si fara o adevarata competitie ( in fizica franceza sunt multi oameni valorosi, competitia este puternica). Gasim si astazi acest fenomen de schimbare a disciplinei, cand oamenii nu reusesc sa faca fata competitiei si se trezesc blocati pe un post: mai noi, multi migreaza spre studii de \”comunications\” si \” sciences de l\’education\”……un fel de \”hai sa ne aflam in treaba si sa le spunem celorlalti cum sa-si faca meseria si elevilor cum sa invete\”.
Asa ca, va sfatuiesc sa o lasati mai incet cu valorile romanesti recunoscute de Universitaea din Bacau, valori care nu reusesc sa conduca doctorate decat intr-o universitate romaneasca.
După 1989, Solomon Marcus se implică din ce în ce mai mult în activităţile transdisciplinare. Astfel, la congresul „Ştiinţă şi Tradiţie – Perspective transdisciplinare. Deschideri spre secolul XXI”, care a avut loc la UNESCO (Paris) între 2 şi 6 decembrie 1991, prezintă comunicarea „Spre o abordare transdisciplinară a timpului”.
În aprilie 1992 am fondat, cu acordul lui Federico Mayor, Director General al UNESCO, şi în colaborare cu René Berger, Grupul de Reflecție asupra Transdisciplinarităţii de pe lângă UNESCO. Solomon Marcus a fost membru al acestui grup, alături de Lima de Freitas, Michel Cazenave, André Chouraqui, Antoine Faivre, Roberto Juarroz, Ervin Laszlo, Edgar Morin, Yujiro Nakamura și Henry Stapp. A participat la reuniunea noastră de la Veneţia în martie 1993.
Întâlnirile noastre de la Paris și Veneția au deschis calea spre primul Congres Mondial al Transdisciplinarității care a avut loc de la 2 la 6 noiembrie 1994 la Convento da Arrábida, în Portugalia. Solomon Marcus a fost membru al Comitetului Internaţional de organizare şi a prezentat la congres comunicarea « Spre o tipologie a transdisciplinarităţii ».
În 2001, am constituit, în colaborare cu Magda Stavinschi, o reţea de dialog între ştiinţă şi religie, care a beneficiat de câteva granturi ale fundaţiei americane John Templeton. Am organizat, cu ajutorul Academiei Române, un număr important de congrese internaţionale. Am avut un companion extraordinar în România, Solomon Marcus, care devenise, între timp, membru al Centrului Internaţional de Cercetări şi Studii Transdisciplinare, pe care l-am înfiinţat în 1987 la Paris. Solomon Marcus a fost foarte activ în acest domeniu. Astfel, la congresul „Ştiinţă şi Religie – Antagonism sau complementaritate?” (Academia Română, 8-11 noiembrie 2001), a prezentat comunicarea „Metafora, paradigmă comună ştiinţei şi religiei”; la congresul „Ştiinţă şi Ortodoxie – Un dialog necesar” (Academia Română, 23-26 octombrie 2005) – comunicarea „Are oare ştiinţa o dimensiune spirituală?”; iar la congresul „Romania, as Laboratory of the Dialogue between Science and Spirituality in the Contemporary World” (Academia Română, 17-21 octombrie 2009) – comunicarea „Transcendenţă, Divinitate, Infinit şi Neant”.
… se duce in cadrul exclusivist si in mediul stratosferic al granturilor si studiilor doctorale ultraspecializate. Nimic din recolta ezoterică a preocupărilor lor nu iese in afara cercului magic al acestor benedictine cercetări. Niciun interviu in presă, niciun articol de popularizare, nimic care să sugereze vreo coborare din Olimpul cercetărilor muritorii de rand, lipsiti de pregătire si incapabili de a intelege…
Doar cand cineva cutează să pună sub semnul intrebării hainele cele noi ale stăpanului mirificei impărătii, se dezlăntuie furtuna anonimilor posesori de acte de proprietate asupra transcendentzei si orgasmului transfrontalier, impotriva contestării vrednicilor urmasi ai lui Eminescu, Eliade si Blaga…
Dacá acest ”domn” Ornea ar fi un adevárat cercetátor sau mácar ín calitatea sa de cadru didactic universitar ar sti ce ínseamná respectul pentru domeniul de cercetare al celuilalt! Ati demonstrat ca nu cunoasteti nimic din domeniul transdisciplinaritátii si atunci ma intreb cum va permiteti sa faceti astfel de afirmatii? De ce nu respectati domeniul de cercetare al celuilalt? Nu asa ar fi academic? Nu faceti decit sa va aratati frustrarea. Mai cititi!
Diferențele dintre oameni sunt fascinante!… inclusiv faptul că unii aleg să fie rigizi și închistați într-o gândire limitată, în timp ce alții au nevoie să rupă orice bariere sau granițe. Respect dreptul fiecăruia de a avea o opinie, dar mă bucur de faptul că o parte din români au o nevoie înnăscută de a transcende granițele – așa avem un Blaga, un Eliade, un Basarab Nicolescu… Fiecare are dreptul de a cugeta și de a alege – eu sper că am depășit perioada când unii credeau că pot să ne spună ce să gândim. Sunt de cord cu Gabriela că exacerbăm importanța unor păreri prin atenția pe care le-o acordăm. Am un singur îndemn pentru oricine: GÂNDEȘTE singur.
Primul lucru care mi-a venit în minte, cititnd articolul de mai sus, a fost adevărul amar rostit de Eminescu: De te-ating, să feri în lături,/De hulesc, să taci din gură./
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi / Dacă știi a lor măsură ?
Iar primul imbold a fost să tac, căci unui om inteligent dar ”împietrit în proiect” nu-i mai poți explica nimic. El deține aprioric adevărul absolut. Și totuși adevărul trebuie scos la lumină, căci e păcat să arunci cu noroi în ceea ce nu cunoști sau, dacă totuși cunoști, se pare că nu înțelegi. Și ce tristețe să nu înțelegi, atunci când există înțeles. ( precizez că asta a zis-o Nichita Stănescu, ca nu cumva să fie catalogate și aceste cuvinte ca niste ”baliverne”).
Prestigioasa Universitate clujeană , știa bine ce face și nicidecum nu și-a pierdut încă seriozitatea academică, căci se înscrie în seria altor prestigioase universități din lume, care au școli doctorale în transdisciplinaritate, conduse de academicianul Basarab Nicolescu. Și acestea nu produc doar ”eseiști sprințari” .
Dar nouă , românilor, ne e greu să recunoaștem și să ne cinstim valorile.
Draga transdisciplinatilor
cu frumoasele raspunsuri scrise mult prea grabit (caci pareti foarte ocupati), ati pierdut prilejul sa va onorati domeniul. De la inceput la sfarsit insulta inlocuieste argumentul. Dar oricum ati produs doua mici texte comice pline de recomandari utile (bunaoara \”vă recomand să citiți și apoi să studiați tezele de doctorat de pe site-ul CIRET\” 🙂 ) . Draga Cantemir, cum ar depune cineva \”un efort considerabil de care oricum este incapabil\”? Inainte sa il comparati pe Liviu Ornea (\”de numele căruia aud pentru prima oară \”) cu A. Toma\”, ce-ar fi sa-i studiati articolele de matematica, doar sunteti transdisciplinari ce naiba :).
Tocmai a fost sarbatorit la 90 de ani Solomon Marcus, un simbol unanim recunoscut al interdisciplinaritatii. L-am ascultat ultima oara in octombrie rostind un impecabil Raspuns la Discursul de Receptie al domnului Gheorghe Paun, si acesta un discurs de inalta calitate tot despre interdisciplinaritate. Pentru cei neavizati: academicienii Marcus si Paun sunt in primul rand matematicieni.
Biochimia si biofizica sunt si ele stiinte interdisciplinare, in domeniul matematic avem retelele neuronale. Interdisciplinaritatea, transdisciplinaritatea nu pot fi opuse specializarii intr-o anumita disciplina. Desigur, cand se trece la nivelul meta, la metastiinte, pericolul imposturii si delirului verbios exista, dar asta nu e regula. Interdisciplinaritatea si specializarea intr-o singura disciplina coexista de ani buni fara probleme in stiinta moderna.
Despre Matila Ghyka si eu banuiam ca a sa contributie „matematica” e un balon de sapun stralucitor frumos colorat, dar omul nu a avut pretentia sa fie recunoscut ca scientist. M-am uitat si azi dupa-amiaza in cartea sa de memorii: bine scrisa, cu lucruri interesante si cu umor. Am apreciat ca el, parte a „sistemului”, descrie necrutator coruptia interbelica a celor doua mari partide liberal si taranist, formula sa fiind „nepotism corupt” acceptat – spune el – si de Maniu din motive electorale (nepotii Boila, afacerea Skoda, etc).
Ar fi util de discutat mai relaxat relatia monodisciplinaritate – interdisciplinaritate – transdisciplinaritate evitandu-se impresia de ad-hominem.
dacă am ajuns să-l comparăm pe Liviu Ornea cu A Toma, atunci cred că titlul articolului, dincolo de meritele sau neajunsurile sale, se … justifică !
Experienţa transdisciplinarităţii nu poate fi descrisă în limbajul comun/disciplinar şi asta provoacă mari contradicţii şi confuzii. Este de înţeles pentru unii…
Greşeala, din punctul meu de vedere, nu este ignoranţa domnului Ornea, de numele căruia aud pentru prima oară, ci atenţia pe care i-o acordăm. Cine ar fi A.Toma dacă nu l-ar fi defăimat pe Tudor Arghezi? Lecturi esenţiale, vă doresc! Nu-i timp pentru lucruri mărunte!
Sunt nevoit să pierd câteva minute pentru a răspunde unui ‘retor’ anonim: vă recomand să citiți și apoi să studiați tezele de doctorat de pe site-ul CIRET. Abia după ce le veți fi înțeles și veți fi in măsură să purtați un dialog (știu, termenul este dificil pentru Dvs.) aveți dreptul să îndrăzniți să cereți dreptul de a comenta aceste lucrări sau contextul în care acestea au apărut. Vă mai dau un indiciu: porniți de la ideea că habar nu aveți despre ‘rezultatele’ acestor lucrări. Și e foarte probabil să nici nu aveți vreodată habar, chiar după ce veți fi depus un efort considerabil, de care oricum, sunteți incapabil.
Înțeleg că Liviu Ornea e asemuit cu Popa Grama, dar, cumva, Basarab Nicolescu ar fi (asemenea lui) Lucian Blaga sau Mihai Eminescu? Se sparie gîndul!
1. Popa Grama il ataca pe Eminescu.
2. Liviu Ornea il ataca pe Basarab Nicolescu.
3. Basarab Nicolescu este (noul) Eminescu.
PS Dar unde este (noul) Lucian Blaga care sa-i ia apararea noului Eminescu, intruchipat de Basarab Nicolescu?
Ne trebuie un Lucian Blaga!
Silogismul poate arata si asa:
1. Basarab Nicolescu este (noul) Popa Grama
2. Liviu Ornea face un pamflet, asemenea lui Blaga, impotriva lui Popa Grama
3. Blaga ar semna, si el, acest articol despre Popa Grama (Basarab Nicolescu).
Sa adaptam un pic pamfletul lui Blaga, doar inceputul:
Popa Grama (sau Basarab Nicolescu?) a pornit în viaţă ca orice om cumsecade şi după osteneli îndelungate a ajuns dascăl de transdisciplinaritate, apoi conducator de doctorate la un vestit seminar dintr-un oras transilvan cu renume… Insă Popa Grama nu.şi da seama de mediocritatea lui iremediabilă şi aspira la mai mult, la negrăit mai mult… …
Pamfletul lui Lucian Blaga se potriveste perfect personajului nostru! Aferim!
De ce este nevoită cultura română să repete la infinit cazul Popa Grama? Pamfletul lui Lucian Blaga „De la cazul Grama la tipul Grama” ( Saeculum, mai – iunie 1943, p. 91) rămâne, din păcate, extrem de actual.
Parca stiinta era despre idei, nu despre persoane, nu ?
N-am vazut sa-i nege cineva lui B.N. opera stiintifica. Cand insa rezultatele tezelor pe care le pastoreste sunt cele care sunt, trebuie sa ne extaziem in numele operei sale din trecut ?
Faceti un exercitiu: mergeti si cititi tezele de doctorat „transdisciplinare” (disponibile pe site-ul ciret). O sa aflati despre „scena cuantica” (E. Mitu) „abordarea transdisciplinară a gestiunii și management-ului riscurilor” (Cantemir Mambet), „Topografie trans-orizontică” (S. Grigorean), „Perpetuum mobile sau mișcarea ca sens și ipoteza voinței divine absolute” (A. Petrariu) si multe altele.
Daca in locul lui B.N. conducatorul de doctorat ar fi fost sa zicem Aurelian Bondrea, ati mai fi avut o parere buna ? Dumneavoastra ati fi votat pentru acordarea titlurilor respective daca erati membru al comisiei de doctorat ?
@lucid Care este opera lui Basarab Nicolescu in domeniul fizicii? care sunt rezultatele sale importante, care sunt premiile obtinute, ce studenti a avut, ce invitatii a onorat sunt doar cateva intrebari naturale cand cineva are OPERA intr-un domeniu. Eu m-am uitat pe CV-ul dansului si nu am vazut lucrari, premii, distinctii in fizica. Afirmati (cu majuscule) ca exista o „OPERA clar definita in fizica”.
Lamuriti-ne si pe noi care este aceasta.
Ca om cu opera solida pe toate site-urile si in absolut orice domeniu, (de la Brancusi la Aliliueva ) ne asteptam sa ne mai tineti la curent cu ce mai e nou la libraria Universitatii Kyoto.
Cum se mai vinde bunaoara Basarab Nicolescu ?
Mai bine decit Neagoe Basarab ?
La pachet cu Munch ? Sau cu Munchen? Munchausen ? Desigur cunoasteti sindromul…
Asteptam cu interes.
Va dau, (Lucid) un exemplu banal pe care, vrand nevrand, il traieste orice arhitect, dar care e (mai) valabil ptr alte «arte» (arhitectura fiind doar o ruda saraca). In scoala faci, in primii ani, un «templu grec», ocazie cu care inveti despre «raportul de aur» (Matila Ghyka s´en ait…). Aici ai doua tipuri de reactii: 1. Tipul care ia compasul si rigla si face o fatada in raportul perfect si, 2. pe acela care o face la ochi. Cum vedeti primul ia zisul raport ca pe o reţeta de bucatarie, cu care fatada «iese» cu mijloace mecanice, verificate, al doilea face o mica cercetare in el insuşi. Pentru primul, metoda este «explicativa» – ceea ce se poate rationaliza. Pentru al doilea, e introspectiva (ar mai fi o multime de detalieri de facut…). Diferenta dintre cele doua fatade este intotdeauna vizibila, si se resimte ca justa (fatada) doar cea facuta dupa a doua «metoda» (care de altfel nu e o metoda…). la fel: se poate picta dupa «metoda» Munch, exista DEJA reteta schizofreniei (avea tulburare bipolara) – ca sursa de creatie, dar nu orice schizofren care respecta, deci reteta va produce ceva atat de tensionat si de vibrant ca Munch. Ca reţete, nici nebunia nici raportul de aur nu garanteaza nimic. Ca fapt interior – nesistematizabil insa, INexplicabil – garanteaza.
Choza artistica, adica, se afla inainte de explicabil. Iar «explicatia» REZULTA din opera si e secundara; nu e niciodata la originea ei. Incursiunea «raţiunii» in chestia artistica nu explica decat rationabilul. Ca El Greco avea nu stiu ce defect ocular e complet irelevant, e pura anecdota.
Eroarea asta de metoda se pastreaza si in domeniul religios: ştim (ptr ca e scris cu scrupulozitate de sf. Paul) ca «credinta» este modul de explorare al necunoscutului (al de-necunoscutului). Ori, de «cunoscut», in sensul tare al vorbei, nu stim s-o facem decat pe cale ratională. Asta inseamna ca ceea ce e rationabil nu e religios. Orice imixtiune a «ratiunii» in lucrurile credintei e rateu epistemologic, prin chiar definitia Sf. Pavel. Religia, Dumnezeu…etc, NU sunt rationable. La fiecare pas al ratiunii noastre, Dumnezeu se muta si El cu un pas mai incolo. Altele sunt drumurile pana la El. Platim, cand facem asta, un tribut intarziat Rationalismului, care credea ca poate intelege tot. «Luminile ratiunii» nu bat atat de departe (ceea ce nu le reduce valoarea si importanta).
(nu mai vorbim de GUST- care e lamentabil, la domnul asta).
1. „Judecata estetica” a artei (pleonasm, fireste0 e indisolubil legata de explicarea sa. Pentru a afla ce este „beyond The Scream” a curs multa cerneala inclusiv din partea psihiatrilor, chiar daca era vorba de detalii aproape medicale ale unor perioade din viata lui Munch. Iar in „judecata estetica” a picturii theotokopoulosiene siluetele alungite straniu deformate sunt punct de referinta – si pentru a intelege asta e suficient sa te duci la MNAR daca nu poti ajunge la Toledo.
2. Stiinta („pozitiva”) si religia sunt doua laturi esentiale ale conditiei umane: cunoastere si intelegere. Liberul arbitru este suveran. Basarab Nicolescu este un intelectual cu OPERA clar definita atat in fizica cat si in literatura. Cand nu ai opera nici intr-o parte nici intr-alta decat in piar-uri interesate e decent sa urmezi indemnul evanghelic: Nu judeca, ca sa nu fii judecat.
Nu veţi avea multe şanşe să faceţi să treacă ce spuneţi aici… e epoca „inteligenţei” fără întrebări. Observati deja prima replica. Van Gogh ERA nebun dar asta nu explică nimic din pictura sa – este „pictura” din locul din care nu se mai poate „explica” mare lucru. SUB punctul asta- e literatură. In fond asta inseamna ca ne asteptam, cand ne asezam in fata tabloului, sa fie explicabil, sa existe o reţetă de compoziţie. Transportam metoda după care ne miscam int-un domeniu, in ALTUL – si cum „inteligenta” a devenit metoda universala, ne asteptam sa intelegem asa, orice. Pe de alta parte cine nu are exercitiul gandirii „tari” n-are nici masura justa in afara zonei ei legitime (stiintele -„geometria”, cum zicea Platon) si pierde mult din zona artisticului.
Reactiile starnite de articol ma indeamna sa fac cateva observatii:
1. Aplicarea metodelor medicinii in judecarea picturii n-are a face cu vreo afectiune oculara, neurologica sau de orice fel. In discutie era pur si simplu judecata estetica.
2. Nici o teorie stiintifica, mai veche sau mai noua, nu valideaza (si nici nu invalideaza) credinta in Dumnezeu. Daca vrei, il poti aseza la fel de bine pe Dumnezeu in afara oricarei teorii – de azi, de ieri, de maine. Totul e sa nu incerci sa-l asezi inauntrul teoriei. Ideea de a-l cauta pe Dumnezeu prin stiinta e absurda – lucru bine stiut de multa vreme. Poti interpreta antimateria, big bang-ul si toate celelalte cum te taie capul – dar asta nu mai are legatura cu stiinta. Poate parea un adevar sec, totusi asta e situatia, astea sunt limitele stiintei.
3. Liviu Ornea vorbeste despre un discurs care se vrea filozofic, si atunci il analizeaza cu mijloacele ratiunii. Altfel ar fi stat lucrurile daca ar fi avut de-a face cu un poem sau cu o pictura. Nu poti acuza un om ca a aplicat tratamentul corect.
4. Incurcarea artei sau misticii cu gandirea rationala naste monstri. Sigur, acesti monstri pot fi interesanti. Pe unii ii pot chiar seduce. Nu sunt sigur ca asa se intampla in cazul de fata. Mi se pare ca efectul e doar comic. Ce-i drept insa, urias, orgasmic.
Nu cred că trebuie să aderi la rationalismul fără fisuri care stim că este caracteristic Weltanschauung-ului d-lui Liviu Ornea, pentru a recunoaste că delimitările si observatiile ironice pe care le face in acest articol sunt, de la un capăt la altul, perfect justificate.
Orice ar spune specialistii locali (surprinzător de numerosi si de vigilenti, dupa cum se vede din majoritatea comentariilor) in speculatii pe marginea „orgasmului cosmic”, „vidului cuantic”, „eternei geneze a pluralităţii cosmosurilor” etc. etc., betia de cuvinte există si ea merită recunoscută ca atare, mai ales cand este promovată la nivel de Academie si de teze de doctorat in curs de elaborare in mari universităti ale tzării.
Iar in calitate de om al Bisericii, vreau să confirm faptul că impostorii care compromit idea de Spirit si de aspiratie spirituală trebuie trimisi acolo unde le e locul – in teatrul lui Moliere, sau mai aproape de noi, in cel al absurdului.
Domnule, daca vreti sa intelegeti ce inseamna *betie de cuvinte*, mergeti la René Daumal, *Marea Betie*. In plus, betie, ameteala, orgasm nu le luati asa cum le primiti, vedeti ce este acolo, dar mergeti in zona sacrului. Din pacate, articolul dumneavoastra nu se sustine. Nu argumentati ceea ce citati. Stiti *oamenii-numai-coaja?* Sunt acei oameni care traiesc la suprafata lucrurilor.
Și dacă nu-i așa? Ce ar fi dacă tot ce-și închipuie acest obscur autor de articole (pardon, specialist sobru) ar fi doar o fantezie din cauza unei mese care nu i-a căzut bine? În mod clar un astfel de nimeni nu va putea niciodată să se ridice la înălțimea celor pe care îi critică, iar articolul nu face altceva decât să arate multe despre autorul însuși, atât de multe încât până și un astfel de autor ar putea vedea câte ceva (dar ce folos, atunci când unul din specia asta se vede, are loc numai chestia din titlu). Și totul e-n zadar.
Domnul Ornea are perfecta dreptate in privinta lui Basarab din ale carui inventii transdisciplinare nu este nimic de ales.
Mici escrocherii pentru a castiga interesul umanioarelor.
Orice real cercetator transdiciplinar stie sa recunoasca intre manifestarile partii intelectuale si manifestarile partii emotionale. Acest articol are la origine frustrarea: financiara, generala, profesionala a autorului. Frustrarea emotionala trebuie explicata mental ca autorul sa aiba o justificare in fata sa si a celorlalti pentru pornirile sale si uite asa s-a nascut acest material pseudo-critic. Pentru ca vezi tu, biet „specialist sobru” ocupat cu producerea „materiei dense”, tu mai ai si alte parti care te anima in afara de delirul intelectual in care te pierzi, si esti orb la ele.
„Dar medicul care pretinde că înţelege pictura cu metodele medicinii …. îmi trezeşte instinctul de apărare.” Alungitele stranii personaje ale lui El Greco au fost explicate de medici printr-o afectiune oculara a pictorului. Legatura sanatate psihica – pictura la unii artisti moderni e deja un fapt banal. Cat despre Basarab Nicolescu trebuie stiut ca exista o teorie serioasa despre fluctuatiile statistice ale vidului cuantic care genereaza perechi particula-antipatrticula (electron-pozitron, proton-antiproton, etc), deci transformarea energiei in amterie, teorie unanim acceptata azi si pe care multi fizicieni din High Energy Physics incearca sa o verifice prin experimente sofisticate. General acceptatul si el Big-Bang ca moment zero al materiei noastre duce si el imediat la necesitatea unei realitati „de dinainte de momentul zero”, iar universul in expansiune – si el general acceptat – duce la ideea existentei unei realitati dincolo de balonul care se expandeaza (noi fiind in interiorul balonului si neputand realiza ca am putea „trece” prin membrana sa „dincolo”). Asa ca Dumnezeu e mai prezent decat oricand in fizica de azi.