Justiţia boccie (II)
- 18-03-2015
- Nr. 764
-
Radu Călin CRISTEA
- Actualitate
- 10 Comentarii
Terzo tempo: FLOTA! Vasele CNM Petromin (companie deţinătoare a celei mai mari părţi din flota comercială a României după spargerea, prin H.G. 494/09.05.1990, a NAVROM în trei societăţi distincte) plutiseră iniţial pe apă şi, în cele din urmă, în aer, „suindu-se ca nişte stîlpi de fum“ (Cîntarea Cîntărilor, 3) pînă la dispariţia lor în hăul întrebărilor fără răspuns ale tranziţiei. Vînzarea cu cîntec, joc şi voie bună a navelor începe în aprilie 1991 şi se săvîrşeşte întru domnul Băsescu în august 2000, din prima pînă în ultima zi a mandatelor acestuia ca ministru al Transporturilor (30.04.1991 – 16.10.1991, 16.10.1991 – 19.11.1992, 12.12.1996 – 11.02.1998, 17.04.1998 – 22.12.1999, 22.12.1999 – 26.06.2000). Alunecarea în nesimţire a „Flotei“ a fost însoţită de murmure, bănuieli, icnete, chiar de nişte plîngeri neglijente şi cam prosticele. Priveliştea prăpădirii, pupă după pupă, a „Flotei“ i-a prilejuit lui Băsescu etalarea miticei sale game de reacţii – de la rafale de chicoteli la ocări în cascadă. Gestual şi fizionomic, durerea cea mai acută pare să fi fost însă în bască. Cel dintîi punct culminant va fi atins spre finalul şedinţei Camerei Deputaţilor din 9 aprilie1996, cînd, într-o glumiţă mai ieftină decît braga, Traian Băsescu îşi dă demisia din Parlament […]
De ce contrariaza comportamentul lui Basescu in fata justitiei? Pe vas toti se supun comandantului. Daca se tolereaza vreo opozitie ea poate produce o revolta de grup. Basescu si-a lasat instinctele in libertate. I-a scos de pe punte pe sefii vechi, a pus altii noi si a supus justitia unui regim de vasalitate. A scos si a bagat in sistem mii de procurori si judecatori. El si cu Macovei au oficializat, prin lege, politizarea justitiei. Nu cred ca li se poarta recunostinta pentru asta. Sistemul e cinic si rau. Sistemul se inchide ca intr-o carapace ca sa-si apere belelele. Va sacrifica tot pentru autoprotectia sa, inclusiv pe Basescu.
Nu vad cum Basescu va putea sa scape din inghesuiala de la DNA. Un bagaret ca el nu rezista sa nu-si bage nasul in banii negri de campanie. Vad ca analistii lu’ peste uita ca, sper sa nu gresesc, in ’96 trezorierul campaniei PD era insusi Traian Basescu. Cine stie ce invirteli o fi facind Basescu cu sacii cu bani de prin subsolurile din Modrogan. Nu-si aminteste chiar nimeni? Nici Petre Roman? Justitia noastra se comporta simetric. L-a infundat pe Nastase pentru niste termopane, de ce nu l-ar propti si pe Basescu pentru niste clante? S-ar restabili echilibrul in natura. Daca sufla ceva nasol despre chestii din astea nasoale despre Basescu – Udrea, Cocos, Pinalti etc. vor sta in celula de 6 stele.
Cristea pune in pozitii de coliziune doua realitati diferite sau opuse: realitatea de suprafata, cu un Basescu facindu-si de cap si profitind de incurajarea intelighentiei si a unui MASIV APARAT DE PROPAGANDA, si realitatea de profunzime, cu un Basescu obsedat doar sa se impuna ca sef peste toata Romania. L-am votat pe Basescu in 2004 si nu l-am votat in 2009. Nu mi-am imaginat ca povestea cu justitia putea arata atit de rau. Cine stia insa povestea sau macar frinturi din ea? De ce n-au vorbit cei care stiau? De ce au sucit mintile poporului poleindu-l pe Basescu pentru realitatea de suprafata si neavertizind asupra profunzimilor periculoase ale administratiei sale? Am impresia ca aici vrea sa ne aduca dl.Cristea. Deocamdata m-a convins, dar mai am nevoie de multe dovezi. Din pacate, avem putini jurnalisti de valoare de presa scrisa, toti fug pe sticla.
Am verificat pe net citeva trimiteri ale dlui RCC si sint corecte. Nu am de ce sa ma indoiesc ca si celelalte sint la fel. Apreciez exactitatea informatiei si temeinicia documentarii. N-am mai citit o asemenea combinatie de jurnalism si ceva ce miroase, cel putin stilistic, a literatura. Macar sa se enerveze cei citati si sa demonstreze contrariul. Dl. Cornea se uita intotdeauna in alta parte, la fel ca Liiceanu et comp. Pacatul lor cel mare nu e ca i-au inchinat lui Basescu ode tembele, ci ca i-au stimulat, prin tacere si priviri in alta parte, ascensiunea. Se vede treaba ca la fel ca in toate marile momente de cumpana din istoria noastra crema elitelor socheaza prin deplorabile angajamente politice.
Marian Todea: Nu ma freacă gija de clanuri. De noi, dinafara lor, ma. Sint semne ca publicul-ținta al media e-mpartit in galerii ale „clanurilor”, cum si media – de altfel. Asa, orice indignare e jucată – ipocrizie curată.
De pilda, la Realitatea TV, emisiunea Deschide lumea, moderator – Lavinia Sandru, soția lui Darius Vilcov. Directorul de-acolo, RRes Bogdan, da o fuga la DNA – „sa se explice”. Iar reporterilor strinsi ciopor acolo, le servește lozinca „Hai sa restartam tara!”
La rindu-i, A3 spală de zor cadavrul politic Voiculescu, dind pilde deontologice tuturor amnezicilor.
Toate televiziile, grămada pe simpaticul primar al Constantei, hărțuit juridic – saracu’! Dar cum de-ajunge milionar unul de meserie primar, nu ne-ntereseaza – vorba ardeleanului. Dar cum, un bișnițar, vânzător de butelii, client de drept comun al pușcăriilor comuniste – tot asa, nu ne-ntereseaza, noi cu justetea reținerii avem treaba.
Ba chiar si-nchiși o duc bine oamenii astia: asa analfabeți functionali, scot cărți prin metoda goste writer – si n- are nimeni ceva de zis fata cu ademenea înșelăciune. Odată cu Becali „înăuntru”, înțelegem ce e proprietatea intelectuala (vezi si Cațavencii, pe aceeasi tema).
Adica, si „restartarea” e la ‘sto – daca pricepi matale argou.
Stranie grija Domniei Voastre ca taberele politice (mai exact zis clanurile politice) să nu se „canibalizeze între ele”. Vi se pare că lucrul ăsta chiar s-a întîmplat în ultimii 25 de ani? Şi dacă nu, cu ce scop răspîndiţi în spaţiul public o asemenea falsă angoasă?
”Am sentimentul că…” – expresie ușor prețioasă, aducînd a alint, nu a snobism; definind, în fond, o presimțire ori o intuiție – după cumu-i felul omului. Orice-ar fi, invocă un sentiment ”simplu” – în așa măsură că-i de-ajuns a fi verbalizat pentru a fi și aprobat: așa simte omul, ce să-i faci?
”Am sentimentul” că documentația riguroasă trimite discuția în alt plan, pentru care puțini-s pregătiți: fie să verifice datele, fie să le proceseze în folosul demonstrației. Efectul ar fi, atunci, de acceptare de plano – ca semn de-ncredere în retorul bine documentat; ori de îndoială: De unde știm că un jurnalist are expertiza necesară pentru a fișa corect date juridice atît de ”tehnice” încît pune adresantul textului său în sitauția ingrată ”c’est a prendre ou a laisser”?
Bunăoară, odiseea Dosarului Flota: metri cubi de dosare degeaba – pînă la urmă, cîtă vreme e de-ajuns o abilitate (sau o abilitare) juridică pentru a le arunca-n inoperant.
Atunci, recurgem la ”ideea de bază”, care-ar fi ”Băsescu și-a subordonat Justiția”.
Fără supărare, dar asta aduce a basm: Ionică cel Vitez a-ncălecat zmeul care voia să-l mănînce. Unde vedem – ori nu vedem dar așa ni se pare – că Binele-nvinge pînă la urmă. Cu condiția să repartizăm corect Binele și Răul, personajelor basmului.
Or, aici avem o situație contrară: zmeul l-a-ncălecat pe Ionică cel Viteaz, care voia să facă dreptate.
Situația se complică datorită metamorfozei care-l face zmeu pe unul apărînd, în basm, ca un salvator (al omenirii, eventual). Una fără explicație aparentă, de rămîi confuz: era un lup în blană de oaie, ori s-a-ntîmplat vreo vrajă – ceva – de ”s-a-ntors pe dos” personajul eroic?
”Am sentimentul de ireal” – poate fi și literar (fantast, imaginar ori doar alegoric) însă unul bazat pe trompe d’oeil clasic: Non pas vraie mais vraie semblable. Și m-aș întoarce la Cartea zmeilor, o delicatesă de-acum 12-13 ani, de Mircea Cărtărescu, ilustrată de actualul partener de Tandem, al maestrului Foarță.
Adică, n-avem o luptă între Bine și Rău ci doar una între Rău și Mai Rău. Tot ar fi un cîștig – de claritate, măcar – dacă am accepta că n-ar fi vorba de ”alegerea răului mai mic” ci de refuzarea răului mai mare. Așa, ne-am da seama că-n 2004 – de pildă – asta am făcut: am refuzat ceea ce ni se părea a fi răul mai mare (Adrian Năstase, PSD cu Ilici în filigran). Ceea ce s-a dovedit o eroare – RCC o demonstrează – dar una de apreciere, în sensul că Răul nu-i nici zmeu, nici Ducipal; e un vehicul la volanul căruia se instalează unul calificat pentru a-l ghidona.
Mai rămîne a numi Răul, nu? Justiția n-are cum fi decît parte a, de vreme ce ”poate fi încălecată”: rămîne doar instrument al Răului. Politica poate fi dar termenul e mai vag – în generalitatea-i – chiar și decît Justiția. Și-ajungem la o idee tăuzitoare (oltenism, scuzați!): înlăuntrul separației puterilor în stat, politica ține două din trei. ”Democratic”, deține majoritatea absolută. Deci, ”e normal” ca Justiția să fie subordonată politicului, așa că-i logic să fie-ncălecată. Vedem asta cu ochiul liber: parlamentul legiferează, iar Justiția ia act de și aplică legislația dată de.
Numai ca să ne zăpăcească – pe noi, avizii de dreptate, libertate, egalitate (eventual) – CCR ”ridică obiecții de constituționalitate” la unele legi adoptate-n parlament. Dacă ne-aventurăm a citi ”motivarea Curții”, ori ne prindem urechile-n jargonul juridic, ori înțelegem că ”aleșii noștri” n-au prea fost atenți cînd au decis textul legii – ceea ce-i relativ ușor de remediat. Însă nu știu de așa obiecții față de acte de lege care-au permis vinderea flotei, a industriei petrochimice, a zăcămintelor de hodrocarburi, a tot ce-nsemna bogăția economică a țării ăsteia.
Preferata mea, în acest context, este vîlva din jurul pachetului de legi Big Brother. Am citit motivarea CCR și-am văzut că nu era vreo problemă de fond ci tot una de ”neatenție legislativă” – lesne de remediat. Însă teza de fond – necesitatea supravegherii tuturor comunicațiilor electronice – nu a fost pusă-n discuție de CCR, doar de mulțimea de fanatici ai democrației autentice. Tot așa, nu-s atacate ”pe fond” actele prin care-a fost posibil să fie-nstrăinate și vîndute la preț de nimic ramuri ale economiei naționale ale unei țări ”în curs de dezvoltare”, ci tot pe forma-n care-au fost emise, adoptate și-au fost puse-n practică.
Putem spune că Justiția e – ”pe fond” – o formă nici măcar proteică, doar adaptabilă la cerințele momentului politic? Chiar, de ce n-am putea? Iar dac-am putea, cei ce-au aplicat actul de justiție ce sînt altceva decît respectuos-temători de Lege? Așa ajungem să admitem – logic-juridic, măcar – că Băsescu a respectat legea. Ca și Năstase, Ilici, Constantinescu, înaintea lui: Ba chiar ca și Ceaușescu – declarat fan al legalității.
Odată ajunși aici, vedem cum acest fel de a guverna și-a atins limita de suportabilitate, astfel că-i pus în cauză întreg sistemul. Atîta doar că nu se afirmă răspicat asta; demersul regularizator e-n funcție de persoane, nu de problema de fond: definirea Răului, pentru a putea fi detronat din poziția dominantă în paradigma vieții noastre sociale, politicie, economice și cum o mai fi.
Sigur că de undeva trebuie să-nceapă marșul spre normalitate – alt termen duios-vag dar avînd, totuși, unele repere prin Vest. Dar ”am sentimentul” că riscăm să ratăm clipa, savurînd pe-ndelete latura vindicativă a Justiției, în funcție de idiosincrasiile structurate falii-falii. Și-asta dintr-un motiv tot simplu: o parte a politicului îi aplică o corecție (meritată, recunosc) celeialalte, omițînd a-și asuma partea de răspundere-n actele de injustiție pe care le condamnă. Ceea ce nu Dreptate promite-n primul rînd, ci perenitatea procesului acestuia de tip ”montagne russe”.
Nu că n-aș dori să fie Băsescu condamnat. Însă dacă numai asta obținem, rămînem într-un ciclu olimpic, îmi vine-a spune: tot la 4-5 ani, o parte o canibalizează pe cealaltă. Or, asta nu-i de bine – oricîtă satisfacție pe uliți.
Observ că revista intelighenţiei fostului preşedinte (22) nu mai ţine pasul. În timp de domnul Cristea scrie măscări pe statuia Preşedintelui Justiţiar, editorialistul oficiosului, domnul Cornea, se uită în altă parte şi scrie – aţi ghicit! – despre predarea Religiei în şcoli. Citesc în subtext că domnul Cornea ar prefera ca de-aici înainte în şcoli să se facă orice numai Istorie nu; sau în orice caz nu Istorie contemporană.
Asa lucra marinarul. Intr-un an a ingenuncheat justitia si apoi a pus-o sa lucreze pentru el. Vor fi luati vreodata la intrebari procurorii si judecatorii care si-au batut joc de legi in timpul lui Basescu? Ma indoiesc. Sint cea mai solidara breasla. Se stiu intre ei, si-au mirosit ciorapii, isi apara magariile, se au la mina, toata lumea poate santaja pe toata lumea, fara s-o faca vreodata. Mai bine ii baga la puscarie pe toti decit sa se tradeze intre ei. Nu e unul fara bube in cap.
Citeva portrete tari de tot, al lui Daniel Morar – number one! RCC – un jurnalist si un scriitor care isi respecta firma.
Si partea a doua foarte atragatoare la lectura, comentariu scris de mina unui meserias si f.f.f. documentat. Asa si-a insusit Basescu justitia, pe principiul do ut des. Concluzie corecta.