SCRIITORI DESPRE SCRIITORI. Sfîrşitul continuu
Lucian Vasilescu – Ţara mea, viaţa mea, dragostea mea – despre modesta mea ratare personală
- 05-06-2015
- Nr. 775
-
Ioan GROŞAN
- Literatură
- 0 Comentarii
Mi-a venit în minte titlul eseului din 1977 al lui Ion Caraion despre Bacovia (Bacovia – Sfîrşitul continuu) citind ultimul volum de poezie al lui Lucian Vasilescu, Ţara mea, viaţa mea, dragostea mea – despre modesta mea ratare personală (Editura Rentrop & Straton). Am zis „ultimul“ gîndindu- mă în sens strict cronologic, fiindcă nu vreau să iau în seamă avertismentul autorului cum că volumul ar fi ultima carte pe care o încredinţează tiparului. Ar fi chiar păcat. Ce-i drept, Lucian Vasilescu a avut, pînă acum, un destin poetic cam ingrat. Deşi a fost considerat, imediat după debut, unul dintre reprezentanţii de frunte a ceea ce Laurenţiu Ulici numea „promoţia ’90“, autorul Sanatoriului de boli discrete a fost perceput mai degrabă a sta în siajul celor două „staruri“ ale promoţiei, Cristian Popescu şi Ioan Es.Pop. Nici volumul scris în tandem cu acesta din urmă (Confort 2 îmbunătăţit) nu i-a ameliorat prea mult statutul nedrept de outsider. Asta poate să fi fost şi una dintre cauzele lehamitei – dar cît de expresivă! – ce traversează Ţara mea, viaţa mea, dragostea mea – despre modesta mea ratare personală. Şi o spun din start: e o carte absolut tulburătoare. De mult n-am mai […]