Michel Houellebecq şi ciocnirea civilizaţiilor
Michel HOUELLEBECQ - Supunere
- 07-08-2015
- Nr. 784
-
Raul POPESCU
- Literatură
- 2 Comentarii
Cinic, ironic, dezabuzat, Michel Houellebecq face parte din categoria scriitorilor de un nonconformism strident, de tip genialoid – iar aici îl putem numi, de exemplu, şi pe Céline –, aflaţi într-un conflict permanent cu lumea, dar mai ales cu ei înşişi. Nu întîmplător l-am pomenit pe Louis- Ferdinand Céline, prozatorul-exemplar, zic eu, pentru Houellebecq. Personajele celui din urmă ar fi putut, la o adică, să fie creaţiile lui Céline, fraţii lui Bardamu, anarhistul cu replici tăioase, de genul: „dragostea e infinitul aflat la îndemîna javrelor care se căţelesc, iar eu unul am demnitatea mea!“ (traducere de Angela Cismaş). Supunere, 1984,Minunata lume nouă Scandalizînd, romanele lui Houellebecq au atras atenţia unui public cititor destul de numeros şi variat, iar criticii literari s-au întrecut prin a-şi da cu părerea despre cele bune, dar mai ales despre cele mai puţin bune din aceste romane. Michel Houellebecq a devenit un adevărat fenomen, un scriitor adulat, dar, în aceeaşi măsură, şi contestat. Pînă în 2015, însă, proza acestuia, dură, polemică, nu a cunoscut schimbări majore de stil. Noul roman al scriitorului francez, Supunere, pare a fi însă diferit de cele anterioare, deşi la fel de dur şi polemic în stil. Unii critici şi cititori deopotrivă, […]
Acesta recenzie este de genul celei care m-a facut sa fac greseala sa cumpar si sa citesc aceasta carte.
Mai intai, ar fi corect sa avizati cititorii ca vor avea de a face cu un roman pornografic, presarat cu termeni obsceni.
Pe urma, ar trebui sa mentionati faptul ca ‘schimbarile’ sugerate in carte sunt cu totul implauzibile si nemaipomenite.
Desigur, este doar un roman de fictiune, poate imagina orice, talentul autorului este indiscutabil, dar recenzia care il prezinta ca anticipand o posibila evolutie iminenta este eronata si induce cititorul in eroare.
Va invit sa reflectati la faptul ca Spania si sudul Italiei, ca si Grecia sau Bulgaria, s-au gasit sub administratie/ocupatie araba, respectiv otomana, vreme de sute de ani, si totusi nu s-au transformat in tari islamice. Cu atat mai putin ne-am putea astepta ca simpla participare politica a unei minoritati totusi minuscule (sub 10%), in contextul sistemului legal bine stabilit din Franta, sa duca la un astfel de efect.
Lucrarea este o critica, exagerata, amuzanta pentru anumite gusturi, a unor pretinse slabiciuni ale societatii occidentale, mai ales a corpului academic, dar acestea sunt prezentate in proportii caricaturale, total rupte de realitate.
Prin acest articol, domnule Raul Popescu, ați bifat un titlu esențial pentru înțelegerea evoluției socialului, aspect de neextirpat al omului. Vă mulțumesc, mi-a făcut plăcere să-l citesc, aflând despre Supunere.