BIFURCAŢII. Citindu-l pe Julian Barnes

Minunată cartea lui Julian BarnesNimicul de temut (Nemira, 2014, ed. a 2-a, traducere de Mihai Moroiu)! Ce poate fi mai tonic, după o anumită vîrstă, decît să citești meditaţiile despre moarte ale altuia? Deloc întîmplător, Barnes împletește discuţia despre moarte cu aceea despre religie și despre memorie. Scrie cu umor și cu o necesară doză de cinism despre el, despre familia lui, combină istoria personală cu referiri și citate abundente din Montaigne, Jules Renard, Edmond de Goncourt, Flaubert, Zola, Larkin, Dawkins…   Barnes spune că „dacă se eticheta drept ateu la douăzeci de ani și agnostic la cincizeci și șaizeci, nu este pentru că între timp ar fi acumulat mai multă știinţă, ci mai multă conștiinţă a ignoranţei“. Îl înţeleg. Conștiinţa ignoranţei, a imensităţii lumii necunoscute și, cel puţin acum, imposibil de cunoscut și înţeles raţional o are, acut, orice om de știin – ţă – o au și alţii, care nu practică știinţele. Unii reușesc să despartă atît de bine apele, încît pot fi și credincioși. Mai că-i invidiez. Eu cred că sînt, mai degrabă, agnostic, dar mă declar ateu pentru că e varianta simplă și înţeleasă de cei mai mulţi, conformă dihotomiei credincios- necredincios, nu reclamă explicaţii suplimentare […]