FILM. Rememorarea comunismului şi Noul Cinema Românesc (I)

Integrarea României în Uniunea Europeană poate fi decodată nu doar prin prisma naraţiunii socioeconomice a tranziţiei postcomuniste – ce confirmă statutul de „dependenţă semiperiferică“ (Cornel Ban) a capitalismului neoliberal românesc de după 1989. O perspectivă culturală la fel de legitimă, deşi fără îndoială mai relativă, vizează modul în care s-a produs această integrare prin rememorarea cinematografică a comunismului. Europenitatea Estului În prima jumătate a anilor 2000, ceea ce va fi numit Noul Cinema Românesc marchează o schimbare fundamentală a percepţiei occidentale asupra unui cinema naţional marginal, care nu a lăsat urme marcante în memoria culturală europeană. Fără o tradiţie estetică semnificativă, fără un Cinema of Moral Concern, asemenea polonezilor, fără rebeliunea experimentală a Black Wave-ului iugoslav, în fine, fără existenţa unui cinema modernist-politic de factura unui Miklós Jancsó, regizori precum Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Dan Piţa sau Mircea Daneliuc au constituit mai degrabă excepţii, oricum insuficient cercetate chiar şi în spaţiul românesc. În contrast cu această stare de fapt, filmele unor regizori din noua generaţie, precum Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu sau Radu Muntean, au fost receptate cu un entuziasm care, în termeni psihanalitici, coincide cu o adevărată întoarcere a refulatului. Asemenea „miracole neaşteptate“ pot genera un interes mai […]