Ziua Naţională a României
- 02-12-2015
- Nr. 801
-
Bedros HORASANGIAN
- Politic
- 3 Comentarii
Nu putem comenta importanta întîlnire a mai-marilor lumii – dar şi a celorlalţi mai mici, aproape 170 de state participante – de la Paris, pe teme climatice şi de mediu, fără să ne gîndim la ziua de 1 Decembrie. Ziua Naţională a României. Nu putem comenta foarte importantul acord dintre Uniunea Europeană şi Turcia fără să ne gîndim la faptul că 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, a fost şi a rămas în memoria românilor Ziua Întrupării Identităţii Naţionale. Nu putem aborda situaţia gravă din Siria şi a sutelor de mii de emigranţi/imigranţi/refugiaţi, la urma urmelor, care tot vin peste Europa, fără să ne gîndim şi la 1 Decembrie 1918. Ziua Naţională a României. Zi în care etosul românesc a fost, pentru prima dată în istoria românilor, coagulat în jurul ideii de patrie. Heimat, cu un termen pe care, cu un orgoliu nedisimulat, îl folosesc germanii. Aşa cum tot ei au strigat pe străzile din Dresda, Leipzig şi Berlin: Wir sind das Volk (Noi sîntem poporul!) şi apoi Wir sind Ein Volk! (Noi sîntem un singur popor!). La 1 Decembrie, poporul român a decis unirea provinciilor româneşti într-o singură Ţară. Care a fost recunoscută de aliaţii săi. Tot aşa cum poporul german […]
De ce nu se poate si roman si european ? Nu prea va inteleg dilema …
sau pentru o ”scapaare” ce se vrea a fi iertata:
oare de ce Dl B Horasangian nu a republicat (nu chiar Domnia Sa, ci prietenii Sai, editorii) marele roman SALA de ASTEPTARE?
eu mă mir si acum ca a fost posibilsa apara in aniiaceia
cititi-!!!!!! este cat un tom de articole, reviste, lucrari de doctorat la un loc despre Marrea Unire
Romanii uita ca au o tara si o Zi Nationala, o istorie si un 1Decembrie.